Clay Routledge: Nu te poți convinge că ai o boală de inimă, dar te poți covinge că ai anxietate
Clay Routlege a semnat recent, în The New York Times un articol cu un titlu tranșant: „Încetați să mai patologizați viața obișnuită!” „Mi-ar fi foarte, foarte greu să mă conving singur să dezvolt o boală cardiovasculară. Dar chiar te poți convinge singur să dezvolți o tulburare de anxietate, comportându-te tot mai mult ca o persoană care are una și începând să dezvolți acel concept de sine, de om care are una”, a scris el.
Clay Routledge este psiholog specializat în psihologie existențială și conduce Human Flourishing Lab de la Archbridge Institute, un think tank din Washington D.C. A publicat lucrări academice și cărți despre nostalgie și sensul vieții și este o prezență constantă în presa internațională – The New York Times, The Atlantic, The Washington Post, Scientific American, NBC, BBC, The Guardian.
Generația Z și dificultățile psihologice
HotNews: – Domnule Clay Routlege, ați publicat recent, în The New York Times un articol cu titlul „Încetați să mai patologizați viața obișnuită”. Care sunt motivele pentru care v-ați decis să îl scrieți acum?
Clay Routlege: – Acum câteva luni, am lansat, la Archbridge Institute, o inițiativă de educație publică numită Head Out (n.r. a cărei deviză este: „Cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru sănătatea ta mintală e să ieși din mintea ta și să intri în lume”). Am proiectat-o să fie centrată pe generația Z: e distractivă, e îndrăzneață, dar are un aer puțin low-tech, artizanal.
Generația Z pare să fie generația care raportează cele mai mari dificultăți psihologice. Lucrăm mult pe împlinirea psihologică în sens larg: ce le dă oamenilor un sentiment al sensului vieții, cum abordăm provocări în creștere precum deconectarea socială și polarizarea politică.
Dar sănătatea mintală, cel puțin în Statele Unite și cred că și în multe alte țări vorbitoare de engleză pare să fie o problemă în creștere. Sănătatea mintală e peste tot în social media americană. E o temă pregnantă, iar limbajul legat de tulburările mintale și-a făcut loc în toate aspectele vieții de aici.
Ștergerea granițelor între suferințele obișnuite ale vieții și boală
De exemplu, îi poți auzi adesea pe oameni spunând lucruri de genul „am avut o zi traumatizantă la muncă” sau spunând, după o întâlnire stânjenitoare, „poate sunt în spectrul autist”.
Avem tot mai mulți oameni care folosesc limbajul a ceea ce odinioară am fi numit psihopatologie pentru a descrie experiențe de viață considerate până acum obișnuite. Din nou, pot fi experiențe neplăcute și foarte dificile.
Dar acum 25 de ani, când mi-am început cariera în psihologie, exista o distincție mai clară, cred, între ce se califica drept patologic, oameni pe care i-am fi considerat ca având tulburări, și durerea, suferința, nemulțumirea și frustrarea normale, pe care le trăiește toată lumea, dar care nu ating pragul tratamentului clinic. Estomparea graniței dintre normal și patologic pare să se fi produs în ultimele decenii. Faptul că tot mai mulți oameni, în special din generațiile tinere, se percep ca având probleme de sănătate mintală, e o provocare majoră.
„Cred că se schimbă cultura, tot mai mulți tineri ajung să vadă boala psihică drept ceva normal, ceva ce are mai toată lumea”
– De ce credeți că e o problemă folosirea cu lejeritate a unor sintagme precum „sunt în burnout”, „sunt traumatizat” sau, glumind acum, „partenerul meu este narcisist pentru că nu duce gunoiul”?
– Chiar e un exemplu foarte bun. „Narcisism” e acum un cuvânt pe care oamenii îl aruncă în stânga și-n dreapta. Înainte să spun că e o problemă, permiteți-mi să iau puțin poziția contrară: de multe ori nu e o problemă chiar atât de mare, în sensul că eu cred că mulți oameni știu că folosesc termenii aceștia cu lejeritate, nu cred că toată lumea îi ia în serios.
Cred că de multe ori sunt doar puțin neglijenți în limbaj și, în multe dintre aceste cazuri, poate că nu e mare lucru.
Problema e însă că avem în față o pantă alunecoasă, mai ales în cazul generațiilor tinere, care nu sunt familiarizate cu o lume în care făceam distincția între problemele cu adevărat serioase de sănătate mintală și experiențele de viață mai obișnuite.
Cred că se schimbă cultura, tot mai mulți tineri ajung să vadă boala psihică drept ceva normal, ceva ce are mai toată lumea. Iar atunci, când folosim acest limbaj cu lejeritate, întărim ideea că toată lumea are nevoie de tratament, că cei mai mulți oameni au o boală mintală.
Nu orice eveniment negativ din viață creează traume
Am avut recent o experiență: vorbeam cu o femeie care era foarte amabilă, dar care spunea ceva despre o situație stresantă și mi-a zis foarte relaxată: „sunt sigură că încă vă confruntați cu traumele dumneavoastră”. Nu mă cunoștea suficient de bine încât să știe dacă am sau nu traume. Dar exista în mintea ei cadrul acela: toată lumea se luptă cu traume. I-am spus: „Nu, nu e cazul, nu am traume cu care să mă confrunt”.
În mintea mea am o viziune să zicem clasică, despre ce însemna inițial o traumă, o experiență directă, de obicei foarte fizică, negativă, tulburătoare, precum să fii victima unei infracțiuni violente, să fii în război, să treci printr-un dezastru natural.
Așadar, folosirea mai relaxată a limbajului începe, încet-încet, să se strecoare în felul în care oamenii se gândesc la ei înșiși.
„Chiar te poți convinge singur să dezvolți o tulburare de anxietate, comportându-te ca o persoană care are una”
Aici cred că devine o problemă reală: cu cât oamenii încep să vadă vulnerabilitatea psihologică sau tulburările psihologice ca parte esențială a sinelui sau a identității lor, ca fiind cine sunt ei, cu atât încep să se comporte ca o persoană care are o boală mintală. Iar asta îi pune pe traiectoria dezvoltării efective a unei boli mintale.
Pentru că, spre deosebire de multe afecțiuni fizice, cum e boala cardiacă, afecțiunile mintale sunt mediate prin gândurile și sentimentele noastre. Mi-ar fi foarte, foarte greu să mă conving singur să dezvolt o boală cardiovasculară. Dar chiar te poți convinge singur să dezvolți o tulburare de anxietate, comportându-te tot mai mult ca o persoană care are una și începând să dezvolți acel concept de sine, de om care are una.
„Vedem și o coborâre a pragului de diagnostic”
– Ce spun cercetările din ultima vreme despre această teză?
– Există mai multe direcții de dovezi care susțin ideile acestea. Și există și un corp de cercetare în creștere care privește lucrurile din perspectiva a ceea ce poartă numele de intervenție universale. Pot să le iau pe rând. Una e o dovadă aproape mai degrabă descriptivă sau istorică: documentarea expansiunii termenilor și conceptelor clinice. Fenomenul se numește extinderea conceptuală (n.r. în original concept creep).
În anii 1950, când a fost elaborat primul Manual de diagnostic și statistică a tulburărilor mintale, acesta conținea aproximativ 100 de boli mintale. Acum sunt vreo 300.
Ați putea spune că asta, în sine, nu e o dovadă că am patologizat viața obișnuită, poate că pur și simplu am descoperit mai multe afecțiuni. Dar oferă un prim indiciu: e clar că extindem ce se califică, chiar și la nivel profesionist, drept boală mintală.
Pe lângă asta, vedem și o coborâre a pragului de diagnostic. Problema cu afecțiunile de sănătate mintală e că modul în care le diagnostichezi e prin autoraportare și dovezi comportamentale. Nu avem un test de sânge bun care să ne spună „aveți depresie clinică”.
Autodiagnosticarea pe rețelele sociale
Tot mai mulți oameni primesc informații din social media, se uită la emisiuni de televiziune sau la filme și ajung în cabinet simțind deja că „au depresie”. Iar atunci sunt mai predispuși să prezinte simptomele depresiei. Ceea ce face mai probabil să primească diagnosticul. Mai există și chestiuni specifice fiecărei țări, legate de felul în care funcționează decontarea prin asigurări în Statele Unite, de exemplu, unde există mize financiare.
Apoi există un corp de cercetare în creștere, care arată că, atunci când oamenii își iau informațiile despre sănătatea mintală din social media, sunt mai predispuși să se autodiagnosticheze cu o boală mintală, mai ales dacă informația aceea normalizează boala mintală. Prin „normalizare” înțeleg a te purta ca și cum o afecțiune de sănătate mintală ar fi mai frecventă decât este.
„Mulți tineri au acum educatori bine intenționați, care îi învață că „te simți trist azi, poate ai depresie”
Cred că unele dintre cele mai noi dovezi, care mi se par foarte puternice și îngrijorătoare, dar mă bucur că se produc, vin din ceea ce se numesc intervenții universale, care au loc în multe țări, precum Regatul Unit și Australia. Mulți educatori și multe școli bine intenționate au premisa că mulți tineri au probleme de sănătate mintală.
Pornind de la ideea asta, spun: poate cel mai simplu mod de a oferi tratament e să-l oferim universal. Adică fiecare elev din clasă primește această intervenție de sănătate mintală, de aceea li se spune intervenții universale.
Nu în toate, dar în multe studii din Marea Britanie și Australia, de exemplu, unde s-au colectat date foarte bune, se constată că acestea cresc, de fapt, simptomele de anxietate și depresie și duc la mai multă suferință emoțională.
Să fii tânăr e dificil, treci prin frământări emoționale, iar asta face parte din construirea rezilienței psihologice, dar mulți tineri au acum educatori bine intenționați care îi învață că „te simți trist azi, poate ai depresie” sau „ești îngrijorat de testul ăsta, sau fata asta nu te place și tu ții la ea, sau prietenii tăi te tachinează, poate ai o tulburare de anxietate”.
Oamenii au ajuns prea preocupați de sănătatea lor mintală
Așa că, în loc ca intervențiile universale să reducă simptomele, le-au crescut și au avut o serie de alte efecte dăunătoare, în parte pentru că îi fac pe oameni prea preocupați de sănătatea lor mintală. Iar asta contribuie la o obsesie nesănătoasă față de viața interioară.
Cu siguranță că e bine să ai conștiință de sine. Bineînțeles, acesta e unul dintre atuurile noastre ca oameni: capacitățile cognitive avansate de autoreflecție, de a încerca să-ți planifici viața, să înveți din greșeli. Dar, dacă petrecem prea mult timp concentrați pe stările noastre emoționale, intrăm într-o stare de ruminație, de hipervigilență, iar acestea sunt, de fapt, motoare ale înrăutățirii sănătății mintale.
În zilele următoare, HotNews va publica partea a doua a interviului cu Clay Routledge.
