Sari direct la conținut

Jocurile Olimpice s-au incheiat

HotNews.ro

Olimpiada de la Atena 2004 a plecat, de ieri, in istorie. Cu eroii sai, dar si cu unii care au incercat sa denigreze simbolul olimpic chiar la el acasa, cu arbitrii care ne-au reamintit ca suntem in secolul XXI, cand cuvintele lui Pierre de Coubertain „important nu este sa castigi, important este sa participi” par mai degraba o gluma. JO din capitala Greciei sunt, de ieri, doar o amintire.

Pentru noi, Atena 2004 va ramane Olimpiada Catalinei Ponor, a Monicai Rosu, a Cameliei Potec, dar si a veteranelor canotoare, Elisabeta Lipa, Viorica Susanu ori Georgeta Damian, care si-au luat la revedere de la sportul de performanta prin incredibile medalii de aur.

Din pacate, nu putem trece cu vederea insuccesele de la kaiac-canoe, scrima, tir ori haltere, acolo unde sportivii nostri au dat gres. Numai ca esecul face si el parte din sport. Lacrimile trebuie sa lase loc, astazi, bucuriei.

Sa fim mandri ca, intr-un moment in care multi cantau prohodul sportului romanesc, oameni ca Octavian Belu, Mariana Bitang pot ramane monstri sacri, ca sportivi care nu au nici macar conditii de pregatire demne pentru marea performanta, Camelia Potec ori Razvan Florea, pot schimba istoria, ca lacul de la Snagov inca mai asculta „cantecul de lebada” al unor mari vedete ale canotajului, ca

atletismul si-a luat revansa la Atena! Gratie gimnasticii, canotajului si natatiei, Romania este, din nou, printre cele mai bune 14 natiuni ale lumii!

Urmeaza Beijing! Cu siguranta, alti oameni, alte performante. Istoria ne obliga. Si, pentru a o respecta, este cazul ca, imediat, sa ne apucam de treaba. Pana atunci, multumim celor care ne-au facut fericiti la Atena! Fara ei, noptile noastre ar fi fost mai sarace, mai triste, mai goale.

Multumim campionilor nostri, pentru ca nu au uitat ca, in Romania, sportul a ramas singura bucurie pentru oamenii simpli!

Medaliile romanesti la JO de la Atena 2004

AUR (8 medalii)

Gimnastica artistica

Echipa feminina – concursul pe echipe (Catalina Ponor, Oana Ban, Monica Rosu, Alexandra Eremia, Dana Sofronie, Silvia Stroescu)

Catalina Ponor – barna, sol

Monica Rosu – sarituri

Canotaj

Echipajul de 8+1 (Georgeta Andronache, Aurica Barascu, Rodica Florea, Liliana Gafencu, Elena Gavrilescu, Doina Ignat, Elisabeta Lipa, Ioana Papuc+Elena Georgescu)

Echipajul de 2 rame fara carmaci (Viorica Susanu si Georgeta Damian)

Echipajul de 2 vasle categoria usoara (Constanta Burcica si Angela Alupei)

Natatie

Camelia Potec – 200 m liber

ARGINT (5 medalii)

Gimnastica artistica

Dana Sofronie – sol; Marian Dragulescu – sol; Marius Urzica – cal cu manere

Atletism

Marian Oprea – triplu salt; Ionela Tarlea – 400 m garduri

BRONZ (6 medalii)

Gimnastica artistica

Echipa masculina – concursul pe echipe (Marius Urzica, Ioan Suciu, Marian Dragulescu, Razvan Selariu, Dan Potra, Ilie Popescu); Alexandra Eremia – (barna); Marian Dragulescu – sarituri

Natatie

Razvan Florea – 200 m spate

Box

Ionut Gheorghe – cat. 64 kg

Atletism

Maria Cioncan – 1.500 m

Gardianul

Pentru majoritatea romanilor, Jocurile Olimpice de la Atena au reprezentat o mare surpriza. Una placuta. Putini au fost cei care, inainte de plecarea spre capitala Greciei, se gindeau ca sportivii tricolori ar fi putut obtine opt titluri olimpice, cinci medalii de argint si sase de bronz. La prima vedere, o performanta remarcabila, pentru ca bilantul ne situeaza pe locul 13 in lume.

