INTERVIU Cum a devenit ATRA Doftana un model de turism în România. Emil Munteanu: O locație intimă, versatilă și preocupată să personalizeze dorințele oaspeților
În inima pitorească a Văii Doftanei, chiar pe malul Lacului Paltinu, unde peisajele de poveste îți încântă privirea, Atra Doftana s-a impus ca o destinație emblematică pentru turismul românesc. Pornind de la ideea unui loc liniștit, departe de aglomerația turistică obișnuită, resortul redefinește experiența conexiunii autentice cu natura, oferind o trilogie multisenzorială: SIMTE. RESPIRĂ. GUSTĂ. Emil Munteanu, unul dintre cei trei parteneri ai proiectului, a povestit într-un interviu despre începuturile sale, provocările întâmpinate și planurile ambițioase care vor transforma acest colț de rai într-un model de turism responsabil și inovator pentru România.
Atra Doftana se distinge ca un loc aparte în turismul românesc. Cum a început povestea acestui proiect și ce v-a inspirat să creați această destinație?
Emil Munteanu: Suntem privilegiați să avem o țară frumoasă, versatilă, cu un mare capital natural care trebuie doar pus în valoare. Povestea ATRA a început în 2011. Căutam un loc mai retras, departe de clasicele aglomerări turistice de pe Valea Prahovei, și am găsit o altă vale, a Doftanei, care ne-a cucerit prin frumusețe și intimitate și a devenit locul de naștere al Atra.
Am găsit spotul perfect acolo unde râul Doftana se varsă în lacul Paltinu, înconjurat de munți și dealuri, cu o perspectivă asupra văii care ne fascinează și acum, după mai bine de 14 ani de când am lansat proiectul Atra.

Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ați întâmpinat în dezvoltarea Atra și ce v-a ajutat să mergeți mai departe în momentele dificile?
Emil Munteanu: În orice business, provocările sunt multe și permanente și sunt, în mod evident, conjuncturi din care învățăm și ne autodepășim. De-a lungul anilor, am întâmpinat provocări variate, de la infrastructura inițială, prea primară, a zonei – din punct de vedere acces, apă curentă, rețea electrică subdimensionată – la formarea unei echipe loiale, de la pandemia care a redefinit turismul și conexiunile dintre oameni, la crize economice și politice cu impact major asupra comportamentului oamenilor.
Toate acestea ne-au ajutat să ne reinventăm, să ne adaptăm, să evoluăm. Până la urmă, orice criză, dincolo de șocul inițial, este o ocazie de depășire a barierelor, a zonei de confort, o ocazie de redefinire.
Un manifest al gustului
Care sunt reperele după care vă orientați când vine vorba de design și organizare, într-un spațiu în care natura stabilește regulile?
Emil Munteanu: ATRA a fost concepută cu o viziune clară, aceea de a se contopi cu natura și nu de a o invada, de a oferi o experiență de neuitat într-un cadru spectaculos, fără a compromite valorile de sustenabilitate și responsabilitate ecologică. Fiecare detaliu, de la arhitectura integrată în peisaj până la serviciile personalizate, reflectă angajamentul pentru un standard de excelență.
În inima naturii, chiar pe malul Lacului Paltinu, ATRA nu este doar un boutique hotel, ci, de mai mulți ani, este emblema eleganței, rafinamentului și serviciilor de top din industria ospitalității din România. Iar asta nu o spunem doar noi, ci o atestă toate premiile pe care le-am primit de-a lungul timpului și care ne recunosc eforturile.
Cu un amplasament strategic, pentru a capta cea mai bună priveliște asupra Lacului Paltinu și a munților, restaurantul, rooftopul Al Fresco și fiecare cameră a hotelului nostru sunt mai mult decât un spațiu de odihnă sau relaxare – sunt un sanctuar de liniște în care, datorită ferestrelor din podea până în tavan și a materialelor folosite, îți dau impresia că natura pătrunde în interior.

Conceptul ATRA este definit ca o trilogie multisenzorială: SIMTE. RESPIRĂ. GUSTĂ., și este menit să creeze oaspeților experiențe unice, memorabile. Restaurantul ATRA este o destinație în sine, este un manifest al gustului, al aromelor, al creativității și tehnicilor de gătit pe care Head Chef Ionuț Gagiu le îmbină măiestuos.
„ATRA este o locație intimă, versatilă și preocupată să personalizeze nevoile și dorințele tuturor oaspeților – familii care vin să se relaxeze sau pentru teambuilding-uri de excepție și evenimente corporate.”
Cum s-a transformat relația românilor cu turismul local în ultimii ani? Observați o schimbare în comportamentul celor care aleg destinații ca Atra Doftana?
Emil Munteanu: Pandemia a fost, în mod evident, un moment de resetare pentru noi, iar crizele economice și politice au avut și ele un impact. Oamenii au devenit spontani, nu își mai fac rezervări cu mult timp înainte; locațiile din România nu concurează doar între ele, ci cu o întreagă lume, astfel că e foarte important să te diferențiezi, să îți creezi un caracter unic, o serie de experiențe care să te scoată din multitudinea de oferte.
Oaspeții noștri caută experiențe unice, locuri frumoase, mâncare bună, servicii de calitate; sunt oameni care caută extraordinarul și vor să evadeze în spații inedite, care caută deopotrivă natura și rafinament, mișcare și relaxare, care caută o experiență gastronomică desăvârșită.

