Sari direct la conținut

Ionut Dumitru, Raiffeisen Bank: Romania ar trebui sa renunte la ideea de a avea cele mai mici salarii pentru a atrage investitii

HotNews.ro

Romania ar trebui sa renunte la ideea de a avea cele mai mici salarii si o fiscalitate scazuta pentru a atrage investitiile necesare dezvoltarii economiei, a declarat joi Ionut Dumitru, economistul sef al Raiffeisen Bank. El este de parere ca investitorii vor fi atrasi daca vom avea o infrastructura dezvoltata si o fiscalitate ajustata.

„Ca sa atragem banii altora ar trebui sa fim atractivi. Nu cred ca mai trebuie sa fim atractivi la nivel cantitativ, adica cu cele mai mici salarii si o fiscalitate scazuta, ci trebuie sa ii atragem prin lucruri calitative: o mai buna infrastructura, o fiscalitate ajustata”, a declarat Ionut Dumitru in cadrul unui seminar organizat de Asociatia Analistilor Financiar Bancari din Romania (AAFBR).

El adaugat ca aceasta nu este o misiune simpla, care sa dea rezultate imediat, iar „politicul” ar putea sa nu o agreeze.

Totodata, Lucian Anghel, economistul sef al BCR, este de parere ca investitiile straine isi vor face aparitia la un interval de 12-18 luni de la revenirea pe crestere a economiei.

„Romania are nevoie sa se dezvolte. Din pacate nu reusim sa facem acest lucru din economisirea interna, astfel incat depindem de capital extern”, a spus Anghel.

El a adaugat ca Romania are nevoie de cinci mari proiecte de investitii, nu de 46 de proiecte ca in prezent. „Daca reusim sa avem acele proiecte importante, ele ar trebui si marketate la nivel international. Reactoarele de la Cernavoda pot fi un proiect care sa dezvolte economia romaneasca, dar care sa si produca ceva”, a mai declarat oficialul BCR.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro