Sari direct la conținut

Irlandezul Patrick Young, noul CEO al Sibex: În câţiva ani, pot face ca SIBEX să valoreze 50-100 de milioane de euro

HotNews.ro

Patrick Lyle Young a fost propus pentru functia de general manager al Bursei de la Sibiu de catre administratorii Sibex, el urmand astfel sa il inlocuiasca pe Teodor Ancuta, care a anuntat ca-si va da demisia la sfarsitul acestei luni si va ramane doar presedinte al Consiliului de Administratie. Pentru ca operatiunea sa devina definitiva, actionarii Sibex mai trebuie sa aprobe „splitarea” celor doua functii, in acest moment general managerul fiind si presedinte al CA. Sedinta actionarilor Sibex va avea loc in 29 aprilie.

Young are o experienta de 23 de ani in management, detinand de-a lungul timpului functii de conducere la mai multe companii de brokeraj si colaborand cu burse de referinta precum London International Financial Futures and Options Exchange, Bond Exchange of South Africa, Australian Derivatives Exchange, Chicago Mercantile Exchange si National Stock Exchange of India.

Teodor Ancuţa este fondatorul bursei din Sibiu şi a condus încă de la înfiinţare operatorul bursier, care a devenit cea mai mare piaţă futures din România. Consiliul de Administratie al Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a convocat Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor in data de 29 aprilie, avand pe ordinea de zi fuziunea BVB cu Bursa din Sibiu. La aceeasi data, actionarii Sibex vor decide de principiu fuziunea prin absorbtie a burselor, in care BVB va absorbi Sibex.

„Nu cred în fuziune pentru că încă nu am văzut ce beneficii ar aduce acţionarilor mei. Ultima dată când România a avut o singură bursă nu a fost foarte bine. Cred că puţină competiţie este bună”, a declarat Young la conferinta de presa la care a fost anuntata numirea lui la conducerea executiva a Sibex.

Potrivit acestuia, fuziunea ar însemna consumarea inutila a circa doi ani, timp în care SIBEX ar avea un potenţial de creştere uriaş pe cont propriu. „În câţiva ani, pot face ca SIBEX să valoreze 50-100 de milioane de euro, considerând că momentan valorează 12”, a mai spus Young.

El nu a dorit sa comenteze asupra planului pe care il va prezenta actionarilor Sibex si nici ce se va intampla daca actionarii nu vor accepta impartirea finctiilor de executie de cea de presedinte al CA. „E ca in filmele la care se scrie pe ecran „Va urma…”. Momentan nu va pot spune ce urmeaza. Nu ar fi „fair” fata de actionarii Sibex”, a conchis Young

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro