Sari direct la conținut

Jazz in the Park: muzicii ii sta bine in parc

webPR.ro
Jazz in the Park, Foto: webPR.ro
Jazz in the Park, Foto: webPR.ro

Clujenii si nu numai sunt asteptati in acest sfarsit de saptamana la cea de-a doua editie a Jazz in the Park, festivalul care aduce muzica buna in Parcul Central din Cluj-Napoca. Zece concerte, un targ cu peste o suta de expozanti, zone de relaxare si de activitati pentru intreaga familie, happening-uri si surprize – acestea sunt principalele cooordonate ale celei de-a doua editii a Jazz in the Park, festival care se va desfasura de vineri pana duminica la Cluj-Napoca.

„Am incercat ca la a doua editie a festivalului sa existe mai multe activitati in parc, mai bine definite, indemnandu-i astfel pe clujeni sa vina si sa petreaca o zi intreaga aici. Am vrut sa punem in valoare si mai mult potentialul Parcului Central si sa aducem impreuna comunitatea”, a declarat Alin Vaida, directorul festivalului.

Programul muzical al la Jazz in the Park incepe vineri cu Luz Azul, o trupa de bossa nova din Belgrad, Serbia, care sustine spectacole de muzica braziliana, si continua cu concertul extraordinar sustinut de Teodora Enache si Lars Danielsson, unul dintre principalele momente asteptate de jazzisti. Seara se incheie in Parcul Central cu clujenii de la Jazzybirds, trupa formata din cinci tineri cu pregatire clasica si carora le place sa experimenteze jazz.

Sambata aduce pe scena Youvenis, un proiect-manifest coordonat de prof. Dan Tohanean si consacrat muzicii de calitate, interpretata live, si JazzyBIT, trio de jazz, latin, funk si blues. Vor incheia a doua zi de festival cei de la Moonlight Breakfast, cu o combinatie de „retroelectro” si vocal de jazz si care vin impreuna cu Les Ateliers Nomad, care vor realiza un spectacol cu efecte vizuale ce va imbogati reprezentatia muzicala.

Ultima zi de festival inseamna Loungerie II, Mara & Kult Studio Artists si un nou proiect inedit: concert acustic marca Les Elephants Bizarres. Tot duminica se va desfasura si concertul extraordinar sustinut de Melanie Pain, vocea Nouvelle Vague, la Opera Maghiara – singurul eveniment al festivalului unde accesul se realizeaza pe baza de bilet.

Primul album solo, „My Name” (2009), reprezinta un mix de stiluri si tendinte, fiind generat de muzica diversa a cunoscutilor lui Melanie. De altfel, aici apar nume precum Julien Dore, Phoebe Killdeer si Thomas Dybdahl. In 2012, artista a lansat in Australia cel de-al doilea album solo, „Bye Bye Manchester”, de aceasta data un album creat majoritar de ea. „A fost foarte important pentru mine sa-mi scriu eu cantecele. Aveam nevoie sa gasesc o metoda sa comunic cu cei care veneau la concertele mele, asa ca am inceput sa compun – muzica si versuri”, explica Melanie. Artista este inspirata de nume precum Ed Harcourt, Morrissey and the Smiths, Joy Divison, Nick Cave, PJ Harvey. „Imi plac muzicienii care vin pe scena si se comporta firesc, le poti vedea personalitatea, nu-si construiesc un personaj”, mai spune ea.

Pe langa muzica buna, Parcul Central asteapta vizitatorii cu o serie de activitati pentru un week-end petrecut impreuna cu cei dragi. Zona de relaxare va fi pregatita cu hamace, o biblioteca adusa in parc de proiectul „Cu cartile pe fata” si o biblioteca virtuala oferita de Vodafone. In apropiere, curiosii vor putea testa noile biciclete Pegas, dar si eBike-urile realizate de Bosch si aduse special in parc. Pentru copii sunt pregatite jocuri diverse, activitati cu animatorii Fantasmagia, un atelier de ceramica si competitii de „treasure hunt” organizate de cei de la The Dungeon.

Targul Jazz in the Park aduce in acest an peste o suta de expozanti, care vor astepta vizitatorii cu carti bune si obiecte vechi de arta, rochii vaporoase, bijuterii si alte obiecte lucrate de maini iscusite. Sambata, de la ora 18.30, in fata Casinoului este pregatita o prezentare de moda semnata de Calina Langa. In zona foodcourt se vor gasi variante pentru toate varstele si gusturile, iar cei care nu vor sa incheie seara prea repede vor putea continua petrecerea dupa concertele din parc La Cizmarie, cu jam session-uri sustinute de artistii invitati la festival.

Programat initial pentru a se desfasura in Iulius Parc in cadrul Jazz in the Park, concursul destinat muzicienilor inca neconsacrati a fost amanat pentru luna august, cand va avea loc tot sub egida Jazz in the Park. „Am avut multe raspunsuri din partea unor tineri studenti sau in curs de absolvire a facultatii care ne-au solicitat schimbarea perioadei, pentru ca acum sunt inca examene si licente. Or, cum multe trupe neconsacrate sunt formate tocmai din studenti, am decis sa desfasuram concursul in luna august, pentru a le da ocazia cat mai multor artisti in devenire sa participe”, a explicat Alin Vaida motivele schimbarii datei pentru concurs.

Jazz in the Park este un eveniment organizat de Fapte, asociatie ce activeaza in domeniile cultural si educational. Activitatea Fapte a inceput in 2006, cu organizarea de evenimente de cariera prin intermediul carora tinerii sa-si descopere vocatia. A continuat apoi prin dezvoltarea mai multor proiecte culturale, menite sa ofere comunitatilor perspective noi si sa le creasca in acest fel capacitatea de a lua decizii mai bine pentru toti.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro