Sari direct la conținut

Joaquin Almunia: Economiile europene se indreapta spre iesirea din recesiune

HotNews.ro

Statele europene se indreapta spre iesirea din recesiune, in linie cu estimarile privind reluarea cresterii economice la inceputul anului viitor, a declarat vineri Joaquin Almunia, comisarul pentru afaceri monetare al Uniunii Europene, potrivit Reuters. El a mai precizat ca scaderea economiilor europene a devenit mai controlata.

„Iesim din recesiune. Acum putem privi in viitor cu mai mult optimism, mai multa speranta”, a spus Almunia in cadrul unui forum economic organizat in Spania.

In urma cu doua saptamani, Almunia declara ca economia Uniunii Europene a aratat primele semne pozitive, insa nu exista inca indicatori ai unei reveniri a cresterii. Astfel, el a aratat ca pietele financiare s-au stabilizat, in timp ce dobanzile pe termen scurt au coborat puternic.

„Exista semne care arata o stabilizare a pietelor bursiere, iar conditiile financiare ale companiilor par sa se imbunatateasca, daca avem in vedere fluxul masiv de emisiuni de obligatiuni de luna trecuta”, a spus Almunia.

Acesta a mai adaugat ca si economia reala da semne pozitive, iar rezultatele stimulilor fiscali si monetari ar trebui sa fie vizibile in urmatoarele luni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro