Sari direct la conținut

Investitorii au tranzactionat 3,79 milioane de drepturi de preferinta Sibex

HotNews.ro

Investitorii la Bursa din Sibiu au tranzactionat 3,79 milioane de drepturi de preferinta Sibex, din totalul de 22,60 milioane, tranzactiile fiind efectuate la un pret mediu de 0,21 lei/drept, se arata intr-un comunicat al bursei. In procesul de majorare a capitalului social al Bursei din Sibiu, la doua drepturi de preferinta detinute se poate subscrie o actiune Sibex.

Astfel, cei care au achizitionat drepturile de preferinta SBX vor subscrie 1,9 milioane de actiuni, reprezentand 8,5% din capitalul social existent si 5,6% din capitalul social de la finalul majorarii.

Bursa Monetar Financiara si de Marfuri Sibiu deruleaza o majorare de capital cu suma de 11,30 milioane de lei, de la 22,60 milioane de lei la 33,90 milioane de lei, prin emisiunea unui numar de 11.301.360 actiuni noi cu o valoare nominala de 1 leu/actiune.

„Interesul pentru drepturile de preferinta Sibex a fost unul bun, si a antrenat dupa sine si crestea intensitatii tranzactiilor cu actiuni Sibex, numarul titlurilor transferate ajungand in septembrie la circa 1,6 milioane, dublu fata de media tranzactionata a actiunilor bursei sibiene in primele opt luni ale anului. Cred ca tranzactionarea drepturilor de preferinta le-a oferit investitorilor Sibex oportunitatea de a valorifica in bani dreptul de subscriere, in cazul lipsei fondurilor pentru participarea la majorarea capitalului social. Totodata, suntem siguri ca actionarii care nu si-au vandut drepturile vor subscrie la majorarea capitalului social intr-un procent semnificativ”, a declarat Teodor Ancuta, presedintele Bursei din Sibiu.

Dupa incheierea perioadei de tranzactionare a drepturilor de preferinta, actionarii au dreptul ca in 30 de zile sa subscrie actiunile nou emise (una la doua detinute). Subscrierea va putea fi exercitata in perioada 6 octombrie – 4 noiembrie 2010.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro