Sari direct la conținut

Jaqueline Cristian a câștigat primul trofeu WTA din carieră și urcă 14 poziții în clasament

HotNews.ro
Jaqueline Cristian. Foto: Profimedia
Jaqueline Cristian. Foto: Profimedia

Jaqueline Cristian, în vârstă de 26 de ani, a câștigat duminică, turneul de tenis WTA125k de la Puerto Vallarta, Mexic, după ce a învins-o pe cehoaica Linda Fruhvirtova, scor 7-5, 6-4. Acesta este primul titlu din carieră al româncei, scrie publicația treizecizero.ro.

Meciul a durat mai bine de două ore, iar sportiva din România a fost mereu în față. În primul set, Fruhvirtova a egalat de la 3-5, dar Jaqueline Cristian a mai pierdut un singur punct în următoarele două game-uri.

În setul al doilea, românca a câștigat două dintre cele mai lungi game-uri ale întâlnirii, apoi, de la 4-4, a avut din nou un final de set excelent. Jaqueline a salvat 11 din cele 16 mingi de break înfruntate, convertind 7 din cele 15 oportunități avute pe serviciul adversarei, mai scrie treizecizero.ro.

După victoria din finala de la La Puerto Vallarta, turneu pe hard, Jaqueline Cristian și-a revendicat primul titlul WTA din carieră. A fost a doua ei finală WTA de simplu, după cea jucată la Linz, în indoor, din 2021.

Titlul îi aduce și un salt de 14 poziții în clasamentul WTA, până pe 58, la doar un singur loc și un singur punct distanță de cea mai bună clasare a carierei sale.

INTERVIURILE HotNews.ro