Numai ca aceste rezultate ofera o imagine deformata a starii de fapt din sportul romanesc, care supravietuieste in elita mondiala doar datorita citorva discipline traditionale.

Imposibil de combatut, statistica spune totul despre ce inseamna Romania in lume: fara exceptionalele performante de la gimnastica si canotaj, delegatia noastra la Olimpiada ar fi strins o medalie de aur, doua de argint si trei de bronz! Bilant jenant, care ne-ar fi situat sub locul 40, la mare lupta cu Lituania, Indonezia si Zimbabwe! Si inca un detaliu: toate medaliile de aur ale Romaniei au

fost cucerite de femei!

Tara noastra a fost reprezentata la Olimpiada de la Atena de 111 sportivi, care au participat la 14 discipline din totalul de 28 prevazute in program. Conform pronosticurilor specialistilor, romanii nu puteau sa-si apere pozitia cucerita in urma cu patru ani, la Sydney: 26 de medalii, dintre care 11 de aur, 6 de argint si 9 de bronz. Acest lucru s-a si adeverit, de altfel.

Lotul imbatrinit si lipsit de vedete nu oferea perspective prea roz. Si totusi obiectivul stabilit de COR, adica opt medalii de aur si o pozitionare in primele 15 locuri ale ierarhiei finale pe natiuni, a fost indeplinit.

“E mult mai bine decit ne asteptam!”, a concluzionat Ion Tiriac, care in luna noiembrie isi va incheia al doilea mandat – si ultimul – de presedinte al forului olimpic. Si, intr-adevar, dupa performantele de exceptie din 2000, Romania a reusit sa se mentina printre marile forte olimpice ale lumii. Aceasta este jumatatea plina a paharului.

Din ce in ce mai putini campioni

Pe de alta parte, o analiza detaliata a ceea ce a insemnat Olimpiada de la Atena pentru tricolori scoate in evidenta o multime de probleme, pe care le stim de-o vesnicie, dar pe care se pare ca nu le vom putea rezolva vreodata. Prima: sporturile pe echipa din Romania au disparut cu desavirsire din peisajul olimpic. A doua: grosul medaliilor este asigurat doar de citeva discipline.

Si mai ingrijorator este ca acestea devin, la fiecare editie, din ce in ce mai putine. Din totalul de 19 medalii cucerite la Atena, nu mai putin de 10 au fost obtinute la gimnastica (4 de aur, 3 de argint si 3 de bronz) si 3 la canotaj (toate de aur)! Fara aceste doua sporturi, palmaresul Romaniei ar fi fost apropiat de cel obtinut de Bahamas…

Universul nostru se restringe permanent. In urma cu 20 de ani, sportivii nostri se bateau pentru medalii la canotaj, kaiac-canoe, gimnastica, atletism, haltere, lupte, lupte greco-romane, box, inot, scrima, tir si judo. Desi aflate deja in declin, sporturile de echipa emiteau totusi pretentii la handbal masculin si polo, unde continuau sa urce pe podium.

De atunci, disciplinele unde Romania era socotita o forta au inceput, una cite una, sa se retraga din prim-plan.

La Olimpiada incheiata ieri, “ultimii mohicani” au ramas canotajul, gimnastica si inotul. Cele trei medalii – doua de argint si una de bronz – cucerite la atletism nu fac decit sa sublinieze ca din acest sport au disparut marii campioni romani.

In urma cu doua decenii, legendarele Doina Melinte, Maricica Puica si Anisoara Cusmir urcau bilantul atletismului nostru la zece medalii: trei de aur, trei de argint si patru de bronz.

Tabloul e completat de surprinzatorul loc trei al lui Ionut Gheorghe. Numai trei pugilisti romani au reusit sa se califice la aceasta Olimpiada…

Fetele au salvat onoarea

De asemenea, cea de-a XXVIII-a editie a Jocurilor a scos in evidenta ceea ce se stia de mult timp: sportul romanesc este “tras” inainte de femei. Toate cele opt titluri olimpice din palmaresul Romaniei au fost obtinute anul acesta in probele feminine.

Baietii n-au strins decit trei medalii de argint si patru de bronz – iar dintre acestea, doua de argint si doua de bronz au fost “livrate” de gimnastii lui Dan Grecu. Fara ambitia si valoarea fetelor, delegatia noastra s-ar fi facut, fara indoiala, de ris.

Situatia la nivelul sporturilor masculine s-a degradat atit de mult, incit orice eventual succes repurtat de reprezentantii nostri a ajuns sa fie salutat cu entuziasmul specific marilor surprize. Medaliile obtinute de Ionut Gheorghe la box si Razvan Florea la inot au stirnit in rindurile sefilor COR o efuziune aproape jenanta, daca ne gindim la bilantul general al baietilor.

A treia “captura” romaneasca din istorie

Intr-un top al titlurilor olimpice obtinute de romani de-a lungul celor 18 participari, performantele obtinute la Atena au prins podiumul, dupa Los Angeles si Sydney. Va prezentam in continuare tabloul performantelor obtinute de tricolori la Jocurile Olimpice (primele zece in ordinea medaliilor de aur).

In total, Romania a obtinut, incluzind si ultimele rezultate de la Atena, 284 de medalii: 82 de aur, 88 de argint si 114 de bronz.

Amurgul zeilor

Atena poate fi catalogata si drept Olimpiada de adio pentru o multime de sportivi tricolori. Dupa aceasta editie, foarte multi performeri de valoare au anuntat deja ca se retrag. Printre ei se numara nu mai putin de sapte dintre componentele echipajului de canotaj 8+1, in frunte cu Elisabeta Lipa.

De asemenea, floretista Laura Badea, canoistul Florin Popescu, atleta Lidia Simon, pugilistul Marian Simion, inotatoarea Beatrice Cislaru, tiristul Sorin Babii, halterofilul Adrian Jigau, luptatorul Marian Sandu, probabil gimnastul Marius Urzica si jucatoarea de tenis de masa Otilia Badescu vor parasi sportul de performanta.

Aceasta este doar o lista cu cei mai reprezentativi dintre sportivii romani, la care se pot adauga, fara rezerve, numele Gabrielei Szabo si Violetei Beclea, marile campioane de atletism care au renuntat inainte de Olimpiada. Asadar, sportul romanesc va ramine fara o mare parte din vedetele sale. Cel mai grav e ca in locul lor nu pare sa se iveasca nimic.

De aceea, Olimpiada de la Beijing, de peste patru ani, e de natura sa ingrijoreze. Situatia e atit de grava, incit nici macar sefii COR n-o mai pot nega. “Daca la Atena am fost competitivi, peste patru ani nu stiu daca vom mai putea fi”, a recunoscut pina si Tiriac, care insa se va multumi sa-si asocieze numele cu succesele din ultimele doua cicluri olimpice.

Asta ar fi jumatatea goala a paharului…

Superlative

Cel mai titrat sportiv: Catalina Ponor (gimnastica) – 3 medalii de aur

Cel mai titrat antrenor: Octavian Belu (gimnastica): 6 medalii (4 de aur, una de argint, una de bronz)

Cea mai slaba participare: Tudor Oprea (ciclism) si Viorel Bubau (calarie) – nu au fost clasati

Cea mai mare surpriza: Camelia Potec (inot) – un aur

Cele mai mari dezamagiri: Florin Popescu, Silviu Simiocencu (canoe 2 – 1.000 m) si Marian Simion (box)

Cel mai tinar medaliat: Daniela Sofronie (gimnastica), 16 ani si sase luni

Cel mai virstnic medaliat: Elena Georgescu (canotaj – cirmaciul echipajului de 8+1), 40 de ani si patru luni

Cel mai ghinionist sportiv: Marian Dragulescu (gimnastica)

Laureatii nostri

Aur (8 medalii)

Natatie – Camelia Potec, 200 m liber

Canotaj – 8+1 feminin

Canotaj – doua fara cirmaci (Viorica Susanu si Georgeta Damian)

Canotaj – doua visle (Constanta Burcica, Angela Alupei)

Gimnastica – Echipa feminina

Gimnastica – Monica Rosu, sarituri

Gimnastica – Catalina Ponor, birna

Gimnastica – Catalina Ponor, sol

Argint (5 medalii)

Gimnastica – Marian Dragulescu, sol

Gimnastica – Marius Urzica,

cal cu minere

Atletism – Marian Oprea, triplusalt

Gimnastica – Dana Sofronie, sol

Atletism – Ionela Tirlea, 400 mg

Bronz (6 medalii)

