Iulian Iancu, la TVR: Privatizarea Petrom s-a angajat pe semnatura lui Traian Basescu
Privatizarea Petrom si a altor 274 de companii s-a angajat, in 1999, pe semnatura lui Traian Basescu, a declarat vineri la TVR presedintele comisiei de Industrii din Camera Deputatilor, Iulian Iancu (PSD). Guvernul PSD nu a avut alta optiune decat sa respecte ceea ce se angajase anterior in fata Bancii Mondiale, a FMI si a Comisiei Europene, a explicat Iancu.
Reactia vine dupa ce Traian Basescu a afirmat saptamana trecuta ca a „rupt orice legatura cu Petrom”, in semn de protest „pentru excesul de profit pe care l-a avut intr-un an de criza”. „Contractul (cu Petrom) e scris de asemena natura incat nu se poate face nimic” pentru reducerea pretului la carburanti, mai spunea seful statului.
„Pe semnatura sa (Traian Basescu-n.r.) s-a angajat privatizarea Petrom in fata BM, FMI, Comisiei Europene…in 1999, domnul Traian Basescu, in calitate de negociator sef cu Banca Mondiala a semnat pentru privatizarea a 275 dintre cele mai importante companii ale Romaniei printre care si Petrom… In momentul in care am venit (PSD-n.r.), am luat inmagazinarea care era sparta si am reintrodus-o in Romgaz. Si stiti ce au facut? Ne-au reclamat la Banca Mondiala si BM a penalizat Romania cu 24 de milioane si ni s-a spus: sa respecte Guvernul, care-i Guvernul Romaniei, nu-i Guvern PSD, sa respecte ce a angajat. Si asta ni s-a pus pe masa: Respectati!. Cine a angajat? Domnul Traian Basescu”, a declarat Iulian Iancu.
„De ce a trimis inapoi Parlamentului legea care interzicea exportul de gaze naturale din Romania?… Cum mai devenim independenti energetic, daca domnia sa ne obliga sa exportam gazele naturale? Daca noi exportam un metru cub, automat trebuie sa-l iau de la rusi; la noi e 170, de la rusi il iau cu 560. Mai am independenta energetica?”, a mai spus Iancu.
Deputatul PSD a mai spus ca alaturi de agricultura, sectorul energetic este vital pentru Romania. El a precizat că sistemul energetic a fost fărâmiţat în momentul în care cele două companii din acest domeniu au fost separate, iar consumatorii suportă acum costurile unui management defectuos:”Nu poti transfera costurile in pret, fara sa schimbi politica fiscala si de redevente”.