Sari direct la conținut

Ionut Misa, director in cadrul ANAF, a fost numit secretar de stat in Ministerul Finantelor

HotNews.ro

Ionut Misa, directorul general al Directiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din ANAF, a fost numit secretar de stat in Ministerul Finantelor, potrivit unei decizii a premierului Sorin Grindeanu, publicata luni in Monitorul Oficial. Acesta s-a facut remarcat in octombrie 2016, cand a anuntat ca aproape un miliard de euro au fost scosi din Romania de catre companii, in ultimii cinci ani.

„Numai de la 5 companii care sunt in domeniul petrolului, retailului, tutunului si comertului cu electronice s-au facut ajustari de 87 milioane lei. Doar 5 companii, ganditi-va ce inseamna la nivel national. Directia generala a marilor contribuabili are astazi 1.500 de companii in portofoliu. Sumele sunt mari, foarte mari. Un studiu pe care l-am realizat la inceputul anului 2015 pe un portofoliu de 2.500 de companii ne dusese la concluzia ca aproape 1 miliard de euro in ultimii 5 ani au fost scosi din Romania”, a spus Ionut Misa, in octombrie 2016, potrivit Agerpres.

Potrivit ziarului Ziua de Constanta, Ionut Misa si-a inceput activitatea in cadrul Directiei Generale de Finante Publice Constanta, in functia de sef al Serviciului de Indrumare, Colectare Venituri. Ulterior, a fost numit sef al Serviciului Gestionare Registru Contribuabili si Dosare Fiscale-Persoane Fizice, din cadrul AFP Constanta. In 2005 a fost numit sef al Administratiei Finantelor Publice Eforie, iar patru ani mai tarziu a devenit seful Administratiei Finantelor Publice Constanta. In ANAF a fost numit seful Directiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili in februarie 2013.

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro