Skip to content

INTERVIU Un cunoscut istoric francez avertizează în privința unei „adicții care depășește omul”: „Voi, care vă prezentaţi drept oameni liberi, nu sunteţi liberi!”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Thierry Wolton, care şi-a petrecut viaţa studiind totalitarismele secolului XX, spune că una dintre cele mai eficiente forme de supunere nu mai are nevoie de frică. Ajunge să fie utilă, plăcută şi mereu la îndemână. „Aveţi impresia că sunteţi liber, dar sunteţi ca pe o autostradă pe care puteţi face ce vreţi, dar de pe care nu puteţi ieşi”, afirmă istoricul francez într-un interviu pentru publicul HotNews.

  • „Sunteţi deja prizonierul lui”, spune Thierry Wolton şi arată spre telefonul care înregistrează dialogul.
  • „Noi suntem atât de mulţumiţi de dispozitivele pe care le folosim că uităm că ele sunt şi instrumente de supraveghere”, afirmă istoricul francez, care menționează China drept „cel mai bun exemplu” de supraveghere a populației cu ajutorul tehnologiei.
  •  El consideră că acest model poate fi replicat şi aici, în Europa: „Orice stat, chiar şi un stat democratic, e tentat să folosească tehnologia în acest fel”.

Thierry Wolton este unul dintre cei mai cunoscuţi istorici ai totalitarismelor. A scris despre comunism, KGB, propagandă şi frică. Cea mai recentă carte a sa, „Lumea noastră orwelliană”, vorbeşte însă despre lumea de astăzi. Wolton duce mai departe, de fapt, tema care l-a făcut cunoscut ca istoric: modul în care oamenii acceptă mecanismele propriei supuneri. El descrie o lume care seamănă cu cea imaginată de George Orwell, în volumul „1984”: cu imperii rivale, războaie purtate prin interpuşi, state care-şi supraveghează cetăţenii şi oameni care preferă să renunţe voluntar la propria libertate.