Skip to content

INTERVIU Cum vede un scriitor norvegian, fost soldat, ascensiunea extremismului în UE și România: „Dacă vorbești cu oamenii din zonele rurale, vei descoperi o altă perspectivă despre țara lor”

„Bucureștiul și alte orașe principale au beneficiat enorm de investițiile străine și de Uniunea Europeană, în timp ce alte zone din țară au rămas subdezvoltate. Asta creează o discrepanță între marile orașe și zonele rurale, ceea ce formează un fel de context favorabil ascensiunii extremei drepte”, explică scriitorul norvegian Aslak Nore, într-o discuție cu HotNews.

  • „Românii și, în general, oamenii din estul Europei pot înțelege mai bine cât de repede se poate schimba în rău o țară decât norvegienii, care „s-au bucurat de prosperitate, siguranță și stabilitate de-a lungul istoriei”, spune Aslak Nore.
  • „Ne gândim la război într-un mod ficțional, ca la o confruntare între eroism și răutate, dar cei mai mulți oameni nu sunt nici una, nici alta. Pur și simplu vor să-și vadă de viață”, povestește Aslak Nore.
  • „Cred că ruptura dintre Rusia și Occident s-a manifestat aproape pentru prima dată într-un sens modern, în timpul războiului din Bosnia”. 
  • Fost militar în Bosnia și apoi jurnalist de conflict, Nore s-a dedicat în ultimii ani carierei de scriitor de ficțiune.

Aslak Nore, unul dintre cei mai apreciați autori nordici, a fost prezent în România pentru lansarea romanului său „Cimitirul mării”, primul dintr-o trilogie cunoscută sub numele de „Saga Dinastiei Falck”, unde elementele de thriller geopolitic sunt îmbinate cu drame de familie și secretele istorice ale elitei norvegiene. 

Născut în 1978 la Oslo, scriitorul a studiat la Universitatea din Oslo și la New School for Social Research din New York, apoi și-a îndeplinit serviciul militar în Batalionul norvegian de elită Telemark, în Bosnia. 

Ulterior, a locuit în America Latină și a activat ca jurnalist în Orientul Mijlociu și în Afganistan. Autor a mai multor cărți de nonficțiune, el a publicat patru romane, dintre care Wolfsangel (2017) a fost un bestseller național și a câștigat Premiul Riverton pentru cel mai bun roman de suspans din Norvegia în 2018.

„Românii au o înțelegere intuitivă a modului în care lucrurile se pot schimba”

Aslak Nore a fost soldat și jurnalist în zone de război, așa că l-am întrebat cum l-au modelat aceste experiențe. El a mărturisit că principala lui sursă de informații despre Europa de Sud-Est sunt Balcanii, mai ales că a fost soldat acolo, în Bosnia, la sfârșitul anilor ’90. 

Acea experiență a fost importantă pentru el în multe privințe, mai ales că era foarte tânăr și se afla într-un moment important al maturizării. 

„Vedeam o altă realitate, o țară complet devastată de război, în mijlocul unei crize geopolitice cu implicații majore. Asta se întâmpla în timp ce NATO ataca Serbia și fosta Iugoslavie, în 1999. De exemplu, îmi dau seama acum că felul în care privesc România, o țară pe care o găsesc fascinantă și cu oameni foarte drăguți, este legat și de faptul că am fost de multe ori în Balcani. 

Am fost întotdeauna un mare admirator al momentelor în care micile noastre vieți individuale se intersectează cu marile forțe ale istoriei. Clipa în care NATO a început să bombardeze Serbia, în martie 1999, este, în opinia mea, unul dintre acele momente. Este foarte important, pentru că a distrus ceea ce părea a fi o relație promițătoare între Rusia și Occident, în anii ’90. 

Momentul când Rusia a fost alături de NATO

Ca să dau un mic exemplu în acest sens, credeți sau nu, la acea vreme, Rusia chiar a trimis trupe în cadrul misiunii NATO din Bosnia. Îmi amintesc de ele și colaboram cu soldați ruși în nordul Bosniei. Însă, când au început bombardamentele în Serbia, rușii au spus: „Ajunge, la naiba cu NATO!” 

Așa că și-au abandonat poziția, au traversat Serbia, unde au fost întâmpinați ca niște eroi, complet neoficial, și, în cele din urmă, au preluat aeroportul din Priștina, în Kosovo. Ideea mea este că ai putea susține, poate într-un mod puțin melodramatic, dar cred totuși adevărat, că ruptura dintre Rusia și Occident s-a manifestat aproape pentru prima dată într-un sens modern, fix atunci. Peisajul politic al acelei perioade, în care am devenit adult, m-a format în multe feluri.”

Instabilitatea a revenit în centrul vieții europene, așa că l-am întrebat pe autor dacă el crede că noi, cei care nu am trăit niciodată în mod direct un război, putem înțelege cu adevărat cât de repede se poate schimba o societate. 

Nore este de părere că est-europenii și românii, implicit, pot înțelege mai bine acest lucru decât norvegienii, spre exemplu. „Nu cred că este vorba despre a fi fost martorii unui război, dar cred că voi, cei de aici, pentru că ați fost martori la căderea comunismului în Europa de Est, cât și a vremurilor nebunești din anii ’90, aveți o înțelegere intuitivă a modului în care lucrurile se pot schimba. 

Norvegienii, de exemplu, înțeleg mai greu cât de repede se poate schimba o societate, pentru că țara lor s-a bucurat de prosperitate, siguranță și stabilitate de-a lungul istoriei. Chiar dacă au trecut prin Al Doilea Război Mondial, acea experiență a fost limitată și nu se compară deloc cu lecțiile pe care le-a oferit căderea comunismului în România și a consecințelor care au urmat.”

„Ne gândim la război, ca la o confruntare între eroism și răutate, dar nu e niciuna nici alta”

L-am întrebat pe scriitor și cum se vede războiul din Orientul Mijlociu prin ochii săi. A explicat că zona respectivă este un loc complet diferit, cu un mod de gândire complet diferit, și că experiențele sale de acolo nu îi permit să spună cum ar arăta un eventual război în Europa. 

„Ceea ce pot spune este că, atunci când privești un război de la distanță, indiferent unde are loc, vezi mereu imagini difuzate de mass-media și totul pare îngrozitor, și chiar este. Dar, în același timp, chiar și în zona de război, lucrurile sunt foarte normale și plictisitoare. Oamenii încearcă să-și continue viețile. Din ceea ce cunosc despre războaie din punct de vedere istoric și din experiența mea personală limitată, lucrurile stau așa. 

Tindem să ne gândim la război într-un mod oarecum ficțional, ca la o confruntare între eroism și răutate, dar, sincer, cred că cei mai mulți oameni nu sunt nici una, nici alta. Pur și simplu vor să-și vadă de viață.

Cred că și în România, înainte de căderea comunismului, lucrurile erau la fel. Cei mai mulți nu erau nici opresori, nici luptători eroici în rezistență, ci pur și simplu oameni obișnuiți care încercau să-și trăiască viața. Așadar, găsești o cantitate surprinzătoare de normalitate, chiar și în timpul războiului și asta nu înseamnă că războiul nu este îngrozitor. În același timp, nu am fost în Gaza în ultimii trei ani, nu știu cum stau lucrurile acolo, dar cred că situația este absolut îngrozitoare și anumite războaie sunt așa”, zice el.

„Dacă vorbești cu oamenii din zonele rurale, vei descoperi că perspectiva lor despre țară este foarte diferită”

Candidata de extremă dreapta din Franța, Marine Le Pen, la un miting electoral, 25 October 2026. SplashNews.com / Profimedia

Raportat la vremurile de acum, unde vede o creștere a extremei drepte la nivel mondial și unde vedem cum mulți privesc spre trecut cu nostalgie, l-am întrebat pe Nore și ce crede că nu reușim să înțelegem despre libertate și democrație, iar scriitorul a precizat cum răspunsul depinde foarte mult de context. Așa cum subliniază, el vine dintr-o țară unde există democrație de foarte multă vreme, unde lucrurile sunt diferite, așa că nu se aplică același nivel de nostalgie pe care-l pot avea românii, sau chiar americanii susținători MAGA. 

„Cred că una dintre tendințele generale este aceea de a romantiza trecutul și de a crede că lucrurile erau mai ușoare atunci, decât erau în realitate. Spre exemplu, nu cunosc România îndeajuns de mult și de asta sunt interesat să vorbesc cu românii despre aceste lucruri, dar Bucureștiul, cât și alte orașe principale, au beneficiat enorm de investițiile străine și de Uniunea Europeană, în timp ce alte zone din țară au rămas în urmă și nu au beneficiat de același tip de dezvoltare. Iar asta creează o discrepanță între marile orașe și zonele rurale, ceea ce formează un fel de context favorabil ascensiunii extremei drepte.

Vezi acest fenomen în toată Europa. Îl vezi în Germania de Est, îl vezi în Franța, chiar și în țările nordice, într-o anumită măsură, deși acolo se manifestă diferit, și îl vezi și în America. Eu sunt de stânga, în sensul tradițional al stângii, pentru că eu cred că, pentru a crea o bază solidă pentru democrație, nu poți pur și simplu să spui că oamenii sunt proști și că sunt duși pe o cale greșită de niște demagogi.

Trebuie să abordezi și realitățile materiale care le fac viața dificilă oamenilor. Locuiesc în Franța și petrec mult timp acolo, unde există un partid de extremă dreapta care ar putea câștiga următoarele alegeri prezidențiale. Nu apăr membrii acestuia și nu mi-aș dori să ajungă la putere, dar ce vreau să spun este că, dacă vorbești cu francezii din zonele rurale, vei descoperi că perspectiva lor asupra a ceea ce s-a întâmplat cu țara lor este foarte diferită. Și nu mă refer la migranți, deși, desigur, rasismul face parte din acest fenomen. Este vorba și despre întrebări precum: ce s-a întâmplat cu spitalul local? Ce s-a întâmplat cu școlile?”, susține Aslak.

„Trebuie să ne asigurăm că oamenii au demnitate și duc o viață decentă”

Norvegia a procedat inteligent în această privință, datorită unui lucru deosebit de caracteristic culturii politice norvegiene, continuă el. „Este vorba despre faptul că partidul social-democrat de centru-stânga a spus, în anii ’30 ai secolului trecut, că orașele și zonele rurale trebuie să meargă mână în mână. Practic, asta însemna că era important să ne asigurăm că oamenii puteau duce o viață împlinită atât la oraș, cât și la sat. Când mă uit la situația din Europa, cred că mulți oameni din anumite părți ale continentului au uitat acest principiu. Trebuie să ne asigurăm că oamenii au demnitate și duc o viață decentă. Cred că aceasta este cea mai bună modalitate de a construi o democrație.”

Nore vorbește și despre cum nu vrea să se prezinte ca un tip din Norvegia care a venit să le spună românilor cum să-și organizeze țara, dar genul ăsta de atitudine politică, pe care tocmai l-a descris, creează o încredere profundă în societate, chiar dacă există schimbări și în nord. 

„Faptul că inegalitățile dintre oameni sunt relativ mici creează, în cele din urmă, un climat de încredere în societate: oamenii au încredere în politicieni și nu îi consideră corupți, iar politicienii au încredere în cetățeni și îi lasă să-și trăiască viața în mod normal. Practic, faci parte dintr-o societate unde fiecare are un loc, iar asta admir cel mai mult la social-democrația norvegiană, în cea mai bună formă a sa: faptul că a reușit cu adevărat să realizeze acest lucru.”

„Sunt îngrozit, la fel ca toți ceilalți”

Pentru că trăim într-o realitate nesigură, l-am întrebat cum vede el existența noastră alături de frică, fără a o lăsa să ne conducă. „Sunt îngrozit, la fel ca toți ceilalți, de lumea pe care le-o lăsăm copiilor noștri. Trebuie să-ți dezvolți un anumit tip de reziliență. Nu vreau să par prea naiv, dar, revenind la situația noastră, chiar și în ciuda tuturor pericolelor cu care ne confruntăm, fie că este vorba despre schimbările climatice, inteligența artificială, războaie sau orice altceva, trăim și într-o perioadă foarte prosperă.

Oamenii de aici, din România, pot probabil să ducă o viață mai liberă și mai prosperă decât au dus vreodată până acum. Același lucru este valabil și în Norvegia. De fapt, este valabil și în cea mai mare parte a lumii. Să nu uităm acest lucru și să încercăm să rezolvăm problemele pe care le avem în față. Acum avem și mai multe posibilități, deoarece suntem mai conectați, chiar dacă avem impresia că vedem doar aspectele negative ale acestui lucru.

Sunt și realist și știu că ne îndreptăm spre vremuri foarte furtunoase, dar trebuie să fii și optimist. Există multe niveluri ale acestei probleme și poți fi în continuare foarte îngrijorat și speriat, chiar îngrozit, de multe dintre evoluțiile din lumea de astăzi. Dar, în același timp, trebuie doar să știi că există și lucruri care merg în direcția bună. Să încercăm să păstrăm acest lucru și să construim comunități noi, pentru că ceva trebuie să se schimbe. Nu știu cum se va întâmpla asta. Mi-aș dori să știu, dar nu știu.”

Despre ce este cartea „Cimitirul mării”

Bestseller-ul „Cimitirul mării”, tradus în peste zece limbi și premiat cu Premiul Polarartifice, a fost descris de Le Point drept „o frescă familială și geopolitică”, undeva între saga Millennium și serialul „Succession” și pornește de la un fapt istoric real, considerat una dintre cele mai mari catastrofe maritime din istoria Norvegiei, naufragiul vasului DS Prinsesse Ragnhild din anul 1940. 

Acțiunea pornește de la momentul la care conducătoarea unei dinastii norvegiene bogate este găsită fără suflare, iar memoriile ei nepublicate (despre dezastrul naval din timpul celui de-al Doilea Război Mondial) dispar în mod misterios. Nepoata ei, așa cum scrie în sinopsis-ul oficial, alături de un agent secret căzut în dizgrație mânat de propriile sale motivații, pornesc într-o aventură de a găsi acel volum, iar incursiunea în trecutul familiei dezvăluie tot felul de secrete întunecate. 

Cea mai importantă resursă pe care o are Norvegia este încrederea

Vorbind cu scriitorul despre acțiunea din roman, și de ce se poate întâmpla cu o societate atunci când oamenii încep să-și piardă încrederea unii în ceilalți, Nore explică faptul că cea mai importantă resursă pe care o are Norvegia este încrederea. „Este chiar mai importantă decât petrolul, pentru că oferă un fundament stabil pentru democrație.”

În același timp, susține cum și în țara lui natală, care deși este stabilă, relativ bogată, sigură și, din punct de vedere istoric, mai puțin marcată de evenimente dramatice decât România, există mai multe subiecte sensibile din trecut. 

„Spre exemplu, realitatea celui De-al Doilea Război Mondial, care reprezintă mitul fondator al Norvegiei, pentru că noi toți am crescut cu această poveste, a fost mult mai complicată decât am discutat noi despre ea. De asta evenimentul care se află în centrul acestei cărți, petrecut în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, este un eveniment istoric real. Așa că am îmbinat, într-un fel, ficțiunea cu faptele istorice.”

L-am întrebat ce a învățat despre oameni din tot ceea ce a trăit până acum, din ambivalența care există în societăți, cât și prin faptul că și-a construit personaje care nu sunt nici în totalitate bune, nici în totalitate rele. 

„În ceea ce mă privește, mă raportez la marele romancier american William Faulkner, care a spus în discursul său de acceptare a Premiului Nobel că singurul lucru despre care merită să scrii este inima omului aflată în conflict cu ea însăși. Pentru mine, despre asta este vorba în dramă și în literatură. Niciunul dintre noi nu este, în mod necesar, bun sau rău. Nu are sens să vorbim despre oameni în acești termeni. Cred că suntem capabili atât să facem bine, cât și să facem rău. Ceea ce determină în mare măsură acest lucru este contextul și, într-un fel, posibilitățile pe care le avem la dispoziție. Pentru mine, era foarte important să evit această împărțire maniheistă între bine și rău.”