Oamenii sunt inima unui business
Cum vedeți rolul liderului într-un business de ospitalitate premium? Ce învățați zi de zi din interacțiunile cu echipa și oaspeții?
Emil Munteanu: Eu sunt inginer automatist de meserie, format în industria IT. În ospitalitate am ajuns din pasiunea de a călători, de a trăi experiențe și de a mă dezvolta din toate interacțiunile cu locuri și culturi diferite. Astfel, am fost preocupat să fac echipă bună cu oameni de la care să am ce să învăț și împreună cu care să pot construi. Rolul meu este mai degrabă de „integrator”, de facilitator, de suport. Sunt foarte norocos să am colegi profesioniști în echipă, împreună cu care oferim oaspeților experiențe inedite, multi-senzoriale, la ATRA.
E foarte greu să lucrezi cu oamenii, dar îți aduce și cea mai mare mulțumire. Învățăm în fiecare zi de la oaspeții care ne apreciază, dar, poate și mai mult, de la cei care ne critică. Învățăm că nu putem fi pe placul tuturor, învățăm că respectul și bunul-simț sunt valoroase și că e frumos să le vezi manifestate nu numai de către noi, ca „prestatori de servicii”, dar și de oaspeții noștri. Învățăm să ne gestionăm timpul, emoțiile, efortul, bucuriile și provocările. Ce îmi dă un mare sentiment de satisfacție este că am reușit să ne clădim o echipă stabilă, loială, cu foarte mulți oameni din comunitate, pe care i-am adus împreună și i-am format.
Ați dezvoltat un brand solid într-un domeniu extrem de competitiv. Ce sfat i-ați oferi unui antreprenor aflat la început de drum, care vrea să creeze o experiență unică, autentică?
Emil Munteanu: Viziune, curaj, răbdare, disponibilitatea de a face efort, de a investi în oameni pentru a-i motiva și inspira. Oamenii sunt inima unui business, ei sfințesc și însuflețesc locul… altfel, oricât de spectaculos ar fi, rămâne rece. Îi mai sfătuiesc să își construiască propria identitate, propria poveste, să transmită emoție. Și pentru că rațiunea oricărui business este aceea de a face profit, trebuie elaborat un plan de afaceri serios, cu proiecții pe centre de cost, investiții, structură de resurse umane și promovare. Intuiția este bună în afaceri, dar cifrele trebuie gestionate cu pragmatism.

Experiențe memorabile
Ce înseamnă pentru Atra Doftana colaborarea cu parteneri precum Mastercard și cât de importante sunt astfel de parteneriate în dezvoltarea serviciilor oferite?
Emil Munteanu: Ne onorează parteneriatul cu Mastercard și ne inspiră să oferim experiențe memorabile ! Apreciez colaborarea noastră ca fiind extrem de valoroasă prin prisma valorilor comune pe care le împărtășim: inovația, colaborarea, aplecarea față de comunitate – toate în armonie și în deplin respect față de oameni, dar și față de natura în mijlocul căreia existăm. Sunt importante sinergiile de viziune, valori, dar și de target în colaborarea pe care o avem cu Mastercard, și căutăm să oferim împreună oaspeților experiențe unice.
Ce urmează pentru Atra Doftana? Ne puteți da un indiciu despre planurile sau visurile pe care vreți să le transformați în realitate în următorii ani?
Emil Munteanu: ATRA va investi peste 7,2 milioane de euro într-un amplu proiect de extindere, modernizare și diversificare a ofertei sale turistice, cofinanțat prin Programul Tranziție Justă – ADR Sud Muntenia. Proiectul poziționează resortul ca o referință în turismul sustenabil și de experiență din zona montană românească.
Încă de la început, ATRA a fost mai mult decât o destinație – a fost un manifest: pentru turism de calitate, pentru design și gastronomie în armonie cu natura, pentru liniște trăită conștient. Prin această investiție, resortul intră într-o nouă etapă, fără să-și trădeze identitatea.
Această extindere nu înseamnă doar camere în plus. Înseamnă spații mai generoase pentru relaxare, pentru gastronomie, pentru întâlniri autentice sau pentru contemplare. Într-o lume grăbită, ne dorim ca ATRA să rămână un loc în care timpul curge altfel – cu rost.
Investiția va avea un impact important asupra comunității din Valea Doftanei, atât la nivel economic, pentru oameni, dar și pentru zonă, prin generarea de locuri de muncă și stimularea economiei locale. ATRA își consolidează astfel rolul de hub economic și cultural în regiune – un model de turism care conectează comunități și profesioniști.

„Ne dorim ca fiecare investiție să creeze valoare pe termen lung. Fiecare angajare, fiecare produs cumpărat local, fiecare eveniment găzduit aici – toate contribuie la bunăstarea economică a zonei. Nu creștem singuri, ci împreună cu comunitatea.”
Noul proiect de dezvoltare ATRA respectă principiile sustenabilității autentice: de la reducerea amprentei de carbon, la utilizarea resurselor naturale regenerabile și integrarea în peisajul local. Arhitectura pune accent pe transparență, pe lumină, pe naturalețe – iar experiențele oferite sunt centrate pe slow living, wellbeing și reconectare.
Proiectul promovează o infrastructură verde: panouri solare, pompe de căldură, sisteme de ventilație inteligente, control automatizat al consumului și materiale naturale locale în finisaje.
Lucrările de construcție și reamenajare vor fi demarate la începutul anului 2026.
Descoperă experiența unică Atra Doftana, lasă-te inspirat de peisajele de vis și profită de oferta specială Mastercard Premium! Bucură-te de cashback la parteneri atent selecționați și acces la experiențele exclusive de pe Priceless.com. O alegere inspirată pentru cei care apreciază autenticitatea, eleganța și privilegiile cu adevărat speciale. Pentru că detaliile fac diferența!
Articol susținut de Mastercard