Sari direct la conținut

Irlanda vrea sa renegocieze retroactiv planul de salvare pe modelul obtinut de Spania – surse guvernamentale

HotNews.ro

Irlanda va incerca sa obtina acordarea retroactiva a aceluiasi tratament ca Spania, care urmeaza sa obtina de la Zona Euro un plan de ajutor pentru bancile sale fara a i se impune in contrapartida un plan de austeritate, au declarat sambata seara, pentru AFP, surse guvernamentale europene.

Dublin vrea sa discute aceasta chestiune la urmatoarea reuniune a ministrilor de Finante din Zona Euro care va avea loc in 21 iunie la Luxemburg, au indicat aceste doua surse, dupa conferinta telefonica a Eurogrup dedicata planului de ajutor in favoarea bancilor spaniole.

„In cadrul reuniunii (telefonice de sambata a) Eurogrup, Irlanda a ridicat doua chestiuni, dintre care una legata de nevoia de a obtine retroactiv un acord similar cu cel al Spaniei”, a precizat una dintre aceste surse.

A patra economie din Zona Euro, Spania s-a resemnat sambata sa ceara sprijin pentru bancile sale de la Zona Euro, care a promis un imprumut de pana la 100 de miliarde de euro.

Acest plan de ajutor va fi al patrulea acordat unei tari din Zona Euro de la inceputul acestei crize, la finele lui 2009. De aceasta data, este vorba de recapitalizarea sectorului bancar spaniol, asfixiat de expunerea fata de piata imobiliara.

Irlanda a incheiat un plan de ajutor international cu UE si FMI in noiembrie 2010, in urma izbucnirii bulei imobiliare din 2008, care i-a devastat sectorul bancar. Deficitul public a atins atunci 32% din PIB.

Dar, spre deosebire de ce se promite acum Madridului, ajutorul de 85 de miliarde de euro pentru Irlanda a fost insotit de conditii draconice.

Aceasta tara a respectat disciplina bugetara impusa de FMI si UE, care au laudat in mod repetat programul de redresare economica aplicat de Dublin, dar, la ultima misiune, de la sfarsitul lui aprilie, creditorii internationali au subliniat necesitatea unor noi masuri pentru incurajarea cresterii economice.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro