Investitorii de la Sibex au mizat pe scaderi ale cotatiilor
La Sibex, in penultima sesiune a saptamanii, lichiditatea s-a redus pe fondul aparitiei corectiilor pe segmentul financiar, dar si pe cel al indicilor sau pe actiunile Fondul Proprietatea, se arata intr-un comunicat al Bursei din Sibiu. Pana la ora 17:30 numarul contractelor incheiate era de 2.900, valoarea tranzactiilor cifrandu-se la 21,23 milioane de lei.
Cel mai lichid produs era derivatul pe indicele Dow Jones cu circa 1600 de contracte. Cotatia pe scadenta scurta a fluctuat pe parcursul zilei in ambele sensuri, pentru ca apoi, dupa deschiderea negativa de la Bursa din New York, sa intre mai puternic pe minus, in pofida stirilor pozitive din piata muncii. In SUA a fost publicat nivelul cererilor de ajutor de somaj. Astfel nivelul anualizat al numarului de persoane care au completat saptamana precedenta, pentru prima data, cereri de acest tip a fost de 415 000, situandu-se sub prognoza de 420.000 si mult sub ultimul nivel publicat.
Pe piata Sibex, investitorii tranzactionau indicele DJIA, la ora 17.30, pe trei scadente. Pe scadenta martie 2011 cotatia scadea cu 30 puncte in raport cu cea de la inchiderea sedintei precedente Pe scadenta iunie 2011 se observa o depreciere de 39 puncte, in timp ce pe scadenta septembrie investitorii tranzactionau la un pret cu 19 puncte mai ridicat decat cel anterior, dar pe un volum scazut.
Tot pe minus au evoluat si bursele europene, pe batranul continent fiind publicat astazi raportul Eurostat privind situatia vanzarilor din sectorul retail in ultima luna. Acestea au scazut cu 0.6% in raport cu ultimul nivel publicat, nivelul estimat fiind o crestere de 0.6%.
In aceste conditii, derivatele pe actiunile SIF5 au evoluat pe minus, conform semnalelor trase inca de la finalul sedintei de miercuri. Scaderile din penultima sedinta a saptamanii au venit si pe fondul corelarii cu piata suport unde indicele Bet-Fi a evoluat pe minus. Corectiile s-au adancit dupa ora 16.30 sub influenta evolutiei de la bursa americana. Volumul de transfer a fost unul mai mic comparativ cu ziua anterioara situandu-se, la ora 17.30, la circa 1000 de contracte, cele mai multe incheiate pe scadenta de luna viitoare pentru care cotatia se deprecia cu 2,13%. Pentru iunie 2011 scaderea era de 1,37 % in timp ce pentru septembrie pretul cobora cu 1,33%. Doar pentru decembrie DESIF5 a crescut pe un volum redus.
Pentru derivatele pe actiunile Fondul Proprietatea, participantii de pe piata Sibex au tranzactionat din nou ambele scadente disponibile. Pe termen scurt (scadenta martie) pretul futures a avut o evolutie descendenta participantii de la Sibex estimand o corectie de 1,56 %. Pentru iunie cotatia stationa la nivelul de 0,65 lei/actiune. Dupa cresterea de miercuri, de acesta data numarul pozitiilor deschise s-a mentinut la un nivel constant iar lichiditatea a fost mai redusa, in conditiile scaderii volumului rulat si pe piata suport.
Pe piata derivatelor valutare investitorii de la Sibiu au anticipat, pentru finalul lunii martie, o usoara apreciere a leului fata de moneda unica europeana, in contextul unei anticipate mentineri a ratei dobanzii cheie si a nivelului rezervelor minime obligatorii de catre BNR. Astfel, pentru ultima tranzactie efectuata pana la ora 17:30, pretul euro in lei era in scadere cu 0,37 de bani.
Pe piata spot, participantii au tranzactionat 7000 de actiuni Sibex, la un pret de 1,42 lei/actiune, in stationare.