INTERVIU „Riscăm să primim migranți din alte țări și să-i tratăm cum am fost noi tratați”. Avertismentul scriitorului român ignorat acasă, dar care a cunoscut faima în Spania

George Mihăiță Gane sau Miguel Gane (32 ani) este unul dintre cei mai bine vânduți scriitori contemporani de limbă spaniolă. Cărțile sale de poezii, vândute în zeci de mii de exemplare, atât în Spania, cât și în America latină, i-au cucerit pe oameni și l-au transformat pe românul plecat de la poalele Munților Făgăraș într-un scriitor cunoscut în străinătate. Totuși, prima carte tradusă în limba română a venit abia în 2025. Într-un interviu pentru publicul HotNews, Gane vorbește cu sinceritate despre viața sa de imigrant în Spania, despre amintirile din copilăria în România, dar și despre dezamăgirile pe care i le-a produs țara natală.

• „Nimeni nu m-a băgat în seamă din România”, rememorează scriitorul un moment de la Târgul de carte din Madrid din 2018, când era deja cunoscut în Spania, iar spaniolii stăteau la rând să primească autografe. „Cei de la Institutul Cultural Român știau de mine, deoarece eu le scrisesem încă din 2015–2016, când am publicat. Cred că momentul acesta a fost cel care m-a durut cel mai mult”, povestește acum Gane. 

Cărțile de poezii ale lui Miguel Gane sunt vândute în zeci de mii de exemplare, atât în Spania, cât și în Costa Rica, Mexic, Columbia sau Argentina. A avut succes încă din 2016, când a publicat prima lui carte de poezii, „Con tal de verte vola” („Aș zbura doar ca să te văd”), tipărită în 18 ediții până în prezent. 

În 2017, Miguel a fost nominalizat la Premiul Naţional de Poezie din Spania, iar în 2020, a treia lui carte de poezii, „La piel en los labios”, a devenit cea mai vândută carte de poezii din Spania și a stat timp de 25 de săptămâni în topul ElCultural.

Ignorat în România

Până recent, Miguel Gane fost ignorat de editurile din România. Abia în 2025 a ajuns publicat în limba română, datorită editurii Alice Books. Pe 16 octombrie, în fața unui public numeros, în cadrul unei librării din centrul Capitalei, el și-a lansat romanul „Când o să te faci mare” (pe care l-a publicat în 2019), în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari. 

Scris cu profunde accente autobiografice, povestea ne poartă în viața unei familii de imigranți români în Spania, prin ochii unui copil de nouă ani. Scriitorul aduce un omagiu locurilor natale, rădăcinilor sale românești, dar și celor care au plecat la muncă în străinătate, cu speranța unui trai mai bun. 

Gane s-a născut în satul Lerești din județul Argeș, unde a și copilărit, în grija bunicilor, deoarece ai lui erau plecați să lucreze în Spania. 

Într-un interviu pentru publicul HotNews, românul își aduce aminte cu drag de vremurile petrecute la țară, de perioada de libertate pe care a trăit-o aici, unde făcea tot ceea ce voia, deoarece, așa cum spune, bunicii erau calzi cu el. 

„În același timp, ai mei încercau să trimită și ceva bani acasă, iar asta ne-a îmbunătățit condiția financiară și calitatea vieții. Totodată, exista și un sentiment de pierdere, deoarece îmi era foarte dor de părinți, însă nu eram conștient de lucrul acesta. Mă refugiam în alte lucruri și nu prea vorbeam cu ei la telefon”, zice el.

La nouă ani a plecat și el la Madrid, să locuiască cu părinții. „Am fost foarte, foarte surprins de mărimea lucrurilor. Când am aterizat pe Barajas, mă uitam pe geam și mă gândeam: „Oare cum o să-i găsesc pe ai mei în tot aeroportul acesta?” Când am ajuns acasă, am găsit un coș de fructe: banane, portocale, kiwi — lucruri pe care nu le aveam la Lerești. Cred că de puține ori am fost mai fericit ca atunci”, povestește autorul. 

A învățat spaniola în doar două luni, dar nu i-a fost ușor să se integreze. „A fost greu să învăț cum să mă joc cu copiii de aici, să mă simt parte din grupurile lor de prieteni, și nu ca un fel de extraterestru care îi privește cu dorința de a fi ca ei, cândva”, explică Mihai. 

A început să scrie poezii de la 13 ani, însă nu le-a arătat nimănui până la vârsta de 16 ani: „Atunci mi-am deschis un blog unde scriam ceea ce simțeam: poezii de dragoste, de identitate, cântece și povești scurte, cu o tentă mai erotică. Printre toți cititorii, am avut norocul să o întâlnesc și pe Monica, prima mea editoare. Ea lucra la Penguin Random House, cea mai mare casă editorială din lume.” 

Gane este dublu licențiat (Drept și Administrarea Afacerilor), are două masterate (Proprietate intelectuală și Avocatură) și și-a susținut, în 2018, examenul național de primire în avocatură organizat de statul spaniol, dar a renunțat la această profesie în favoarea scrisului. 

Miguel păstrează vie în inima lui dragostea pentru țara natală, este la curent cu tot ceea ce se întâmplă în România și îi citește cu mult interes pe Cosmin Perța și pe Svetlana Cârstean. În interviu, scriitorul vorbește despre importanța poeziei în lumea actuală, versurile sale care au devenit emblematice pentru mișcări sociale și feministe din Ecuador, Argentina, Costa Rica sau Peru, cât și despre soarta imigranților români din Spania.

Prima carte în română, o poveste despre români

– Cum a evoluat poezia dvs. de-a lungul anilor și care sunt temele pe care le abordați în versuri?
– Miguel Gane: Am devenit mult mai exact și concret, am învățat să selectez doar părțile importante dintr-o poezie. Am și mai multă experiență și sunt capabil să comunic mult mai clar. Totodată, nu mă mai joc cu atâta nepăsare ca la început. Scriu despre dor, despre iubire, despre satul meu, oamenii din jur, copilărie, trecerea timpului, situația socială a tinerilor, poeme despre familie, violență de gen.

– Cum vedeți rolul poeziei în dezvoltarea noastră ca indivizi? E poezia o necesitate?
– Ar trebui să fie, desigur. Acum o văd ca pe un pat unde te simți protejat, unde te simți acasă, dar pentru a ajunge la el trebuie să-i acorzi o șansă. Șansa asta este responsabilitatea poeților – noi trebuie să-i facem pe cititori să aleagă casa noastră. Cu poezii accesibile, pe înțelesul tuturor, pline de frumusețe și sens.

– După ani de carieră internațională, ați fost publicat pentru prima dată și în România. Ați simțit nevoia acestui moment?
– Cu siguranță mi-ar fi plăcut să se întâmple din prima, dar acum, dacă mă gândesc, este perfect. Am fost dispus să aștept până am găsit un loc unde să mă simt bine, o casă editorială potrivită pentru mine. Și, cum m-am întâlnit cu editura Alice Books, s-a creat nevoia. Mă bucură ca românii să-mi citească prima carte, care de fapt este despre ei.

„Am datoria să fac poezia mea să fie cât mai bună, cât mai specială”

– Succesul dumneavoastră în Spania a fost spectaculos. Cum ați trăit momentul în care ați realizat că versurile dvs. ajung la zeci de mii de oameni? V-a schimbat în vreun mod?
– Cu foarte multă responsabilitate, deoarece acum am datoria să fac poezia mea să fie cât mai bună, cât mai specială; am datoria să-mi creez o voce unică. M-a schimbat pentru că m-a făcut mai bun, mi-a făcut sufletul mai frumos, pentru că m-a încărcat cu tot ce aveam nevoie ca să fiu un „eu” definitiv.

– De ce credeți că poezia dumneavoastră a rezonat atât de bine cu publicul spaniol și latino-american?
– Pentru că este pe înțelesul tuturor, vorbește despre subiecte actuale, iar cititorii găsesc în ea un răspuns la întrebări.

– În tot acest timp, ați avut vreodată un sentiment de regret sau de tristețe că românii nu știau cine este Miguel Gane?
– În anul 2018, România a fost țara invitată la târgul de carte din Madrid. În ziua în care au venit autoritățile, pentru că cineva din casa regală prezenta o carte și au umplut un pavilion întreg, eu eram la stand pentru că aveam sesiune de autografe, cu o coadă de 200 de persoane care așteptau. Nimeni nu m-a băgat în seamă, erau televiziuni, jurnaliști. Cei de la institut (n.r. Institutul Cultural Român) știau de mine, deoarece eu le scrisesem încă din 2015–2016, când am publicat. Cred că momentul acesta a fost cel care m-a durut cel mai mult.

„Voiam să lupt împotriva imaginii românilor în afară”

– Ce loc mai are România în viața dvs. de zi cu zi?
– Este o rădăcină unde mă întorc mereu cu bucurie, pentru că mă vindecă de toate. Aici o mai am pe bunica, familia, prietenii, care sunt tot familie, și ei. Am satul meu natal, unde mă simt cel mai liniștit om de pe pământ. Încerc să vin de cât de multe ori pot. Iubesc Madridul, dar și Lereștiul.

– Romanul „Când o să te faci mare” are o puternică dimensiune autobiografică. De ce ați simțit nevoia să spuneți povestea familiei dumneavoastre și, prin ea, povestea milioanelor de români plecați la muncă în străinătate?
– Cred că era datoria mea și, în același timp, voiam să schimb mentalitatea multor persoane. Voiam să lupt împotriva imaginii românilor în afară și doream ca cei de aici să se simtă mândri de cine sunt, de tot ceea ce au făcut și de lupta lor.

– Credeți că literatura poate da voce acestor oameni care, de multe ori, nu sunt auziți – e acesta un obiectiv sau o responsabilitate pe care considerați că o aveți ca scriitor?
– Desigur. Acum, dacă vorbești cu spaniolii și le spui că ești român, toți spun același cuvânt: „muncitori”. Vreau să cred că și proiectul meu a pus un mic grăunte în această schimbare de imagine – românii care sunt priviți ca oameni muncitori.

„Trebuia să fiu altul pentru a fi cineva”

– Ce riscăm dacă uităm istoria celor plecați peste hotare?
– Riscăm să primim migranți din alte țări și să-i tratăm cum am fost noi tratați; riscăm să nu mai fim așa de frumoși cum suntem și să uităm că drumul nostru a fost unul plin de pietre.

– Ce amprentă a lăsat în sufletul dumneavoastră. experiența plecării și reinventării într-o altă cultură?
– M-a transformat într-o persoană necunoscută și mi-a dat o nouă identitate, deoarece trebuia să fiu altul pentru a fi cineva.

– Versurile dumneavoastră au fost preluate ca simboluri de către mișcări feministe și sociale din lume. Cum explicați această rezonanță?
– Am fost foarte apropiat de tot ce înseamnă violență de gen, deoarece a fost un lucru care mi-a creat foarte multă sensibilitate și empatie. Eu am încercat să fiu un bărbat mai bun, să rup anumite stereotipuri care mi-au fost impuse și să lupt, la rândul meu, ca și alții să aibă această posibilitate. Și am făcut treaba asta prin scris.

„Datoria noastră este să facem ca poezia să fie la modă”

– Ați declarat la un moment dat: „Am scris limbajul unei generații, am vorbit prin vocea noastră și am transformat poezia într-o oglindă unde te regăsești cu dragoste, cu durere, cu plăcere, dar și cu surpriză.” Care este acest limbaj și e important să scrieți și cu gândul la noua generație?
– Desigur că este important, deoarece tinerii au nevoie de povești care să vorbească despre ei. Limbajul trebuie să fie unul capabil să traverseze de pe pagină pe piele, să atingă locuri neatinse. Și cred că un cititor deschis poate să înțeleagă mult mai mult ceea ce fac eu decât unul mai clasic.

– În ziua de azi, ce i-ar apropia mai mult pe tineri de poezie și de lectură?
– Noi, ca tineri, dorim să fim înțeleși și să înțelegem, la rândul nostru. O poezie accesibilă, pe teme care ne afectează, este una care ne apropie. Datoria noastră, ca societate, este să facem ca poezia să fie la modă, să se vorbească despre ea și să circule de la unul la altul ca un cadou.

– Ce sfat ați oferi unui tânăr poet sau scriitor care începe acum?
– Să citească cât mai mult; este ca un fel de antrenament înainte de meci. Cititul este absolut esențial pentru orice autor. Îi va da inspirație și, în același timp, îl va face mai atent la tot ceea ce se întâmplă în jur.

– Ați spus: „Poezia mea funcționează ca o oglindă unde cititorul se uită, se privește pentru a se învăța.” Ce sperați să descopere cititorul în această oglindă poetică?
– Să-și răspundă la întrebările fără răspuns, să fie mai bun, mai frumos și mai înțelept, să nu se simtă singur și să găsească mereu un loc de alinare. Ceea ce scriu eu este ca o mamă care îți poate vindeca durerea.