Sari direct la conținut

Intrare liberă la 31 de spectacole de teatru cu și pentru copii

HotNews.ro
teatru, Foto: Academia Studiourile Buftea
teatru, Foto: Academia Studiourile Buftea

31 de spectacole în 8 zile și peste 400 de copii și adolescenți cu vârste între 5 și 18 ani ce vor juca concomitent în 2 săli de teatru, sub ochii a mii de spectatori. Sunt datele celui mai mare Festival de Teatru pentru copii organizat până acum de Academia “Studiourile Buftea”, ce va avea loc între 6 și 13 februarie la Teatrul Metropolis din Capitală.

Cea de-a 4-a ediție a Festivalului de Teatru este organizată, în premieră, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, astfel că intrarea la cele 31 de spectacole va fi gratuită atât pentru membrii familiilor celor peste 400 de cursanți ai Academiei, cât și pentru oricine dorește să fie spectactorul unor piese de teatru demne de marile scene.

Cele 31 de spectacole ridicate de cursanții Academiei “Studiourile Buftea” sunt realizate în funcție de nivelul lor de pregătire, adică începător, mediu sau avansat. Piesele cursanților din anul I de studiu sunt formate din monologuri scrise de ei, cu subiecte actuale, inspirate din viețile lor și puse în scenă cu ajutorul trainerilor actori și al regizorilor de teatru cu care școala colaborează. Scopul pe care l-au avut de atins a fost acomodarea cu termenii din teatru și cu noțiunile de baza ale unui actor în devenire.

Pentru mulți dintre ei va fi prima dată când urcă pe scena unui teatru.

Un nivel de dificultate crescut apare în cazul celor care se află în anul II de studiu. Aceștia au ridicat spectacole inspirate din scene de 2 sau 3 personaje din texte clasice de Shakespeare, Cehov, Caragiale, Wedekind etc.

Cursanții din anul III au cea mai grea, dar și cea mai spectaculoasă misiune: să ridice un spectacol profesionist din toate punctele de vedere. Veți vedea pe Scena Mare a Teatrului Metropolis jocuri actoricești, decoruri, recuzită, costume și lumini demne de cele mai mari scene ale lumii.

Pentru a crea de la 0 cele 31 de spectacole, cursanții au lucrat săptămânal, câte 3 ore, timp de 5 luni, împreună cu trainerii, actori cunoscuți, precum Daniel Nuța, Victoria Răileanu, Silviu Mircescu, Camelia Pintilie, Liviu Cheloiu, Alma Lascu, Ana Maria Moldovan sau Valentin Paraschivu.

Spectacolele se vor ține zilnic, între 6 și 13 februarie, începând cu ora 16:00, până la 22:30, iar accesul în sala este gratuit, în limita locurilor disponibile. Pentru a se asigura că au loc asigurat la spectacole, cei care doresc să participe sunt rugați să trimită un mail de rezervare la adresa office@academiabuftea.ro. Accesul în sală este asigurat în momentul în care primesc înapoi mail de confirmare.

Proiect realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului București

Sursa foto: academiabuftea.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro