Ipohondria libertatii (de Dan Alexe)
In piesa lui Molière „Bolnavul inchipuit”, ipohondrul Argan ii spune cu repros cuiva care isi batea joc de hapurile inutile pe care ipohondrul le inghitea: „E usor sa razi de medicina cand esti perfect sanatos”. La fel reactioneaza acum multi dintre concetatenii nostri cand li se spune ca starea de azi a Romaniei nu mai este atat de grava cum ne place sa credem. Astfel, atunci cand un studiu ONU ajungea zilele trecute la concluzia surprinzatoare ca tarile Europei de Est sunt mult mai sigure pentru cotidianul simplilor cetateni decat majoritatea tarilor occidentale, reactia cititorilor romani a fost una de indignare. Cum adica la noi sa fie mai bine decat la altii? si-atunci la ce mai foloseste tot ce am invatat dintotdeauna, si anume ca suntem un popor de hoti si trandavi care se consoleaza cu „sa moara si capra vecinului” si „ca la noi, la nimeni” etc. Or, studiul spunea lucruri precum: „Romania este mai sigura decat Finlanda si Elvetia”. Sau: „In Romania, o tara cu o populatie de 22 milioane de locuitori, numai trei omoruri au fost comise prin impuscare in 2004”.
Reactia a fost insa una de neincredere, intr-atat ne-am obisnuit cu ideea ca ne situam tocmai in josul scarii umane, cel putin la nivel european. Reactiile, pe internet, la publicarea acestui raport au mers de la neincrederea totala pana la explicatii ad-hoc, cum ar fi aceea ca e mai sigur la noi decat in Vest pentru ca majoritatea hotilor, talharilor si violatorilor nostri s-au delocalizat spre Occident. Asa cum ipohondrul are nevoie de o drama medicala imaginara pentru a-si umple golul existential, asa ne-am obisnuit si noi cu betia data de senzatia ca am avea ceva special, ca delincventa noastra ar fi luxurianta, ca lenea noastra ar fi incomparabila. Putin conteaza ca in cadrul UE Bulgaria e vazuta mult mai rau sau ca in anii trecuti Slovacia lui Meciar si Polonia gemenilor Kaczynski i-au dat mult mai mult de cap Europei decat astazi Romania. Nu, noi nu vrem sa ni se ia boala imaginara. Cand ne convingem ca o avem, parca am capata mai multa importanta. Si-apoi nu am vrea sa ne trezim in fata acestui adevar dezamagitor, care este acela ca democratia e plicticoasa.