Joc de lumini si extravaganta la concertul Kylie Minogue de la Bucuresti
Cantareata australiana Kylie Minogue a concertat, sambata seara, pe stadionul Cotroceni din Capitala, oferind celor prezenti un show de nota 10. Spectacolul a tinut doua ore si a impresionat publicul de peste 20.000 de persoane prin coregrafia grandioasa, atent regizata si coordonata. Show-ul face parte din turneul de promovare a noului album al cantaretei, „X”, turneu anuntat ca cel mai extravagant, dar si cel mai costisitor din intreaga cariera a divei.
La ora 21:00 s-au stins luminile si spectatorii asteptau ca vedeta australiana sa intre pe scena. Aparitia cantaretei, dupa un joc de lumini, a taiat rasuflarea fanilor. Kylie Minogue, care va implini 40 de ani luna aceasta, si-a deschis show-ul cu melodia „Speakerphone”. Imbracata intr-o rochie lunga, mov, imitand bratele unui paianjen, artista a incins atmosfera. In spatele ei, proiectii in culori neon au inceput sa ruleze pe imensul ecran.
„Uite-te la ea, parca e o printesa”. „Ce frumoasa e si ce delicat se misca”, erau cateva din comentariile tinerilor care au ramas uimiti de aparitia cantaretei.
Dupa primele doua piese, Kylie a salutat publicul cu „Buna seara”, eforturile ei de a se exprima cat mai mult in romana pe durata spectacolului fiind apreciate de cei prezenti cu aplauze. A urmat „Can’t Get You Out Of My Head”, artista indemnand publicul sa cante si sa danseze alaturi de ea.
Kylie si-a etalat talentul mai ales prin miscarile de scena si s-a bucurat de succesul hiturilor internationale care au facut-o celebra: „Spinning Around”, „In My Arms”, „Love At First Sight”, „Slow” si „I Believe In You”. Melodia „Kids”, duetul realizat cu Robbie Williams in anul 2000, a adus publicul in delir. Toata lumea a aplaudat si a cantat alaturi de artista si de cele doua cantarete de backing vocals.
Sapte tinute, sapte acte si sapte teme ale spectacolului
Kylie si-a uimit fanii prin decor si costumatii. Cantareata a schimbat nu mai putin de sapte tinute semnate Jean Paul Gaultier, decorul fiind adaptat la temele melodiilor.
Vedeta a cantat imbracata in majoreta, a purtat o rochie rosie cu trena si chipiu asortat si a dansat pe melodia „Copacabana” in costum de marinar. La randul lor, cei zece dansatori au fost asortati acestor stiluri.
Mai tarziu, vedeta a incantat publicul cu o rochie eleganta, albastra, si cu un costum de calarie, stilizat, pentru piesa „On A Night Like This”.
Spre sfarsitul concertului, dupa ce si-a prezentat formatia si a multumit publicului prezent, Kylie s-a retras cateva momente in culise, pentru a-si schimba costumatia intr-un top argintiu si o pereche de pantaloni negri.
A revenit insa pentru a mai canta o ultima piesa si pentru a aminti ca sunt aproape 15 ani de cand a fost ultima oara in Romania. „Voi reveni curand”, a spus artista in limba romana, dupa care a tinut sa aplaude publicul pentru entuziasmul cu care a primit-o.
Concertul s-a incheiat cu hitul „I Should Be So Lucky”, dar si cu o ploaie de confetti aurii. „Chiar ca suntem norocosi”, a spus un fan care privea naucit spre ecranul amplasat langa scena.
Un start de milioane pentru o noapte de mai
La finalul concertului, spectatorii s-au aruncat spre portile stadionului. „E devreme, avem o noapte lunga in fata. Bine macar ca am avut un start de milioane”, spune, razand, un tanar care inca isi mai savureaza berea. Pe gazon, trei studente fredoneaza energic refrenul melodiei „Wow”. Nu par dispuse sa plece acasa prea curand asa ca se asaza pe banci si privesc spre scena.
Foarte bine coordonat, cu o imensa desfasurare de forte, spectacolul pus in scena de artista australiana i-a incantat pe cei prezenti. Turneul KylieX2008 a inceput pe 6 mai la Paris, va cuprinde 21 de tari europene si se va incheia in luna august. Urmatorul concert va fi sustinut la Sofia, in Bulgaria.