Sari direct la conținut

Iranul sustine un pret al barilului de petrol intre 50 si 60 de dolari

HotNews.ro
Sonda, Foto: Flickr
Sonda, Foto: Flickr

Iranul „sustine orice decizie a tarilor producatoare pentru stabilizarea pietei petroliere”, a declarat marti ministrul iranian al Petrolului, dupa o intrevedere cu secretarul general al Organizatiei Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC), potrivit AFP.

Bijan Namdar Zanganeh, citat de agentia Shana, care tine de ministerul Petrolului, a precizat ca „pretul dorit de majoritatea membrilor OPEC se situeaza intre 50 si 60 de dolari”.

„Aceste preturi ar face ca tarile OPEC sa aiba venituri satisfacatoare si in acelasi timp concurentii lor nu isi vor putea majora productia”, a adaugat Zanganeh.

Iranul anuntase in 26 august ca va participa la o reuniune exceptionala a OPEC la Alger, la finele lui septembrie.

Pietele petrolului urmaresc cu atentie informatiile privind participarea Teheranului la aceasta reuniune, in conditiile in care ceilalti membri ai cartelului spera la o inghetare a productiei iraniene care ar putea sustine preturile.

Zanganeh spunea la inceputul lui august ca tara sa insista pentru recuperarea cotei de piata pe care o detinea inainte de sanctiunile internationale.

Iranul afirma ca si-a majorat productia la 3,85 milioane de barili pe zi, fata de 2,7 mbz inainte de acordul nuclear din 2015.

Productia tarii era de circa 4 milioane de barili pe zi la inceputul anului 2012.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro