Sari direct la conținut

Ioana Mihăilă: Faptul că dorinţa de vaccinare a scăzut în ultima perioadă reprezintă un motiv real de îngrijorare

HotNews.ro
Ioana Mihaila, Foto: Captura video
Ioana Mihaila, Foto: Captura video

Faptul că dorinţa de vaccinare a scăzut în ultima perioadă reprezintă un motiv real de de îngrijorare, a declarat marţi seară, la postul B1 TV, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă.

„Faptul că dorinţa de vaccinare a scăzut în ultima perioadă reprezintă un motiv real de îngrijorare. Cumva era de anticipat, pentru că există un procent, o parte a populaţiei care dorea să se vaccineze şi a ajuns să se vaccineze, există o parte a populaţiei care are nevoie de un imbold să ajungă la vaccinare şi cred că aici suntem în momentul ăsta, la acea parte a populaţiei care are nevoie de un oarecare imbold, sau să-i fie vaccinul foarte-foarte aproape şi foarte uşor disponibil”, a spus ministrul Sănătăţii, la B1 TV, potrivit Agerpres.

Ea a subliniat că accesul la vaccin nu mai reprezintă o problemă.

„Nu cred că mai este neapărat o foarte mare problemă de acces la vaccin. Probabil că ea mai este o problemă doar în mediul rural, poate într-un mediu rural izolat unde nici medicul de familie nu a început să vaccineze, dar în cea mai mare parte a ţării accesul la vaccin există şi el este destul de facil. Probabil că acum oamenii au nevoie de mai mult timp să ia decizia de a se vaccina. Probabil că pe măsură ce văd că vecinul sau alt membru al familiei este vaccinat şi lucrurile au decurs bine şi încrederea în vaccin va creşte, dar acum începe de fapt maratonul, adică acea alergătură de lungă durată, până acum au fost sprinturi de vaccinare. Cred că acum începe bob cu bob vaccinarea”, a spus Ioana Mihăilă.

Ea a precizat că a început discuţiile cu Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a vaccinării împotriva Covid-19, „tocmai să vedem cum putem muta, din resursele umane mai ales, din mediul urban spre rural ca să creştem şi acolo rata de vaccinare”.

„Cred că deja milioanele (…) de oameni care au fost vaccinaţi şi care nu au trecut prin efecte adverse semnificative, mai ales dacă vorbim despre aceste vaccinuri cu ARN mesager, Pfizer şi Moderna, cred că acele date sunt suficiente. Nu cred că mai trebuie să aşteptăm rezultate ale unor studii înainte de a fi convinşi că e bine să ne vaccinăm”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

Referindu-se la faptul că unii oameni s-ar putea teme de eventuale efecte pe termen lung ale vaccinării, ministrul a spus că trebuie puse în balanţă „potenţialele efecte negative pe termen lung ale vaccinului”.

„Eu sunt foarte mare fan al medicinei alopate, nu spun decât ‘potenţiale’ efecte pe termen lung şi îmi asum acest lucru, dar sunt convinsă că ele nu vor exista. Din nou, îmi măsor bine cuvintele şi ştiu clar că există efecte pe termen mediu şi pe termen lung ale trecerii prin infecţie, şi cred că tot timpul ar trebui să vedem şi să ne lăsăm influenţaţi de ce vedem foarte clar în faţa ochilor – şi ce vedem foarte clar în faţa ochilor este că au trecut luni întregi de la prima doză de vaccin administrată şi nu s-a întâmplat nimic până acum, aşa cum a trecut mai mult de un an de la primul pacient infectat şi avem multe dovezi care ne spun că trecerea prin infecţie este nocivă în anumite cazuri şi că de ea trebuie să ne ferim”, a precizat ministrul Sănătăţii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro