Sari direct la conținut

James Bond, împiedicat de Covid să ajungă în cinema? Ce platforme de streaming să gândesc să cumpere "No Time to Die"

HotNews.ro
007 No Time to Die, Foto: ugpix / MEGA / Profimedia Images
007 No Time to Die, Foto: ugpix / MEGA / Profimedia Images

Apple, Netflix şi alte platforme de streaming se gândesc la posibilitatea de a achiziţiona „No Time to Die”, viitorul film James Bond care urma să fie lansat în aprilie, scrie Variety, potrivit News.ro.

Lansarea filmului a fost amânată de mai multe ori. Producţia va putea fi văzută în 2021.

MGM, studioul care se află în spatele filmului, ar fi pierdut între 30 şi 50 de milioane de dolari din cauza întârzierilor, potrivit unor surse.

Bloomberg a anunţat prima dată despre aceste discuţii, care au fost subiectul zilei la Hollywood. Alte studiouri, precum Paramount şi Sony, au adunat zeci de milioane de dolari din vânzarea filmelor precum „Greyhound”, „Coming 2 America” şi „Without Remorse” platformelor de streaming.

„Nu comentăm zvonuri. Filmul nu este de vânzare. Lansarea filmului a fost amânată până în aprilie 2021 pentur a păstra experienţa din sală a spectatorilor”, a declarat un purtător de cuvânt al MGM pentru Variety.

Filmul „No Time to Die” a avut costuri de producţie de peste 250 de milioane de dolari.

„No Time to Die” este regizat de Cary Joji Fukunaga, care a mai semnat „Maniac” (2018), serial Netflix, „Beasts of No Nation” (2015) şi a scris „It” (2017). Fukunaga a scris scenariul „No Time to Die” împreună cu Phoebe Waller-Bridge şi Scott Z. Burns.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro