Sari direct la conținut

Investitorii de la Sibex estimeaza scaderea Dow Jones, urmand tendinta de pe Wall Street

HotNews.ro

La Sibex, tranzactiile au stat sub semnul prudentei pana la deschiderea Bursei din New York, investitorii adoptand o stare de expectativa, in conditiile evolutiei mixte a pretului futures al Dow Jones. Ulterior, influenta directiei descendente pe care s-a inscris bursa americana la deschidere s-a resimtit si pe piata de Sibiu, unde cotatiile Dow Jones au intrat pe scadere.

Pe segmentul financiar, tendinta cotatiei DESIF5 una de crestere iar in zona valutelor, euro s-a intarit fata de dolar. In schimb, aurul si petrolul se aflau pe minus. Pana la ora 17.30 se observa un numar de 3.500 de contracte, cu o valoare de 38,5 milioane lei.

Jucatorii au fost consecventi preferand din nou segmentul indicilor, unde, pana la ora 17:30 au fost realizate 2.200 contracte. Participantii au tranzactionat in contextul in care indicii celor mai importante burse din Europa s-au depreciat in timp ce pe piata futures din SUA cotatiile DJ s-au aflat pe plus, cu castiguri modeste, in pofida impasului in care politicienii americani au intrat privind problema datoriilor tarii. Ulterior, Dow Jones a inceput sedinta pe scadere la bursa din New York, situatie care s-a reflectat rapid si la Sibex. Deschiderea negativa de pe Wall Street a venit ca urmare a faptului ca liderii republicani si democrati au oferit propuneri diferite pentru evitarea unei catastrofe in ceea ce priveste datoria SUA, desi presedintele Barack Obama chemase fortele politice la un compromis luni, in cadrul unei interventii televizate.

Tot din SUA, erau asteptate noi date economice cum ar fi nivelul indicelui care masoara increderea consumatorilor, previziunile indicand o scadere a acestuia. Nivelul publicat a indicat insa o crestere a indicelui respectiv. In acest context, la Sibex, cotatiile futures ale Dow Jones de la ora de 17:30 scadeau cu 118 puncte pe scadenta septembrie si cu 109 puncte pe decembrie.

Segmentul derivatelor valutare a furnizat un volum bun de aproape 700 contracte incheiate pe paritatea EUR/USD, tranzactionata in lei. Spread-ul de redus dintre cotatiile de la vanzare si cumparare si sumele mici necesare investitiei fiind atuurile care au atras speculatorii. Acestia au mizat pe o moneda unica mai puternica, cotatia pe scadenta septembrie indicand un avans de 0,87% fata de dolar. Si pe pietele externe dolarul s-a depreciat fata de moneda unica europeana pe fondul reducerii ratingurilor de credit si temerilor ca SUA poate intra in faliment.

Pe segmentul financiar s-au remarcat circa 500 de contracte DESIF5, produsul ocupand locul trei in topul sedintei. Pretul pe scadenta septembrie a deschis pe plus si s-a mentinut pe verde pentru tot restul sedintei, in ton cu piata suport unde s-a consemnat o apreciere de peste 1% a actiunii SIF5. La ora 17:30 DESIF5 septembrie castiga 0,83%. Pentru decembrie anul curent se inregistra o crestere de 0,46%.

Pe piata aurului, cotatia unciei scadea cu 3,8 dolari pe scadenta august a contractului SIBGOLD_RON a carui marime este de 10 uncii, numarul contractelor fiind insa mic.

Pe minus s-a aflat si pretul futures al petrolului, cotatia unui baril de tip Light Sweet Crude coborand cu 0,67 dolari. Numarul contractelor DEOIL_LSC era de 55.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro