Sari direct la conținut

Isarescu: Taiati cheltuielile publice, altfel va fi nevoie de cresterea taxelor

HotNews.ro

Romania are nevoie de o ajustare „optimala” a economiei, aceasta vizand reducerea cheltuielilor publice, in special a celor care nu aduc locuri de munca sau venituri viitoare, a declarat miercuri, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, in discursul ocazionat de decernarea diplomei „Virgil Madgearu”, de catre Academia de Studii Economice din Bucuresti.

Daca acest lucru nu se va intampla, ramane masura majorarii taxelor, a mai spus Isarescu, precizand ca o asemenea decizie „este exact ce nu ne trebuie in recesiune”.

Daca nici aceasta masura nu va fi luata, piata va reactiona printr-o ajustare dura, crede Guvernatorul BNR. El a mai atentionat ca discutiile pe marginea acestui subiect trebuie purtate „fara emotii si fara miza electorala”, aceasta fiind „o datorie a economistilor”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro