În București, una dintre capitalele Uniunii Europene cu cel mai ridicat risc seismic, 83.000 de persoane cu dizabilități nu au acces la sistemele de siguranță care ar trebui să le salveze viața. În timp ce statul abia acum învață cum să le protejeze, trăiesc la mâna norocului: proceduri lipsă, clădiri inaccesibile, salvatori nepregătiți. Autoritatea Națională delegată recunoaște: nu avem planuri de intervenție, dezvăluie siteul de investigații Snoop, după o documentare la care trei jurnaliști au lucrat vreme de 4 luni.

• Alexandru Irimia, nevăzător: „Pentru noi e de cel puțin zece ori mai înspăimântător”.
• Carmen Criștiu, persoană cu deficiențe de auz: „Nu auzeam nimic, nu știam ce spun ceilalți”.
• Și pentru salvatori, intervenția în București ar fi un coșmar. Peste 400 de străzi ar deveni impracticabile, conform unei analize a unei organizații specializate. 

Carmen Criștiu era în duș, când au căzut peste ea sticlele de șampon și săpunul. Cada se mișca, iar apa făcea valuri care i se prelingeau peste genunchi. Cu spuma pe ochi, nu vedea nimic. Dar nici nu auzea.

56 de secunde a durat cutremurul

S-a înfășurat grăbită în halat, a pus un prosop pe cap, papuci în picioare și a fugit în sufragerie. Atât a apucat să facă în 56 de secunde cât a durat cutremurul.

Era beznă, picase curentul. Tatăl ei bâjbâia prin bucătărie să oprească gazul. Ea a scos câinele de sub pat, l-a legat cu o sfoară și a alergat cu el în brațe pe scări, tremurând, șapte etaje.

Afară domnea haosul – siluete umane în pijamale și papuci de casă, printre moloz, cărămizi și balcoane prăbușite. Gesticulau frenetic, cu gurile deschise. Dar pentru Carmen era ca un film fără coloană sonoră.

7,2 pe Richter

Câteva zile mai târziu, avea să afle că în cutremurul de 7,2 grade pe scara Richter muriseră peste 1.400 de oameni, doar în București. 

Carmen Criștiu este persoană cu deficiențe de auz. Avea 15 ani în martie 1977, scrie siteul de investigații Snoop.

Acum, la 63 de ani, știe că a făcut cea mai mare greșeală în noaptea cutremurului: a fugit pe scări, printre primele care se pot prăbuși la un seism. 

Nici prin cap nu i-a trecut să se adăpostească sub masa din lemn solid, din sufragerie. Crede că a avut noroc și zile să trăiască.

Persoanele cu dizabilități, inexistente în strategiile pentru cutremur

Bucureștiul este una dintre capitalele Uniunii Europene cu cel mai ridicat risc de cutremur. 

De la dezastrul din 1977, legile privind pregătirea pentru seisme și consolidarea clădirilor s-au schimbat de mai multe ori, iar autoritățile au dus câteva campanii de conștientizare privind riscurile. Un lucru este însă aproape la fel.

Persoanele cu dizabilități rămân, în mare parte, invizibile în strategiile oficiale de răspuns la cutremure. 

• România nu dispune de un sistem funcțional de alarme vizuale pentru persoanele cu deficiențe de auz. 
• Ghidurile de informare pentru dezastre nu sunt adaptate pentru toate categoriile de dizabilități. 
• Planurile de evacuare asistată pentru cei în scaune rulante lipsesc în majoritatea instituțiilor publice și a blocurilor de locuințe.
• Comunicarea adaptată și instruirea personalului de salvare se face insuficient și de puțin timp. 

Autoritatea Națională:  nu avem planuri de intervenție

Inițiative recente, susținute de organizații internaționale precum Banca Mondială, au dezvoltat proiecte pilot pentru a include și persoanele cu dizabilități în planurile de urgență și pentru a pregăti salvatorii să intervină adaptat. 

Însă implementarea la scară largă rămâne încă limitată.

Doar 8 % din planurile României includ nevoile acestor persoane, arată o statistică ONU din 2023. Același lucru îl spune și Autoritatea Națională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi (ANPDPD): nu avem planuri de intervenție, instruiri specifice și campanii de conștientizare. 

În patru luni de documentare, am vorbit cu persoane cu deficiențe de auz, văz, locomotorii și neurologice, organizații neguvernamentale care sprijină aceste grupuri, cu specialiști și autorități. 

Toți sunt de acord că trebuie făcut mai mult.

Dar pentru persoanele cu dizabilități, cutremurul nici măcar nu ajunge pe lista de priorități, într-un București oricum neprietenos și discriminator. 

E doar despre noroc?

Carmen Criștiu a învățat între timp singură că trebuie să oprească gazul, să nu fugă pe scări, să se adăpostească în timpul unui cutremur. Are mereu o geantă la ușă, cu acte, lanternă, apă, o baterie externă încărcată. Telefonul e la ea în permanență, iar fiicele, administratora blocului și femeia de serviciu sunt contacte de urgență. 

Nu a participat niciodată la vreo simulare de cutremur. E dificil când nu sunt adaptate în Limba Semnelor Române (LSR).

„Din fericire, blocul nostru a fost consolidat după (cutremurul din ‘77). Într-o situație de dezastru, indiferent că ești tipic sau dizabil, ești la voia sorții în egală măsură”, spune Carmen.

Alexandru Irimia, nevăzător: „Pentru noi e de cel puțin zece ori mai înspăimântător”

Tot în noroc crede și Alexandru Irimia, 31 de ani, nevăzător. Este activ pe social media, unde vorbește despre viața sa și cum se confruntă cu piedicile Bucureștiului. 

Își amintește un cutremur din noiembrie 2022, într-o dimineață la 7. Locuia într-un apartament cu chirie, într-un bloc vechi. „Se mai zguduia când trecea tramvaiul, dar de data asta (…) mișcarea era verticală, sus-jos, nu stânga-dreapta. A durat cinci secunde și a fost înspăimântător”, spune. 

N-a fost singurul cutremur pe care l-a simțit, dar i-a rămas în memorie pentru că l-a paralizat, n-a știut ce să facă. Așa a conștientizat cât de vulnerabili sunt oamenii cu dizabilități în fața unui seism.

„Pentru noi e de cel puțin zece ori mai înspăimântător. Nu toți avem mereu pe cineva lângă noi care să ne ajute”, spune el. Dacă ar fi prins sub dărâmături, „tot ce pot face e să am la mine un fluier și să sper că un echipaj de pompieri va trece pe acolo. E doar despre noroc”, subliniază.

Lipsa unei rețele proprii de sprijin, așa cum are Carmen, îl face să privească îngrijorat situația: simte că într-o situație de dezastru ar fi lăsat în urmă.

Dezastrul în cazul unui mare cutremur 

În cazul unui cutremur în Vrancea, cu magnitudinea mai mare decât cea a cutremurului din 1977, de 8,1 pe scara Richter, un raport al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), din 2020 arată că: 

• Două treimi din suprafața României ar fi afectată; 
• 42.000 de morți, aproximativ 300.000 de răniți;
• Peste 850 de kilometri de infrastructură de transport distrusă; 
• Pierderi materiale directe de peste 25 de miliarde de euro. 

Bucureștiul, plin de mii de imobile încadrate la risc seismic, de urgență sau neexpertizate, ar fi cel mai afectat. Peste această vulnerabilitate se suprapune haosul construcțiilor din ultimele două decenii și labirintul de străzi înguste care, la colapsul clădirilor, se vor transforma în capcane.

Și pentru salvatori, intervenția în București ar fi un coșmar

Pentru salvatori, intervenția ar fi un coșmar. Mai bine de 400 de străzi din Capitală riscă să devină impracticabile, chiar și pe porțiuni mici, arată o analiză a Asociației pentru Reducerea Riscului Seismic (Re:Rise).

„În București, dacă nu ești în puterea vârstei, ești copil, bătrân sau pur și simplu te-ai lovit, deja ai o mare problemă: cum să te deplasezi în oraș”, spune Matei Sumbasacu, inginer și fondator Re:Rise. 

La 36 de ani, cu master în analiza și structura clădirilor cu risc seismic, a creat ONG-ul pentru a reduce riscul la cutremur și a crește conștientizarea pericolului.

„Nu mai zic, să ai și ceva de rezolvat sau să cari ceva de la piață, e cvasi imposibil”: mașini parcate peste tot și infrastructură neconformă, deși legea obligă ca spațiul public să fie accesibil, continuă el.

Adică, Bucureștiul este deja un oraș dificil. Dacă mai adăugăm și riscul seismic, devine un inamic pentru persoanele vulnerabile.

Câte clădiri cu risc seismic sunt în București 

Planul Primăriei București era încă din 2017 ca toate imobilele din clasa de risc I să fie consolidate în trei ani. Până azi au fost finalizate 116, potrivit datelor oficiale.

• 414 clădiri sunt în clasa de risc seismic 1 (RS1) – risc major de prăbușire.
• 487 clădiri se află în clasa risc seismic 2 (RS2).
• 1.481 de imobile sunt încadrate în categorii de urgență (U1, U2, U3)
• Sute de clădiri din București sunt neexepertizate. 

44% nu se pot salva singuri

Majoritatea persoanelor cu limitări severe și o bună parte dintre cele cu unele limitări ar reuși cu greu sau deloc să se salveze sau să ceară ajutor pe cont propriu, arată Strategia Națională privind drepturile persoanelor cu dizabilități, 2022-2027. 

Documentul oferă direcții generale, cu termene de implementare. Sunt puține referiri  la dezastre naturale. De exemplu, statul își propune ca, până în 2027, cel mult 10% dintre persoanele cu limitări de sănătate să reușească să iasă din locuință în situații de risc și urgențe umanitare.

• În prezent, 44% dintre persoanele cu dizabilități severe nu ar reuși să se evacueze singure.
• Aproape o treime nu ar putea suna la serviciile de urgență. 
• 22% nu au un vecin la care pot apela pentru sprijin.

Un serviciu prin SMS

La nivel național, singura măsură dedicată rămâne Serviciul SMS 113, destinat celor cu deficiențe de auz sau de vorbire.

De abia în 2022, România a adoptat, cu ajutorul Băncii Mondiale, o procedură pentru evacuarea și salvarea persoanelor cu dizabilități. Aceasta explică pompierilor cum să interacționeze în funcție de tipul dizabilității și cum să se organizeze. 

Indiferent de situație, trebuie să analizeze starea victimei și a mediului, capacitatea ei de a înțelege și coopera și să adapteze comunicarea. Nu există însă informații punctuale. Ce se poate întâmpla, pentru toți locuitorii, în cazul unui seism important în București, în articolul din Snoop.