Isărescu: „Un eventual război comercial va crea recesiune, ceea ce va complica lucrurile și pentru România”. Ce spune Guvernatorul despre cursul leului

În Europa un eventual război comercial nu va avea numai un impact inflaționist, ci cred că va crea recesiune. Și atunci lucrurile chiar se complică și pentru România. Pentru că noi, deja intrăm într-o perioadă de deficit de cerere. Anul trecut noi am avut o creștere masivă a consumului , dar această creștere a consumului nu s-a dus în creștere economică, ci s-a dus în importuri, a spus luni Guvernatorul BNR Mugur Isărescu, la prezentarea raportului privind inflația.
Anul acesta, a adăugat Isărescu, chiar dacă consumul stagnează sau crește foarte puțin, o creștere a absorbției banilor europeni și a investițiilor poate să ducă la creștere economică.
Rata inflației a urmat o tendință descendentă în cea mai mare parte a anului 2024, dar această tendință s-a temperat în trimestrul trei și apoi a fost chiar într-un proces de inversare temporară în trimestrul patru. „Combustibilii și alimentele procesate au determinat revenirea inflației la final de an. În ceea ce privește prețul combustibililor, acesta s-a majorat ca urmare a creșterii cotațiilor petrolului și aprecierii dolarului Statelor Unite. Până acuma modificările au fost benigne și nu s-au dus și în alte părți. Dar să vedem cum evoluează negocierile, mai ales discuțiile între Statele Unite și Rusia”, a precizat Isărescu.
BNR se așteaptă la scumpiri mai mari pe partea de servicii. Pe piața muncii, costurile unitare cu forța de muncă au crescut cam de 4-5 ori. „Aceste creșteri aduc presiuni inflaționiste puternice, dar și o erodare a competitivității”, a menționat Guvernatorul.
O veste nu foarte bună atât din punct de vedere al inflației dar și al creșterii economice este că investițiile și-au temperat constant creșterea în 2024, a mai avertizat Isărescu.
Despre curs: Chiar că nu este cazul să se deprecieze. Dar, îl vom lăsa mai flexibil
Chiar că nu este cazul să se deprecieze cursul, că avem o grămadă de tensiuni, a spus despre cursul euro/leu Isărescu. Banca Centrală intervine în piață pentru a apăra un anumit nivel al leului, fără a face publice nici momentele în care intră și nici sumele cu care intervine.
„Vedeți că rezerva a crescut până în vara anului precedent cu vreo 10 miliarde. Apoi a scăzut cu vreo 9 miliarde”, a spus Guvernatorul.
„O să mai crească la sfârșitul lunii pentru că au intrat 4 miliarde din împrumuturi externe”, a adăugat el.
Cât despre trecerea pragului de 5 lei pentru un euro, Isărescu a dat un semnal. „Nu știu nici eu ce se va întâmpla cu cursul, piața îl va determina. Dar ușor-ușor vom da mai multă flexibilitate. Pe măsură ce tensiunea politică internă se diminuează, pe măsură ce lucrurile încep să intre normal și se restabilește încrederea o să lăsăm mai multă flexibilitate a cursului. Anul trecut, până spre vară, am căutat să nu se aprecieze cursul, pentru că atunci când ai un deficit comercial atât de mare, nu e bine să se aprecieze cursul”, a mai spus Isărescu.