Sari direct la conținut

Jeep va lansa patru SUV-uri full-electrice în Europa, până în 2025

HotNews.ro
Jeep Avenger electric, Foto: Jeep
Jeep Avenger electric, Foto: Jeep

​Jeep, marcă celebră pentru SUV-urile sale, trece accelerat la propulsia electrică și va lansa patru noi modele în Europa, în următorii ani. Primul va fi Avenger, cel mai mic SUV al mărcii, un model care va fi produs în Polonia și promite o autonomie de 400 km.

Avenger va fi prezentat pe 17 octombrie la Paris și unul dintre scopuri este să atragă clientelă mai tânără pentru brand, în special femei. Avenger va fi produs la uzina poloneză Tychy, urmând să fie exportat chiar și în Japonia și Coreea de Sud, dar nu și în SUA și China.

Următoarele două modele vor fi Wagoner S (un SUV electric premium) și Recon (un model cu foarte bune capacități off-road), ambele urmând să fie mai întâi lansate în SUA.

Recon va fi un model pătrățos, stil Land Rover Defender, și va fi lansat în Europa spre final de 2024.

Wagoner S va fi cel mai scump SUV electric al mărcii, va dezvolta echivalentul a 600 CP și, cel puțin pe hârtie, va avea o autonomie de peste 600 km. Mașina va ajunge în sub 4 secunde de la 0 la 100 km/h.

Despre al patrulea model compania nu a dat detalii.

Obiectivul Jeep este ca în 2030 să vândă doar modele 100% electrice în Europa, în timp ce în SUA ponderea va fi de doar 50% în acel an.

Jeep a vândut în Europa 127.000 de mașini anul trecut, în creștere față de 2020. Cel mai bun an a fost 2018, cu 165.000 de unități. Doar în ultimii șase ani vânzările mărcii au depășit 100.000 de unități.

Surse: Automotive News, Autocar UK

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro