Sari direct la conținut

Isarescu: Inflatia anuala se va mentine in al doilea trimestru in jurul nivelului maxim atins in martie

HotNews.ro

Inflatia anuala se va mentine, in al doilea trimestru, in jurul varfului atins in luna martie si va intra semnificativ pe o panta descendenta incepand din august, a declarat joi guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu. Inflatia anuala a atins in martie un nivel maxim al ultimilor doi ani, de 8,63%.

„Speram ca inflatia din martie sa fie maximul, dar observam presiuni inflationiste extrem de puternice in continuare. Prognoza noastra e ca in trimestrul al doilea vom avea o plafonare, iar deviatiile de la acest maxim vor fi mici inainte de a incepe scaderea, probabil mai substantiale in luna august”, a explicat Isarescu.

„Am subliniat in repetate randuri ca este greu sa faci farmacie in privinta acestui tip de indicator, deoarece sunt atatia factori care pot actiona asupra lor. Trebuie sa luati aceasta prognoza in limitele unei tolerante de 0,2-0,3 puncte procentuale”, a punctat Isarescu.

In urma cu o saptamana, guvernatorul a estimat ca rata inflatiei se va apropia la sfarsitul anului de intervalul de variatie tintit de banca centrala si se va situa, cel mai probabil, intre 5% si 6%.

Inflatia a crescut in martie cu 0,67%, fiind alimentata de preturile la combustibili si serviciile de telefonie. Astfel, rata anuala a inflatiei a urcat la 8,63%, cel mai ridicat nivel din ianuarie 2006 pana in prezent, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS).

BNR a revizuit in crestere, cu 1,6 puncte procentuale, prognoza de inflatie pentru acest an, de la 4,3% la 5,9%, in raportul asupra inflatiei publicat la inceputul lunii februarie. Banca centrala a mentinuta insa tinta de inflatie pentru 2008 la 3,8%, plus minus un punct procentual. Comisia Nationala de Prognoza estimeaza pentru finele anului o inflatie de 5,4%, iar ca medie pentru acest an, o inflatie de 7%.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro