Iranul interzice UE sa mai ia parte la discutiile despre programul nuclear, iar UE ia in considerare retragerea tuturor ambasadorilor statelor membre de la Teheran
Liderul militar iranian a anuntat ca Uniunea Europeana nu mai are dreptul sa participe la discutiile pe tema programului nuclear al Iranului, acuzand UE de implicare in revoltele care au urmat alegerilor prezidentiale din iunie. In plus, Hassan Firouzabadi a declarat ca UE nu isi va redobandi dreptul de a participa la discutii daca nu isi cere scuze pentru „enorma greseala comisa”.
Intre timp, statele europene iau in considerare retragerea ambasadorilor lor de la Teheran, intr-un conflict diplomatic care ia amploare. Marea Britanie a propus aceasta masura dupa ce 9 angajati ai ambasadei sale din Teheran au fost retinuti saptamana trecuta de autoritatile iraniene. Pana acum 8 dintre acestia au fost eliberati.
Propunerea de retragere a ambasadorilor UE din Teheran va fi discutata, joi, la Stockholm. Insa, unii diplomati sustin ca Germania si Italia, doi dintre cei mai mari parteneri economici ai Iranului, se vor opune acestei masuri, argumentand in favoarea mentinerii unui canal de comunicare cu Teheranul, scrie BBC.