Sari direct la conținut

Investitorii imobiliari straini spun ca vor investi mai mult in 2009 decat in 2008

HotNews.ro

Investitorii imobiliari straini se asteapta sa investeasca mai mult in acest sector in 2009 decat in 2008, potrivit unui raport intern privind interesul investitorilor institutionali, realizat de Asociatia Investitorilor Straini in Imobiliare (AFIRE) si citat de Reuters. La sondaj au raspuns aproape jumatate din cele 200 de organizatii investitionale, membre ale AFIRE, care sunt prezente in 21 de tari si detin active imobiliare de circa un trilion de dolari, din care 371 miliarde dolari in Statele Unite ale Americii.

Atat institutii de creditare straine, cat si fonduri de investitii estimeaza cresteri ale investitiilor imobiliare atat la nivel global cat si in Statele Unite ale Americii, care va fi tinta favorita a acestor investitii, potrivit unui raport al Asociatiei Investitorilor Straini in Real Estate (AFIRE).

Creditorii estimeaza o crestere a investitiilor cu 54% la nivel global si cu 58% in Statele Unite ale Americii, in timp ce fondurile de investitii vad o majorare de 40% a investitiilor la nivel global si de 73% la nivelul pietei americane.

„Piata Statelor Unite ale Americii prezinta mai mult interes acum, chiar si dupa turbulentele economice din 2008 si in ciuda impactului dureros al crizei creditelor asupra segmentului imobiliar comercial. Apetitul investitorilor pentru piata imobiliara americana s-a accentuat si mai mult in fata acestor dificultati, pentru ca problemele sunt un fenomen global”, a declarat Jim Fetgatter, directorul executiv al AFIRE.

Vanzarile de proprietati comerciale din Statele Unite ale Americii au scazut cu 73% pana la 139,42 miliarde dolari in 2008, comparativ cu 2007, potrivit datelor companiei de cercetare Real Capital Analytics.

Potrivit unui studiu intern al AFIRE, Statele Unite ale Americii este considerata piata cea mai stabila si sigura pentru investitiile imobiliare (53% dintre respondenti), in timp ce Germania si Elvetia (cu 11,3%) ocupa locul doi, iar Australia si Canada (cu 4,8%) se situeaza pe locul trei in acest clasament.

Washington s-a aflat pe primul loc in lista oraselor favorite pentru investitii imobiliare, urmat de Londra, New York, Tokio si Shanghai. Spre deosebire de anul anterior, proprietatile din segmentul rezidential au depasit in topul preferintelor investitionale pe cele din segmentul de birouri, pe locurile urmatoare fiind indicate proprietatile din segmentele industrial, retail si hoteluri.

La sondaj au raspuns aproximativ jumatate din cele 200 de organizatii investitionale membre AFIRE, care sunt prezente in 21 de tari si detin active imobiliare de circa un trilion de dolari, din care 371 miliarde dolari in Statele Unite ale Americii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro