Sari direct la conținut

Italia/europarlamentare 2019: Strănepotul lui Benito Mussolini refuză să condamne fascismul

HotNews.ro
Italia/europarlamentare 2019: Strănepotul lui Benito Mussolini refuză să condamne fascismul

Caio Giulio Cesare Mussolini, strănepotul fostului dictator Benito Mussolini şi candidat al extremei-drepte la alegerile europarlamentare din 26 mai din Italia, a refuzat să condamne public fascismul, informează miercuri agenția germană DPA, citată de Agerpres.

„A fost o perioadă foarte complexă care pur şi simplu nu poate fi definită în termeni de corectă sau greşită ori bună sau rea”, a declarat Caio Giulio Cesare Mussolini (51 de ani) într-o întâlnire cu Asociaţia presei străine de la Roma.

Un jurnalist l-a întrebat pe politicianul italian dacă poate spune despre fascism că a fost pozitiv sau negativ pentru Italia şi Europa. Răspunsul lui a fost: „Nu există un răspuns direct”.

Totuşi, el a apreciat că legile rasiste antisemite, adoptate în 1938 de regimul condus de străbunicul său, „au fost o greşeală ruşinoasă”.

Caio Giulio Cesare Mussolini candidează din partea partidului Fratelli d’Italia (FDI), o formaţiune de opoziţie care a fost acuzată de curtarea alegătorilor neofascişti prin candidatura lui Mussolini.

„Ştiu foarte bine că numele meu de familie în această perioadă specială poate fi chiar atractiv pentru unii oameni”, a adăugat el, subliniind că este mai mult decât calificat pentru a deveni europarlamentar.

Caio Giulio Cesare Mussolini a fost ofiţer pe un submarin în cadrul Forţelor navale italiene şi timp de mai mulţi ani a trăit în Emiratele Arabe Unite.

Şansele sale în scrutinul din 26 mai depind de obţinerea de voturi personale şi de condiţia ca FDI să depăşească pragul de 4% la nivel naţional. În sondajele de opinie, partidul este creditat cu 5% din intenţiile de vot.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro