Sari direct la conținut

Jeff Beck a murit. Legendarul chitarist avea 78 de ani

HotNews.ro
Chitaristul Jeff Beck, Foto: Larry Marano / Shutterstock Editorial / Profimedia
Chitaristul Jeff Beck, Foto: Larry Marano / Shutterstock Editorial / Profimedia

Jeff Beck, unul dintre cei mai inovativi chitarişti, care a cântat cu Yardbirds şi a format Jeff Beck Group, a murit din cauza unei meningite la vârsta de 78 de ani.

Numit adesea drept unul dintre cei mai mari chitarişti ai tuturor timpurilor, Beck – ale cărui degete mari erau asigurate pentru 7 milioane de lire sterline – era cunoscut ca un inovator pasionat. A fost pionierul jazz-rock-ului, a experimentat cu efecte fuzz şi distorsiuni şi a deschis calea pentru subgenuri, cum ar fi psych rock şi heavy metal de-a lungul carierei sale.

A fost câştigător de opt ori Grammy, câştigător al premiului Ivor Novello pentru contribuţia remarcabilă la muzica britanică şi a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame atât ca artist solo, cât şi ca membru al Yardbirds.

„În numele familiei, cu profundă tristeţe vă anunţăm decesul lui Jeff Beck. După ce a contactat brusc o meningită bacteriană, el a murit liniștit ieri”, se arată în comunicat, miercuri seară, pe site-ul oficial al muzicianului.

Legendarul Mick Jagger i-a adus omagiu într-un videoclip pe Twitter „unui om minunat şi unuia dintre cei mai mari chitarişti ai lumii”.

„Nimeni nu cântă la chitară ca Jeff”, a spus pe Twitter şi Gene Simmons de la formaţia rock Kiss.

Chitaristul şi fondator al formaţiei Black Sabbath, Tony Iommi, a făcut o reverenţă în faţa „unui incredibil simbol, a unui chitarist de geniu”. „Nu va mai fi niciodată un alt Jeff Beck”, a spus el.

Ozzy Osbourne a vorbit de asemenea pe Twitter despre „o onoare incredibilă de a cânta cu el pe cel mai recent album al meu”.

Muzicianul Paul Young s-a arătat „devastat de moartea subită şi tragică a chitaristului de legendă”.

Născut în iunie 1944, în suburbiile Londrei, Jeff Beck este considerat unul dintre cei mai mari chitarişti de rock, hard rock, blues şi jazz, egalul lui Eric Clapton şi Jimmy Page.

De altfel, Beck s-a alăturat lui Page în formaţia rock Yardbirds în 1965, imeditat după plecarea lui Clapton.

Duo-ul şi-a creat legenda cu albumele şi piesele „Shapes of Things” şi „Over Under Sideways Down”.

Capabil de a trece de la un stil la altul (rock, hard rock, blues, jazz) şi de a inova în permanenţă, el a format în anii 1960 şi 1970 The Jeff Beck Group împreună cu solistul necunoscut pe atunci Rod Stewart şi chitaristul şi basistul Ron Wood.

Stewart a salutat miercuri seară un „Jeff Beck de pe altă planetă”. „El m-a dus cu Ronnie Wood în Statele Unite la sfârşitul anilor 1960 cu formaţia sa The Jeff Beck Group şi nu am privit înapoi de atunci”, a scris el pe Twitter.

Apoi, Jeff Beck a început o carieră solo foarte lungă în timpul căreia a cunoscut succesul la mijlocul anilor 1970 cu albumul „Blow By Blow”.

În 2015, revista Rolling Stone l-a clasat pe locul cinci în topul 100 al celor mai mari chitarişti din toate timpurile.

Potrivit presei de specialitate, Jeff Beck nu era un fan al chitarelor acustice şi cânta la chitare electrice Fender şi Gibson.

De asemenea, este renumit pentru efectele sale de distorsiune cu instrumentul său, un sunet care va fi experimentat în acelaşi timp şi de chitaristul Pete Townshend de la The Who.

Beck a încheiat recent un turneu de promovare a albumului său în colaborare cu Johnny Depp, „18”. (sursă news.ro)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro