Skip to content
The cost of money - Powered by Banca Transilvania

Ivar Kreuger- omul care a pus guvernele într-o cutie de chibrituri

Dan Popa
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

A construit un imperiu dintr-un obiect pe care oamenii îl aruncau după câteva secunde. Apoi a convins guverne și investitori că acel imperiu era aproape imposibil de clintit.

O cutie de chibrituri pare un punct de plecare improbabil pentru o poveste despre putere mondială. Este ieftină, banală și aproape invizibilă în economia unei gospodării. Dar în Europa începutului de secol XX, milioane de oameni aveau nevoie de ea în fiecare zi. Aprindeau sobe, lămpi, lumânări și țigări. Fiecare flacără însemna un consum minuscul. Înmulțit cu o țară întreagă, acel consum devenea o afacere considerabilă.

Suedezul Ivar Kreuger a înțeles potențialul acestei repetiții. A adăugat însă ceva ce o fabrică, oricât de eficientă, nu putea produce singură: protecția unui guvern împotriva concurenței. Inclusiv în România.

Născut în 1880, Kreuger a intrat în afaceri prin construcții, înainte de a consolida întreprinderi din industria chibriturilor. Avea talent de organizator și ambiția de a depăși piața suedeză. În timp, fabricile au devenit baza unui sistem în care industria, finanțele și diplomația se susțineau reciproc.

Ivar Kreuger, Credit line: TopFoto / Topfoto / Profimedia

După Primul Război Mondial, Europa avea nevoie de capital. Guvernele trebuiau să refacă economii, să stabilizeze monede și să găsească bani într-o lume în care creditul era distribuit inegal. Kreuger venea cu o ofertă care răspundea exact acestei urgențe: putea acorda un împrumut consistent, în schimbul unui monopol asupra chibriturilor.

Statul primea bani imediat. Grupul său obținea o piață protejată pentru ani sau decenii

În această înțelegere exista o asimetrie discretă. Împrumutul era vizibil, putea fi anunțat și înscris în buget. Costul monopolului se răspândea în timp, printr-un produs atât de ieftin încât puțini cumpărători ar fi privit cutia de chibrituri ca pe o chestiune de politică financiară.

Banii împrumutați guvernelor proveneau în bună măsură de la investitori. Kreuger atrăgea capital, inclusiv de pe piața americană, și îl transforma în contracte cu state. Contractele și veniturile afacerilor sale îi susțineau credibilitatea pentru următoarea finanțare. La sfârșitul lui 1930, grupul exploata 15 monopoluri naționale asupra chibriturilor.

România s-a numărat printre țările prinse în această rețea

În 1929, revista TIME relata că trustul suedez urma să preia 30 de milioane de dolari din împrumutul românesc de stabilizare. În schimb, primea monopolul fabricării și vânzării chibriturilor pentru 30 de ani. O nevoie financiară imediată era astfel legată de un drept comercial care urma să dureze o generație. TIME, 1929

Pentru investitori, construcția avea o logică seducătoare. Chibriturile se consumau permanent. Fabricile existau. Contractele purtau autoritatea unor guverne. Kreuger putea arăta spre lucruri concrete, într-o lume financiară în care încrederea avea nevoie de asemenea puncte de sprijin.

Tocmai această substanță reală avea să facă frauda greu de deslușit.

Imperiul devenise o rețea de companii între care circulau bani, participații și obligații. În spatele imaginii de prosperitate, contabilitatea ascundea probleme grave. Cercetările ulterioare au documentat inclusiv venituri fictive în structurile grupului.

Cel mai frapant episod a implicat Italia

După eșecul obținerii unui monopol, Kreuger a recurs la titluri de stat italiene false. Relatările contemporane descriu tipărirea lor și falsificarea semnăturilor. Documentele au fost introduse în propriile companii în schimbul unor titluri autentice, care puteau susține noi împrumuturi. Când apăreau întrebări, secretul diplomatic oferea o explicație convenabilă pentru lipsa transparenței.

Era punctul în care prestigiul personal ajungea să țină loc de verificare. O tranzacție opacă putea părea dovada accesului la cercurile puterii. Cu cât afacerea părea mai importantă, cu atât discreția devenea mai ușor de justificat.

Marea Criză a făcut acest sistem imposibil de susținut. Capitalul nou, mai ales cel american, a încetat să mai vină, în timp ce obligațiile de plată continuau să ajungă la scadență. Activele și contractele nu puteau fi transformate suficient de repede în numerarul necesar.

Dimensiunea expunerii era enormă. În 1931–1932, Kreuger împrumutase de la băncile comerciale suedeze aproximativ 800 de milioane de coroane, echivalentul a 10% din PIB-ul țării. Nici sprijinul băncii centrale nu a reușit să-i restabilească echilibrul financiar. Pe 12 martie 1932, a fost găsit mort la Paris. Moartea sa, considerată sinucidere, a fost urmată de dezvăluiri și de o criză care a zguduit băncile suedeze.

Povestea lui Kreuger rămâne tulburătoare prin apropierea dintre construcție și înșelăciune. Existau fabrici, muncitori, mărfuri și împrumuturi reale. În jurul lor crescuse o reprezentare falsă a siguranței, pe care investitorii și creditorii o acceptaseră prea ușor.

Kreuger înțelesese cât valorează un lucru mic de care toată lumea are nevoie. Imperiul său s-a prăbușit când a epuizat un alt asemenea lucru: încrederea.

Jurnalistul Dan Popa trimite în fiecare joi dimineață newsletterul „EconoMix”. Dacă te interesează finanțele personale și vrei să primești recomandări legate de bani și economie ,te poți abona aici: