Sari direct la conținut

Italianul Antonio Colamonici, antrenorul lotului olimpic de canotaj, a devenit cetățean român înainte de startul JO 2024

HotNews.ro
Canotaj, echipaj al Romaniei, Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia
Canotaj, echipaj al Romaniei, Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Antonio Colamonici, antrenorul principal al lotului olimpic de canotaj al României, este începând de joi şi cetăţean român, după cum anunță Federaţia Română de Canotaj.

„Comisia pentru Cetățenie din cadrul Autorității Naţionale pentru Cetățenie a dat astăzi aviz favorabil solicitării formulate de Agenția Națională pentru Sport la data de 20.06.2024, în vederea obținerii cetățeniei române pentru domnul Antonio Colamonici”, transmite sursa citată pe contul oficial de Facebook.

„Iubește România, se simte acasă aici și poartă cu mândrie tricolorul la competițiile internaționale. Prin foarte multă muncă, o gândire strategică și capacitatea de a comunica eficient cu sportivii și de a-i încuraja, Antonio Colamonici a reușit ca, în 7 ani de când este antrenor al loturilor de tineret si seniori, să reinventeze canotajul românesc și să ne transforme într-o forță respectată la nivel mondial. Felicitari pentru obținerea cetățeniei române”, se mai precizează în mesajul Federației Române de Canotaj.

Lotul olimpic de canotaj al României, componență: 

Simona Radiș, Ancuța Bodnar, Gianina van Groningen, Ionela Cozmiuc, Andrada Moroșanu, Ioana Vrînceanu, Denisa Tîlvescu, Ioana Moroșan, Emanuela Ciotău, Roxana Ungureanu, Patricia Cireș, Adriana Adam, Maria Lehaci, Amalia Bereș, Iuliana Bălăucă, Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Mădălina Bereș, Iuliana Buhuș, Andreea Popa, Larisa Bogdan, Geanina Juncanariu, Victoria Petreanu, Mariana Dumitru, Cristina Drugă, Mihai Chiruță, Sebastian Cornea, Marian Enache, Andrei Mândrilă, Florin Lehaci, Leontin Nuțescu, Andrei Lungu, Florin Horodișteanu, Ioan Prundeanu, Ștefan Berariu, Alexandru Danciu, Dumitru Ciobică, Ciprian Tudosă, Mihăiță Țigănescu, Iulian Chelaru, Constantin Adam, Mugurel Semciuc, Marius Cozmiuc, Sergiu Bejan, Florin Arteni, Claudiu Neamțu, Adrian Munteanu, Cristi Nicoară și Bogdan Baitoc.

Canotajul românesc va avea 13 echipaje la Jocurile Olimpice de la Paris: 

  1. simplu vâsle masculin
  2. dublu vâsle feminin
  3. categorie uşoară
  4. dublu vâsle feminin
  5. dublu rame feminin
  6. patru rame feminin
  7. patru vâsle feminin
  8. 8+1 feminin
  9. dublu vâsle masculin
  10. dublu rame masculin
  11. patru rame masculin
  12. patru vâsle masculin
  13. 8+1 masculin

Jocurile Olimpice de la Paris vor avea loc în perioada 26 iulie – 11 august.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro