Sari direct la conținut

Jaf la o agentie de jocuri de noroc din Galati

HotNews.ro

Mai multe persoane au jefuit, sambata seara, o agentie de jocuri de noroc din municipiul Galati, de unde au furat aproximativ 40.000 de lei, dupa ce au amenintat cu un pistol si cu o surubelnita sase oameni aflati in sediul agentiei, anunta Mediafax. Potrivit purtatorului de cuvant al IPJ Galati, Cristina Tatulici, jaful a fost anuntat la numarul de urgenta 112 de catre administratorul agentiei.

„La ora 20.50, prin 112, am fost sesizati ca s-a produs un jaf la sediul unei agentii de jocuri de noroc din Galati, apelul telefonic fiind facut de catre administratorul filialei. In momentul producerii jafului, in sediul societatii respective se aflau sase pesoane. Acestia au avut insa declaratii diferite in ceea ce priveste numarul autorilor jafului, unii sustinand ca au fost doua, altii trei sau chiar patru persoane. Hotii purtau cagule si au amenintat cu un pistol si cu o surubelnita, sustragand sumele de bani incasate din vanzarea taloanelor de joc. Reprezentantii firmei sustin ca este vorba despre 30.000 – 40.000 de lei. Dupa producerea faptei, autorii au disparut, fugind printre blocurile de locuinte din zona”, a declarat Cristina Tatulici.

Potrivit sursei citate, sediul agentiei este dotat cu camere de supraveghere video si urmeaza sa se verifice daca au fost inregistrate imagini din timpul jafului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro