Investigație WWF: Sătenii plătesc prețul întreg pentru lemnul de foc, în timp ce orășenii primesc subvenții pentru facturile la gaz și electricitate

Prima zăpadă tocmai acoperise vârfurile Munților Maramureșului când am ajuns în Uloha, un cătun de munte la granița cu Ucraina, unde se agață harta în cui, scrie WWF. Cei 2.5 kilometri de la asfalt până aici, sus, păreau că nu se mai termină. Pe măsură ce urcam, drumul de pământ se înnoroia și îngusta și, când a trebuit să depășim o căruță care căra lemne la deal, roata mașinii a ajuns așa de aproape de marginea râpei încât pietricelele au început să o ia la vale.

Comunitățile locale din spațiul rural, cele mai afectate de sărăcia energetică, plătesc prețul întreg pentru lemnul de foc cu care se încălzesc și gătesc, în timp ce orășenii beneficiază de subvenții de la Guvern pentru facturile la gaz și electricitate. În toiul iernii, autoritățile accentuează inegalitatea socială și refuză să ajute cele peste 2,5 milioane de gospodarii care se încălzesc cu lemne și care reprezintă 85% din spațiul rural. În schimb, acordă subvenții unei categorii de populație și o ignoră pe alta, deși ambele se confruntă cu aceeași problemă.

La 500 de metri de casa lui tanti Ioana drumul se termină. Dacă ai un 4×4 și afară e uscat, ai șanse să mai urci. Dacă nu, de aici începe raiul noroaielor. De aceea toți sătenii care locuiesc mai sus au cal și căruță, să-și care alimentele și, bineînțeles, lemnele.

La nici 50 de ani, tanti Ioana are 5 băieți și 4 nepoți, pe care îi crește aproape singură. Bărbatul îi e plecat la muncă în Germania și vine acasă de două-trei ori pe an. Vorbește mult, tare și zâmbește des. „Așa e la noi. Femeile sau bunicii rămân cu copiii și animalele. Lemne? Trăim în pădure și ne obligă să cumpărăm lemnul de foc cu 500 de lei de jos, unde îl descarcă. Mi-l urc singură la deal, altfel aș mai plăti 100 de lei transportul”, spune ea, aflată într-un sat de munte, înconjurat de pădure.

Toate cele 3.500 de gospodării din Poienile de sub Munte, comuna de care aparține cătunul Uloha, se încălzesc cu lemne. Trei sferturi dintre localnici sunt atât de săraci încât primesc un „ajutor pentru încălzire” de la stat, căci se încadrează în categoria de populație vulnerabilă. Dar cu acești bani pot cumpăra lemn de foc la un preț foarte mare, în timp ce personale vulnerabile care se încălzesc cu gaz sau au încălzire centralizată, în principal la oraș, primesc același tip de ajutor, care se aplică însă prețului deja subvenționat.

Drama consumatorilor vulnerabili

Așa sunt consumatorii tipici de la țară. Vulnerabili. Pe ei nu-i subvenționează nimeni, deși contribuie la bugetul de stat. Vocea lor, a celor amărâți din satele îndepărtate, nu e auzită. Politicienii par că vor să ajute mai mult orășenii, care sunt mai vocali, și le subvenționează facturile la gaze și electricitate, dar de fapt generează profituri uriașe pentru anumiți operatori economici. În final facturile subvenționate, ce sufocă bugetul de stat, sunt decontate tot de români – inclusiv de cei de la țară, care nu beneficiază de aceste subvenții – la cele mai mari prețuri din UE.

Subvenția existentă nu se aplică, așadar, pentru locuitorii din sate precum Uloha, adică pentru 2.5 milioane de gospodării. Pentru că ei nu au rețea de gaze, se încălzesc încă cu lemne. Autoritățile nu-i ajută exact pe cei care sunt cei mai afectati de sărăcia energetică. Decizia recentă de a porni programul „Rabla pentru sobe” este foarte bună, dar nu suficientă.

Ce sunt aceștia forțați să facă ca să supraviețuiască? Să cumpere lemn la negru, pe care poate li-l aduce acasă vreun „binevoitor”. Știe el de unde. Fiecare se descurcă cum poate, este pe cont propriu. Cine pierde? Oamenii care nu au avut norocul să ajungă și pe strada lor o infrastructură energetică modernă. Pădurea, pentru că sunt încurajate exploatările ilegale. Bioeconomia forestieră, pentru că lemnul de calitate ajunge să fie folosit ca lemn de foc. Și statul român, pentru că nu încasează taxe dacă lemnul este nefiscalizat și pentru că generează politici care alimentează erodarea statului de drept.

Avantajele subvenționării lemnului de foc

Guvernul a încercat anul trecut să rezolve problema lemnului de foc plafonând prețul, ceea ce a dus la o avalanșă de efecte negative secundare precum dezvoltarea pieței negre, creșterea exportului și a prețului acestuia. Soluția este însă alta: așa cum autoritățile subvenționează facturile la gaz și electricitate, să subvenționeze și achiziția lemnului de foc. În plus, „ajutorul pentru încălzire”, acordat populației defavorizate, să poată fi folosit pentru achiziția unui lemn al cărui preț este subvenționat, nu al celui scump, cum este cazul acum.

Subvenția să fie valabilă însă doar dacă sătenii arată bonul fiscal, care demonstrează că au cumpărat legal lemnul de foc. În felul acesta, fără a crea distorsiuni în piață, statul ar reuși să scoată la iveală piața neagră, pentru că lemnul subvenționat ar fi mai ieftin decât cel ilegal. În plus, lemnul și produsele derivate din lemn pentru încălzirea locuințelor trebuie subvenționate condiționat, astfel încât să încurajeze utilizarea lemnului uscat/zvântat sau a brichetelor/peleților. In felul acesta, investim într-o infrastructură forestieră care poate contribui la creșterea eficienței energetice, la decarbonizarea și reducerea poluării aerului.

Mai mult, statul ar reuși să recupereze o parte din bani prin fiscalizare și ar diminua exploatările ilegale, care își găsesc desfacerea în principal ca lemn de foc. Ar fi un ajutor de stat ce ar genera o situație în care toată lumea are de câștigat.

Poarta de fier de la casa lui tanti Ioana se închide cu un scârțâit ascuțit și o luăm la pas pe drum în sus printre noroaie, capre, găini și vaci. Satul pulsează de viață. Într-o curte, un cățel aleargă în jurul câtorva perechi de cizme de cauciuc puse la intrare. Un băiat de vreo 8 ani, încălțat cu cizme înalte, sare vesel printre noroaie și o ia la fugă la vale, pe o potecă. Sus, aproape de capul satului, e școala. Veche, din lemn, cu geamuri pictate vesel.