Sari direct la conținut

Iurie Darie este internat la Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitala pentru investigatii medicale

HotNews.ro
Iurie Darie, Foto: AGERPRES
Iurie Darie, Foto: AGERPRES

Actorul Iurie Darie este internat la Spitalul de Urgenta Bagdasar-Arseni din Capitala pentru investigatii medicale de rutina, a declarat managerul unitatii sanitare, medicul Anca Buliman, citat de Mediafax. „Actorul este bine. A venit pentru investigatii medicale de rutina. Astfel de analize trebuie facute periodic de catre orice persoana”, a spus Anca Buliman.

Potrivit managerului unitatii sanitare, Iurie Darie ar putea ramane in spital doua sau trei zile.

In varsta de 83 de ani, Iurie Darie are o cariera remarcabila, ce cuprinde roluri in peste 40 de productii cinematografice. Dupa ce a debutat in cinematografie, in 1953, in „Nepotii gornistului” – in regia lui Dinu Negreanu, avandu-i alaturi pe Marga Barbu si pe Liviu Ciulei -, Iurie Darie a jucat in filme precum „S-a furat o bomba” (1961), „Dragoste la zero grade” (1964), „Atunci i-am condamnat pe toti la moarte” (1971), „Fratii Jderi” (1974), „Ringul” (1983), „In fiecare zi mi-e dor de tine” (1987), „Zambet de soare” (1987), „Oglinda” (1993), „Punctul zero” (1996), „Triunghiul mortii” (1999).

De-a lungul carierei, Iurie Darie a colaborat cu unii dintre cei mai importanti regizori romani ai secolului trecut: Ion Popescu Gopo, Mircea Dragan, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Vitanidis. De asemenea, in teatru, actorul a cucerit audienta prin roluri memorabile in piese precum „Troilus si Cressida”, „Umbra” si „Palaria”.

Anul acesta, in martie, Iurie Darie a primit premiul Gopo pentru intreaga cariera.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro