Interviu. Tot ce trebuie să știi despre Dokstation, sigurul festival de documentare de muzică din România, care va avea loc între 12 și 15 septembrie

După concertele de peste vară, acum e momentul să stăm liniștiți în fața unui ecran și să ne bucurăm de Dokstation, un festival mai aparte în calendarul evenimentelor dedicate fanilor muzicii. În perioada 12-15 septembrie are loc la București singurul festival din România dedicat documentarelor despre muzică.

Vor fi proiecții despre artiști arhicunoscuți ca Elvis Presley, Radiohead, Ella Fitzgerald sau David Bowie, niște nume importante din underground ca Swans sau PJ Harvey și mai multe documentare despre genul disco. Nu vor lipsi nici producțiile locale, trei la număr, un record pentru festivalul care a ajuns la ediția cu numărul patru.

Pe lângă toate filmele pe care o să le poți vedea la Control, Apollo111, Expirat, Fabrica Gastropub și Plaza România, în cadrul Dokstation vor avea loc și concerte de la artiști locali și internaționali. Inclusiv un concert de la Blană Bombă, o trupă de patru băieți cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani, care cântă un rock prea bun pentru niște oameni care nici măcar nu au buletin.

Am stat de vorbă cu Claudiu Mitcu, unul dintre fondatorii festivalului, care mi-a povestit cam tot ce ține de organizarea unui astfel de eveniment dar și care-i situația cu genul ăsta de film la nivel local.

Cum de te-ai decis să faci un festival de filme documentare despre muzică?

Suntem cinci oameni implicați în proiect. Eu, Ileana Bîrsan, Alina Tarbă, Crisian Busuioc și Oana Popa ne-am gândit la chestia asta cam în același timp. Ce fain ar fi dacă am aduce un festival de genul ăsta în România. Întâmplarea a făcut să ne și întâlnim și ne-am dat seama că trebuie să facem Dokstation pentru că suntem cu toții pasionați de muzică și de film. Cumva ne-am suprapus aceste două pasiuni.

Ce anume te-a convins că există un interes pentru un astfel de eveniment la nivel local?

Știam că există festivaluri internaționale de film care au secțiuni muzicale și care au o recepție foarte bună din partea publicului. Pe lângă asta, în fiecare an apar documentare despre artiști cunoscuți, studio-uri, genuri muzicale. Toate astea generează interes în circuitul festivalurilor. Am venit cu toate aceste informații deja testate pe piața mondială și am zis să vedem ce se întâmplă la noi.

Dokstation a apărut și într-un context în care au început să meargă destul de bine festivalurile din România. Și nu doar alea două mari din Cluj-Napoca, ci și cele mai mici, festivalurile de rock, de exemplu. Deci contextul actual din țară ne-a făcut să încercăm și cu Dokstation.

Dokstation a ajuns la ediția cu numărul patru. Ce s-a întâmplat de la an la an? Sunt mai multe proiecții, concerte? A crescut și interesul din partea publicului?

A crescut organic, normal. Nu e un festival foarte mare. Noi avem cinci locații și adunăm în jur de patru mii de oameni, dacă mă iau după numărul de anul trecut. Nu e foarte mult, dar nu e nici puțin. E un festival mediu. Din păcate, în momentul ăsta pot să spun că am folosit toate locațiile disponibile pentru ceea ce facem noi. Cel puțin din București. Nu vreau să reiau discuțiile despre cinematografele inexistente, dar e o problemă. La ce vrem noi să facem e foarte greu să mai creștem pentru că nu avem locații.

Cine alege documentarele și cum faceți rost de ele?

La început a fost destul de greu să facem rost de ele. Fiind prima ediție nu prea aveau oamenii încredere să ne dea documentarele în premieră în România. Mai ales pe cele care se dădeau și la Cannes sau alte festivaluri mari din străinătate. Acum lucrurile sunt mult mai simple. Aș putea spune că avem la dispoziție cam tot ce apare. Cartea noastră de vizită reprezintă un fel de certitudine pentru distribuitori și producători că facem treabă serioasă.

Partea de selecție o facem împreună. Începem cu stabilirea tematicii ediției din anul respectiv, apoi vedem cam ce ar merita să intre din tot ce apare pe piață.

Echipa Dokstation

Un documentar despre Inna, Smiley sau Antonia ar avea probabil public

Anul ăsta vor fi și trei documentare românești la Dokstation. Ce ne poți spune despre ele?

Noi încercăm să avem ceva românesc la fiecare ediție. Anul ăsta e cel mai bogat de până acum. Căutăm și vrem să avem cât mai multe filme documentare românești dar din păcate nu prea se fac. Avem două filme finalizate, total diferite. Filmul „Creativ” al Ioanei Grigore, despre formația Creativ, cu Corneliu Stroe și Harry Tavitian, care e aproape sold-out și eu cred că va avea o viață bună în circuitul festivalurilor, și „Zilele Vieții Noastre” despre rapperul Tudor Sișu, care a cunoscut faima cu La Familia.

Va mai fi și un work-in-progress pe care-l fac eu despre o trupă de copii, Blană Bombă. O să arăt niște fragmente din documentar. Au cântat pe cele mai mari scene de la festivalurile de rock de la noi și cred că au toate șansele să depășească și granițele. Încercăm să acoperim toate genurile muzicale.

Ce părere ai despre filmele documentare despre muzica din România? De ce nu se fac mai multe?

E o problemă de finanțare, dacă e să mergem pe motivele clasice. Sunt atâtea probleme grave și atâtea povești interesante în societatea românească încât partea asta cu muzica e lăsată mai la o parte. E divertisment, se poate trăi și fără. Din păcate asta e problema.

Pe de altă parte, probabil oamenii care fac documentare nu sunt pasionați de artiștii care vând foarte bine, cum ar fi Inna. Eu nu aș putea să fac un documentar despre Inna, Smiley sau Antonia. Un documentar despre ei probabil că ar avea public. Mult mai numeros decât la documentarele care s-au făcut sau știu că se fac.

E și asta o alegere. Noi facem ce ne place. Și dacă nu-ți plac artiștii cunoscuți, nu faci despre ei, nu ai public.

Deci un documentar despre Timpuri Noi nu ar merge?

Ar merge, dar în prezent un astfel de documentar ar fi făcut dintr-o arhivă. E un subiect bun. Uite, ca o chestie personală, eu m-am rugat de Marian Nistor să facem un documentar despre Savoy. Nu am reușit să-l determin să accepte.

Ai vrea să faci o ediție Dokstation doar cu documentare despre muzica locală? Cât de plauzibilă e treaba asta?

În momentul ăsta nu ai din ce să faci o selecție. Dar sincer nici nu aș face o ediție doar cu documentare muzicale românești. Asta zic eu, dar repet, deciziile le luăm împreună. Dar din punctul meu de vedere mi s-ar părea foarte fain dacă am avea un număr mai mare de documentare care să-ți acopere o secțiune în cadrul festivalului. O secțiune „Made In Romania” de vreo șase documentare.

Muzica disco la Dokstation

Mulți artiștii din ziua de azi își fac vlogguri și postează multe clipuri și poze pe social media din viața personală. Mai e loc pentru filme documentare despre muzică în contextul ăsta?

Dacă mă întrebai asta acum trei ani ți-aș fi zis că nu e bine deloc. Dar în momentul ăsta mi se pare că asta e. Și dacă eu, ca realizator de documentare, nu mă adaptez la chestia asta e posibil ca după foarte puțin timp să nu mai am unde să-mi dau documentarul decât pe YouTube. Sau deja să fie atât de multă informație pe YouTube încât degeaba vin eu cu documentarul în cinema pentru că fiecare și-a cules deja necesarul de pe net/vlog sau mai știu eu unde. Și atunci o să mă uit eu cu prietenii mei la ce fac.

Nu, mi se pare că trebuie să realizăm unde suntem în momentul ăsta. Dacă nu reușim să ne adaptăm e posibil să nu mai avem privitori. La urma urmei orice creație artistică se adresează unui public. Chiar dacă susținem că o facem doar pentru noi.

Crezi că genul ăsta de documentar va dispărea în viitor sau se va muta ca vlog pe YouTube?

Nu va dispărea. Probabil se va muta pe YouTube, dar cât timp există artiști care vând o tonă de bilete într-un turneu și au vânzări uriașe, automat publicul va dori să afle și mai multe despre ei. Interes va exista tot timpul.

Anul acesta Dokstation se concentrează pe disco. De ce ați ales genul ăsta?

L-am ales pentru că din ce am văzut a cam revenit treaba cu muzica disco. În afară și în România. Sunt și câteva documentare care au apărut recent despre genul ăsta. Avem „Italo Disco Legacy”, despre istoria muzicii disco spusă de vedete și DJ din anii 80, o istorie foarte completă și complexă. Apoi avem „The Untold History of Euro Disco”, care acoperă anii 70.

E un gen care renaște în muzica din prezent și în petrecerile care au loc în 2019.

Care e documentarul must-see la Dokstation?

Știi cum e, la muzică fiecare are preferințele lui. Părerea mea personală e că documentarul despre New Order ar trebui să fie în top trei. Aș mai pune în top și premiera națională a filmului The King, despre Elvis Presley, și documentarul despre Swans, care mi se pare unul dintre cele mai bune.

Și ca să avem și un titlu românesc, mi se pare că filmul „Creativ” e de neratat. E minunat și am avut mare noroc că regizoarea a venit la noi și ne-a spus că s-ar bucura foarte mult dacă filmul ar face parte din Dokstation. E un film despre care o să mai auziți.