Gimnastica – Echipa masculina

Natatie – Razvan Florea, 200 m spate

Gimnastica – Marian Dragulescu, sarituri

Gimnastica- Alex. Eremia, birna

Box 64 kg – Ionut Gheorghe

Atletism – Maria Cioncan, 1.500 m

Constantenii, premiati cu bani si apartamente

Ieri, primarul Radu Mazare s-a intilnit cu sportivii constanteni care au fost premiati la Olimpiada de la Atena. Ceremonia a avut loc la Cazinoul din Constanta si le-a reunit pe gimnastele de aur Catalina Ponor si Dana Sofronie si pe medaliatul cu bronz la inot Razvan Florea. Pugilistul Ionut Gheorghe se afla inca in Grecia. Au fost invitati si primii antrenori care i-au descoperit pe sportivi.

Pentru rezultatele obtinute la Olimpiada, Consiliul Local Constanta si primaria au oferit medaliatilor mai multe premii: Catalina Ponor a fost recompensata cu 25.000 euro si un apartament cu doua camere construit in sistem ANL, Dana Sofronie – 20.000 euro si, de asemenea, un apartament, iar Ionut Gheorghe si Razvan Florea, medaliati cu bronz, cu cite 15.000 euro si un apartament.

Cei opt antrenori care i-au descoperit pe medaliati au primit, din partea Consiliului Judetean, cite 100 de milioane de lei.

In cele citeva minute petrecute alaturi de sportivi, Mazare si-a aratat disponibilitatea de a o consilia pe Catalina Ponor sa-si cheltuiasca banii primiti pentru performanta ei deosebita la Olimpiada.

De asemenea, primarul a declarat ca in prima sedinta de Consiliu Local va initia o hotarire prin care antrenorii Matei Stanei (primul antrenor al Catalinei), Mariana Bitang si Octavian Belu sa primeasca titlul de Cetatean de Onoare al Constantei. (Maria Petrean)

Cine trece pe la casierie

Dintre cei 111 sportivi care au reprezentat Romania la Olimpiada de la Atena, 41 vor fi premiati. Ei si antrenorii lor vor incasa, in total, cinci milioane de euro.

Performantele tricolorilor au facut ca bugetul alocat pentru premieri sa fie de peste 200 de miliarde de lei, adica cinci milioane de euro. Din acesti bani vor fi platiti sportivii medaliati, cei clasati pe locurile 4, 5 si 6, dar si antrenorii acestora. In prima faza, Guvernul si Comitetul Olimpic Roman stabilisera bonusuri mai mici pentru eventualii performeri: 25.000 de euro pentru aur, 10.

000 de euro pentru argint, 7.500 de euro pentru medalia de bronz, 5.000 de euro locul patru, 3.750 de euro pentru locul cinci si 2.500 de euro pentru locul sase. Cu citeva zile inainte de plecarea delegatiei noastre spre Atena, s-a stabilit ca valoarea premiilor sa fie dublata, iar de o saptamina s-au mai adaugat citeva procente.

In plus, medaliatii tricolori vor mai lua bani de la cluburi si sponsorizari.

Valoarea premiilor pentru sportivi este:

l medalie de aur:

55.000 de euro

l medalie de argint:

44.000 de euro

l medalie de bronz:

33.000 de euro

l locul 4: 10.000 de euro

l locul 5: 7.500 de euro

l locul 6: 5.000 de euro

Au si antrenorii bogatii lor

Antrenorii vor incasa un premiu a carui valoare se va stabili in functie de performantele obtinute de elevii lor. Astfel, pentru o singura medalie de aur, un tehnician va primi aceeasi suma ca a sportivului.

In cazul antrenorilor cu mai multi elevi medaliati, intra in vigoare un algoritm destul de complicat, care va fi stabilit in urma unor punctaje si recomandari ale federatiilor de care apartin.

Dupa un calcul preliminar, se poate trage concluzia ca partea leului, din totalul sumei care va fi acordata tehnicienilor, va fi luata de Octavian Belu si Mariana Bitang, antrenorii lotului feminin de gimnastica. O prima frumoasa va primi si Mircea Roman, tehnicianul fetelor de la canotaj, dar si Doina Sava, cea care a pregatit-o pe inotatoarea Camelia Potec.

Dan Grecu, coordonatorul lotului masculin de gimnastica, si Mihail Constantin, seful tehnicienilor de la atletism, Doina Anton, antrenoarea lui Marian Oprea, Francisc Vastag de la box vor avea si ei de luat bonusuri importante.

Sumele din acest tabel sint rezultatul unui calcul preliminar. Premierile pentru fiecare antrenor in parte se vor stabili dupa o analiza la care vor lucra trei comisii ale Comitetului Olimpic Roman. Tehnicienii secunzi vor primi 75 la suta din valoarea primei oferite sportivului. In plus, antrenorii care au contribuit la descoperirea si formarea performerilor vor incasa 15 la suta din premiu.

Tricolorii premiati

Sportiv Disciplina Suma (euro)

Catalina Ponor gimnastica 165.000

Dana Sofronie gimnastica 111.500

Monica Rosu gimnastica 110.000

Georgeta Andrunache canotaj 110.000

Viorica Susanu canotaj 110.000

Marian Dragulescu gimnastica 110.000

Alexandra Eremia gimnastica 88.000

Marius Urzica gimnastica 77.000

Camelia Potec inot 65.000

Oana Ban gimnastica 55.000

Silvia Stronescu gimnastica 55.000

Constanta Burcica canotaj 55.000

Angela Alupei canotaj 55.000

Rodica Florea canotaj 55.000

Aurica Barascu canotaj 55.000

Ioan Papuc canotaj 55.000

Liliana Gafencu canotaj 55.000

Elisabeta Lipa canotaj 55.000

Doina Ignat canotaj 55.000

Elena Georgescu canotaj 55.000

Ionela Tirlea atletism 44.000

Marian Oprea atletism 44.000

Ioan Suciu gimnastica 43.000

Razvan Selariu gimnastica 33.000

Dan Potra gimnastica 33.000

Daniel Popescu gimnastica 33.000

Razvan Florea inot 33.000

Maria Cioncan atletism 33.000

Ionut Gheorghe box 33.000

Florin Popescu canoe 20.000

Silviu Simiocencu canoe 20.000

Catalina Gheorghitoaia scrima 10.000

Marioara Munteanu haltere 10.000

Laura Badea scrima 7.500

Ioan Gherghel inot 7.500

Alina Dumitru judo 7.500

Iulian Raicea tir 7.500

Camelia Mihalcea canotaj 7.500

Simona Strimbeschi canotaj 7.500

Nicoleta Grasu atletism 5.000

Adrian Jigau haltere 5.000

Primele antrenorilor (selectie)

Antrenor Disciplina Suma (euro)

Octavian Belu gimnastica 295.000

Mariana Bitang gimnastica 221.250

Mircea Roman canotaj 205.000

Dan Grecu gimnastica 97.500

Doina Sava inot 63.000

Doina Anton atletism 44.000

Francisc Vastag box 33.000

Editia an aur argint bronz total nr. sportivi

1. Los Angeles* 1984 20 16 17 53 127

2. Sydney 2000 11 6 9 26 153

3. Atena 2004 8 5 6 19 111

4. Seul 1988 7 11 6 24 68

5. Moscova** 1980 6 6 13 25 239

6. Melbourne 1956 5 3 5 13 52

7. Montreal 1976 4 9 14 27 166

8. Atlanta 1996 4 7 9 20 166

9. Barcelona 1992 4 6 8 18 180

10. Mexico 1968 4 6 5 15 87

*Competitie boicotata de citeva state comuniste la acea vreme, in frunte cu URSS si RDG.

**Competitie boicotata de citeva state occidentale, in frunte cu SUA.

Intr-un clasament all-time pe natiuni, Romania ocupa locul 14.

Repartitia pe sporturi a medaliilor obtinute de Romania

Repartitia pe sporturi a medaliilor obtinute de Romania

1. Gimnastica 0 2 2 4 4 1 1 6 4 3 3 10

2. Canotaj 0 0 0 0 3 0 0 3 3 0 0 3

3. Inot 0 0 1 1 1 0 0 1 1 0 1 2

4. Atletism 0 1 0 1 0 1 1 2 0 2 1 3

5. Box 0 0 1 1 – – – – 0 0 1 1

Matei Udrea, Marius Chican, Laurentiu Ciornei

Ev. Zilei – 30 august 2004

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro