Sari direct la conținut

IT-ul, 50% din bugetul de investitii al ProCredit Bank

Business Standard

Suma bugetata in sectorul tehnologiei informatiei reprezinta aproximativ 50% din totalul investitiilor pe 2007.

“Investitiile sunt destinate dezvoltarii retelei teritoriale pentru anul in curs, dezvoltarii retelei de ATM, optimizarii infrastructurii de livrare a serviciilor existente, dar si pentru dezvoltarea unor noi servicii”, au declarat pentru Business Standard reprezentantii ProCredit Bank.

Anul acesta, ProCredit Bank are in plan implementarea solutiei de eBanking, iar pentru imbunatatirea proceselor de tranzactii cu numerar ale clientilor, banca va instala, pana la sfarsitul anului, in majoritatea sucursalelor si agentiilor echipamente TCR.

“Acesta este un automat care permite operatiuni de depunere si retragere de numerar sub forma de bancnote, un serviciu mai rapid, care presupune un singur punct de contact in ceea ce priveste serviciile bancare”, au explicat reprezentantii bancii. Serviciul de eBanking va fi lansat in cursul acestui an.

Potrivit unui studiu realizat anul trecut, dat publicitatii de compania furnizoare de software la nivel global SAP, numai 23% din bancile europene au acces rapid la informatiile despre clienti si despre tranzactiile operate de acestia.

61% dintre participantii la studiu vor sa ofere, pana in 2009, produse si servicii diferentiate, bazate pe nevoile reale ale consumatorilor. Acum, doar 12% dintre banci au admis ca se concentreaza asupra acestui aspect.

Un articol de Mihaela Filip

Integral in Business Standard

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro