Sari direct la conținut

Jucau mayașii „fotbal”? Arheologii au descoperit o tabelă de marcaj din piatră la Chichen Itza

HotNews.ro
Piramida Kukulkan - Chichen Itza, Foto: HUGO BORGES / AFP / Profimedia
Piramida Kukulkan - Chichen Itza, Foto: HUGO BORGES / AFP / Profimedia

O tebelă de marcaj din piatră folosită într-un joc antic cu o minge asemănătoare celei de fotbal a fost descoperită în faimosul sit arheologic mayaș Chichen Itza din peninsula Yucatan din Mexic, au declarat arheologii săptămâna aceasta, relatează Reuters.

Obiectul circular, care măsoară puțin peste 32 de centimetri în diametru și cântărește 40 de kilograme, prezintă scris hieroglific în jurul a doi jucători care stau lângă o minge, potrivit unui comunicat al Institutului Național de Antropologie și Istorie din Mexic (INAH).

„În acest sit mayaș, este rar să găsim scriere hieroglifică, darămite un text complet”, a spus Francisco Perez, unul dintre arheologii care coordonează investigațiile din complexul Chichanchob, numit și Casa Colorada.

Piatra, despre care se crede că este o tabelă de marcaj, datează între anii 800 d.Hr. și 900 d.Hr.

Jocul cu mingea a fost o practică tradițională a popoarelor mezoamericane și se crede că a avut conotații ritualice.

Cercetătorii INAH se pregătesc acum să facă fotografii de înaltă rezoluție ale textului și iconografiei pentru un studiu detaliat, în timp ce îl pregătesc pentru conservare.

Complexul Chichen Itza, declarat Patrimoniu Mondial de către UNESCO, este unul dintre principalele centre arheologice ale civilizației Maya din Peninsula Yucatan. Potrivit datelor oficiale, aproximativ 2 milioane de oameni vizitează sit-ul în fiecare an.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro