Sari direct la conținut

Investitia speculativa, uneori e punitiva. O aventura imobiliara

Blog de bucurestean

Va aduceti aminte de anul 2007 cand preturile nostre mioritice se „aliniau” la preturile UE? Dar de cele mai sigure si profitabile investitii din galaxie facute sub sloganul „Buy land, they’re not making it anymore”?

Domnul Bucur, probabil un demn urmas al legendarului pastor intemeietor de capitala europeana, a plecat urechea si portofelul la aceste intelepte sfaturi investitionale. Haideti sa urmarim aventura imobiliara in care s-a lansat dumnealui si sa incepem direct cu deznodamantul.

Dupa cum se poate vedea, este vorba despre o vanzare la licitatie al carei obiect este terenul distinsului investitor pentru stingerea unui „credit nerestituit” de 4.9 milioane euro. Remarcam ca licitatia se afla la a doua strigare, prima avand loc in aprilie 2009, evident fara succes. Fara nici o legatura, gasim o agentie imobiliara care in martie 2009, deci cu doar o luna inaintea nefericitului eveniment de mai sus, avea in oferta un teren cu aceleasi caracteristici.

Pretul era un pic diferit fata de cel din „oferta” bancii, mai exact de 15 milioane euro. O minte jucausa si-ar putea imagina ca proprietarul incerca sa vanda asiduu proprietatea aflata in pragul executarii. Urcandu-ne in masina timpului, gasim acelasi anunt de vanzare publicat in iulie 2008 ba chiar si in martie 2008. Lucru frapant este faptul ca vanzatorul pare a fi adeptul teoriei conform careia „terenul nu ii cere de mancare”. Asadar pretul ramane nemodificat: 15 milioane euro pe parcursul unei perioade de exact un an de sperante desarte.

Citeste mai mult si comenteaza pe Blog de bucurestean.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro