Sari direct la conținut

Ionel Dima, vicepresedinte al grupului AVUS: Cand va fi corecta vreodata evaluarea la dauna RCA pe care o face cel care trebuie sa plateasca, adica asiguratorul vinovatului?

HotNews.ro
Brokerii in asigurari protesteaza fata de proiectul ASF de modificare a normei RCA, Foto: Hotnews
Brokerii in asigurari protesteaza fata de proiectul ASF de modificare a normei RCA, Foto: Hotnews

„Cand va fi vreodata corecta si cinstita evaluarea la dauna RCA pe care mi-o face cel care trebuie sa plateasca, adica asiguratorul vinovatului?”, a declarat marti Ionel Dima, vicepresedinte al grupului Avus, care in Romania efectueaza activtate de regularizare de dauna. „De ani de zile propunem autoritatilor sa existe posibilitatea ca pagubitul RCA sa se poata adresa fie la propriul asigurator fara ca acesta sa-i mareasca prima sau sa-l coste ceva, fie la o societate independenta, asa cum exista in Europa, fara sa primim vreun raspuns”, a spus acesta. Declaratiile vin in contextul in care ASF vrea modificarea normelor RCA astfel incat comisionul brokerilor sa fie limitat la 10% din primele incasate din vanzarea politelor RCA.

  • „Numai anul acesta am trimis de trei ori propunerea de a introduce in legislatie notiunea de regularizator de daune. Noi propunem ca pagubitul RCA sa isi poata face constatarea de dauna la propriul asigurator sau la o societate indepedenta legiferata, licentiata si controlata de autoritatea de supraveghere. In schimb in legislatia noastra nationala, autoritatea de reglementare a dat o norma in care se spune ca asiguratorii RCA nu au voie sa faca outsourcing pe daune. Tot in acest an, UNSICAR a trimis catre ASF si o propunere de modificare a normelor RCA care sa includa aceste aspecte. Nu am primit nici un feedback”, a declarat marti Ionel Dima, vicepresedintele grupului AVUS si membru in Consiliul Director al UNSICAR, uniunea brokerilor de asigurari din Romania.

Cine plateste acest regularizator de daune?

  • „Indiferent cine il plateste costul se regaseste in despagubirea platita de asiguratorul vinovatului. Nu este un cost suplimentar. Costul cu regularizarea daunelor exista si acum.  In sistemul Carte Verde se spune ca costul regularizarii este definit in regulament ca fiind 15% din valoarea daunei dar nu mai putin de 200 de euro si nu mai mult de 3500 de euro. Aceasta nu are nici o relevanta cu piata interna. Pe piata locala le putem aprecia la companiile de asigurari si probabil ca la acest nivel ar fi si pe piata libera undeva la 50-60 de euro. Aceasta suma trebuie platita de asiguratorul celui vinovat, ea reprezentand o parte din despagubire”, a spus acesta.

Declaratiile acestuia au avut loc in cadrul unei dezbateri organizate de UNSICAR (asociatia brokerilor in asigurari) si vin in contextul in care ASF vrea modificarea normelor RCA astfel incat comisionul brokerilor sa fie limitat la 10% din primele incasate din vanzarea politelor RCA.

Brokerii acuza ca limitarea comisionului la 10% este o falsa problema cu care vine reglementarea ASF.

  • „Daca s-ar implementa comisionul trecut pe polita, clientul nu va mai cumpara de la broker. S-ar duce direct la asigurator, ar gandi ca trece peste costuri suplimentare. Putini sunt cei care stiu ca indiferent ca isi cumpara polita RCA de la broker sau direct de la asigurator, valoarea primei este aceeasi. Lasand la o parte faptul ca brokerii dispar, i-ai limitat clientului ocazia de a beneficia de consultanta”, a declarat Bogdan Andriescu, presedintele UNSICAR.

Contrar declaratiilor publice ale presedintelui ASF care a spus ca principala sursa a problemelor din piata RCA este nivelul cheltuielilor de achizitie a asigurarii RCA, care s-ar ridica la 30-40%, raportul ASF pe anul 2013 arata ca nivelul comisionului mediu al pietei de brokeraj a fost anul trecut de 19,7%, iar cheltuielile totale de achizitie ale asiguratorilor pe segmentul asigurarilor generale s-au ridicat la 26%, potrivit reprezentantilor UNSICAR.

Mai mult decat atat raportul ASF identifica printre probleme pietei RCA urmatoarele:

  • „Un alt aspect important constatat in activitatea de supraveghere este neadecvarea rezervelor tehnice constituite de unele societati de asigurare, cu precadere pentru asigurarile auto, ceea ce a condus la tarife de prima nerealiste practicate de societatile respective, in special in cazul asigurarilor RCA. Se constata deci ca unele entitati supravegheate practica o politica de subtarifare, mai ales in cazul asigurarilor RCA, fenomen determinat de ‘goana’ de a atrage clienti pentru a-si creste cota de piata, fara a tine seama in calculul tarifelor de prima de profitabilitatea pe clase/produse de asigurare. Pe termen mediu aceasta se reflecta in incapacitatea de a face fata obligatiilor viitoare de plata pentru societatile respective, ceea ce conduce la necesitatea majorarii capitalului. Rezultatele tehnice inregistrate la nivelul pietei din activitatea de asigurari RCA, respectiv pierderile din activitatea de baza, trebuie sa conduca asiguratorii respectivi catre o reevaluare a tarifelor de prime pentru aceste asigurari”, se arata in raportul ASF pe 2013.

O alta problema cu proiectul de modificare a regulilor RCA vizeaza plata direct in contul asiguratorului sau cash in 24 de ore la asigurator.

  • „Cu privire la aceasta metoda si UNSAR (Uniunea Asiguratorilor) recunoaste ca la cash este imposibil de aplicat. Am avut o data in 2011 ceva similar si nu a functionat. Nu se poate elibera un RCA daca nu este platit, potrivit legii. Daca un client vrea sa plateasca in contul asiguratorului un RCA de la broker, va trebui ca brokerul sa astepte confirmarea de la asigurator. Va spun din experienta ca pot aparea intarzieri. Ce va spune clientul? Mai vine clientul la mine?, a precizat Bogdan Andriescu.

Brokerii suspecteaza ca acest proiect a plecat de la anumiti asiguratori care „vizeaza ca va sta lumea la coada la cele 40 de sucursale pe care le au ei”.

Proiectul de modificare a normelor RCA, a carui perioada de consultare publica s-a incheiat in data de 29 august 2014, prevede ca asiguratorii care emit polite de raspundere civila auto (RCA) vor trebui sa aiba un anumit grad de solvabilitate pentru activtatea de asigurari generale si vor fi obligati sa mentioneze pe politele RCA comisionul de intermediere, care nu va depasi 10% din primele incasate pe acest segment.

Astfel, asiguratorii care emit polite RCA vor detine pentru activitatea de asigurari generale un grad de solvalibilitate, determinat ca raport dintre marja de solvabilitate disponibila si marja de solvabilitate minima, de cel putin 1,3, fata de 1 in prezent.

De asemenea, ASF va obliga asiguratorii sa mentioneze comisionul de intermediere pe polita de asigurare RCA atat in valoare absoluta, cat si ca procent aplicat primei de asigurare mentionate pe polita, fiind inclus ca valoare in prima de asigurare totala.

  • „Nivelul maxim al comisionului acordat de asiguratori pentru contractarea asigurarii RCA nu va depasi 10% din valoarea primelor de asigurare incasate. Asiguratorii RCA au obligatia sa prevada in orice contract de intermediere obligatia intermediarului de a incasa prima de asigurare aferenta politelor RCA integral in contul asiguratorului, sau in cazul platilor in numerar, de a vira prima de asigurare incasata integral in contul asiguratorului, cel tarziu in ziua urmatoare datei incasarii”, se precizeaza in proiect.

Pentru detalii citeste si:

REGULI pentru asiguratorii care emit polite RCA

Brokerii din asigurari cer reglementatorului pietei introducerea posibilitatii ca daunele RCA sa poata fi constatate si evaluate de experti independenti

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro