Sari direct la conținut

Intrecere in servicii preplatite de internet mobil de mare viteza: RCS&RDS lanseaza prima sa oferta, Cosmote mareste viteza de descarcare pana la 21,6 Mbps

HotNews.ro

RCS&RDS a introdus incepand cu luna august un nou serviciu de telefonie mobila pe cartela preplatita, care costa 3 euro (fara TVA), si pe care poate fi activat si serviciul de internet mobil la viteze de descarcare de pana la 7,2 Mbps, cu trafic inclus de 4 euro (fara TVA), a anuntat luni operatorul. RCS&RDS se alatura astfel celorlalti trei operatori 3G, Orange, Vodafone si Cosmote, care au introdus in ultima perioada servicii preplatite de internet mobil broadband. Tot luni, Cosmote a anuntat ca, incepand din 23 august, utilizatorii de servicii prepaid de internet mobil 3G pot beneficia de viteze de transfer de pana la 21,6 Mbps.

Potrivit informatiilor RCS&RDS, noul serviciu preplatit de voce si internet mobil este disponibil in toate zonele in care compania dispune de acoperire 3G, adica in peste 230 cele mai importante localitati din Romania si in peste 5000 kilometri de drumuri nationale.

Serviciul de internet mobil, cu trafic nelimitat inclus de 4 euro (fara TVA), poate fi asociat cartelei preplatite prin activare printr-un SMS fara continut la numarul 302, avand o perioada de utilizare de 30 de zile.

Comunicatul integral, aici.

RCS&RDS se alatura astfel celorlalti operatori 3G din Romania, respectiv Orange, Vodafone si Cosmote, care au introdus si servicii preplatite de internet mobil de mare viteza pe langa serviciile pe baza de abonament, cu mentiunea ca noul serviciu RCS & RDS este disponibil doar pe telefonul mobil. RCS&RDS ofera si servicii de internet mobil de mare viteza prin modem USB, insa doar pe baza de abonament.

  • Cosmote a marit viteza serviciilor preplatite de internet mobil prepaid pana la 21,6 Mbps

Anuntul facut luni de RCS&RDS a fost urmat de un comunicat al Cosmote care a anuntat ca a marit viteza serviciilor preplatite de internet mobil 3G, lansate la inceputul acestei luni, de la viteze de descarcare de pana la 7,2 Mbps (anterior) pana la 21,6 Mbps (in prezent).

Oficialii Cosmote au precizat ca pentru a dispune de noua viteza de descarcare a serviciilor de internet mobil 3G, utilizatorii trebuie sa foloseasca un modem care permite o viteza de transfer de 21,6 Mbps.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro