JOS SATANIȘTII CARE NE CONDUCE! – emoția. Hai cu votul!

Am văzut acest grafiti pe zidul ruinei imense de pe strada Nerva Traian, o fostă maternitate. Imediat am urlat împotriva analfabeților. Apoi, i-am spus minții mele cam așa: “Albinuța mea, de ce te consumi, iubita mea, tu fă bani, ce-ți pasă de toate acestea?” Hei, este sau nu o eroare? Aici e drept că lăsăm gramatica deoparte când ne mănâncă limba, când vrem, nu-i așa, să scăpăm „de sataniști”?

Aici este un dezacord gramatical. Dar cui îi pasă astăzi de tehnicități?

Acordul gramatical este acordul unui întreg secol, secolul 20, între utilizatori, între limba scrisă și cea vorbită. Este o întreagă istorie a felului în care s-a ajuns la un astfel de acord, la felul în care trebuia să înveți să folosești acordul. Gramatica a devenit un fapt de bun simț și civilizație. Cine făcea dezacorduri, era analfabet. Acordul gramatical ieri? Astăzi e tagul google.

Tu azi gugălești. Gugălești? Ești indexat.

Nu știi să gugălești, eșți analfabet-google. Nu te indexează niciun dumnezeu. Adică, nu caută nimeni după cuvintele tale. Este chestie de utilizare. Cuvintele de ieri sunt tagurile de astăzi. Au mai multă valoare, nu? Se cheamă “cuvinte cheie”, nu-s cuvinte pur și simplu. Iar cine gugălește corect este victoriosul. Cine nu, bâjbâie, o ia razna. Caută, se rătăcește. Nu-i în jocuri, implicit, NECURATUL isibagacoditza, nu face bani. Să pui cuvinte improprii, să dai chiar c-un dezacord pe gugăl n-are importanță, ba chiar multe lucruri doar așa sunt recunoscute. Dece? Fiindcă cine a postat a fost atât de influent încât să fie preluat în mii, milioane de postări. Relația de principiu nu se face cu gramatica secolului trecut, ci cu interesul, emotia declansata de postarea din 2020. Gramatica este pusa pe bara, chiar exclusă. Sau cel puțin gramaticele celorlalte limbi afară de engleza, americana, chineza, spaniola. Dar cum postacii de pe gugăl sunt tineri, cu precădere, ei exclud română, de exemplu, pentru că se raportează la limbile care le sunt utile.

Și atunci, albinuța mea, iubita mea căpățână ce este cu acest “JOS SATANIȘTII CARE NE CONDUCE!”?

Simplu. Un om supărat și-a folosit toată ura pentru a scrie ce văd toți ce-i ce trec pe lângă zidul de pe strada Nerva Traian. Dominanta emoțională a copleșit gramatica. Dar mai e ceva.

Cei care trec prin fața înscrisului nu le pasă de acord gramatical, ci de mesaj.

Aici am facut o: Greseala? o ironie intenționată? este umor involuntar? Nu conteaza pentru că mesajul contează. Reluăm articolul / Toți sunt într-un acord: sunt sataniști la conducere, ei trebuie dați jos!. Deci, nu contează gramatica ci adevărul fundamental JOS SATANIȘTII! Acum ce-i ăla JOS nu ne băgăm. “Jos” estevotați, să fie alungați din poziții de decizie.

Să privim cuvântul “SATANIST”. Ce-i satanistul?

E omul diavolului, nu al lui Dumnezeu. Satanist e răul, deci. Satanistul a dovedit în multe cazuri că are un acord cu satan, nu cu Dumnezeu. Deci, “cei care ne conduce” sunt răi. Mesajul-emoția „este” puternicâ.

Revin, la ce ne folosește gramatica? La nimic, uite. Pentru ca gramatica a fost inlocuita cu emoția.

Dar mai ese si altceva. Avem convingerea că la conducere sunt sataniștii. Mulți sunt, câtă frunză și iarbă. Convingerea este o ștampilă bazată pe repetate „indexări” negative. A făcut asta, a făcut aia, nu ne dă apă caldă. E satanist.

Deci, cel care a scris JOS SATANIȘTII CARE NE CONDUCE! se crede un dumnezeu/Dumnezeul. Stie el bine cine-s sataniștii.

Ce vreau eu să demonstrez cu acest articol? Nimic.

Dar acum, albinuța mea, iubita mea căpățână chiar nu te gândești și tu?

Păi, ce eu vreau ca la conducere să mai fie sataniști?

Aha, uite, intru în complicații. În politică. Articolul ăsta este despre cum emoția copleșește gramatica. Oare?

Mimi pasă de emoțiu și de vot, albinuzo, hubito! Alege! Mergi la vot, pardon, la hot! Ai intzelez? / Aici am facut o: Greseala? o ironie intenționată? este umor involuntar? Nu conteaza pentru că mesajul contează. S-a terminat articolul