Județele care importă cel mai mult din China / Cât importă și cât exportă fiecare județ din țară
În 2021, România a importat produse din China în valoare de peste 6 miliarde de euro, cu peste 1,1 miliarde mai mult decât în 2020, arată datele transmise de INS. De la chinezi importăm aproape orice- de la săpun, îmbrăcăminte, miere (multă miere), antibiotice, aproape orice.
Mai jos, categoriile de mărfuri pe care le importăm din China, potrivit Nomenclatorului Combinat. Dacă intrați în detalii, o să vedeți că importurile acoperă aproape toată gama de produse.
Deși oficial România este orientată politic spre Vest, prețurile mici cu care China inundă piețele nu pot lăsa oamenii de afaceri indiferenți, așa încât trec peste politica oficială a statului chinez (inclusiv privind relația cu Rusia, problema uigurilor) și aduc de la ei produse de miliarde de euro anual.
Aproape toate județele importă din China, dar potrivit unei cercetări statistice, printre județele care importă mai mult de la chinezi se află București, Ilfov, Argeș, Sibiu, Timiș, Bacău, Olt.
În fiecare dintre ele există mari companii locale care își umplu depozitele cu mărfuri chinezești, mult mai ieftine și prin urmare, mult mai ușor de vândut.
Automobile Dacia, Dedeman, Makita sau Arctic sunt doar câțiva din marii jucători pe piața importurilor produselor chinezești.
În topul exportatorilor şi importatorilor români în/din China, primele 100 de firme au acoperit aproximativ 85.5% din totalul valoric al exporturilor (din cei peste 500 de operatori economici care au declarat exporturi de bunuri către China).
Pe celalalt flux, primele 100 de firme au derulat aproape 55 % din importurile din China (din totalul de peste 9000 de operatori economici care au raportat importuri de bunuri din China).
Topul judeţelor în funcţie de sediul social al operatorilor economici (conform Registrului Statistic al Întreprinderilor) care au realizat exporturile/importurile de bunuri al Romaniei în relaţia cu China, indică următorul clasament:
– la export: primele 10 judeţe acopera cca 65% din totalul exporturilor catre China;
– la import: primele 10 judeţe acopera cca 77% din totalul importurilor din China
Dealtfel, China face demersuri active pentru a-și promova interesele: ambasadorul lor la București merge prin județe și își promovează țara. A fost recent prin Vâlcea, după ce înainte vizitase Constanța. Dă interviuri presei, pe scurt știe cum să se promoveze.
Vezi aici poziționarea județului Timiș și compararea acestuia în raport cu principalul județ concurent -județul Cluj, pe site-ul CJ Timiș
Cât importă și cât exportă fiecare județ din țară
Cel mai mare importator la modul general, este Capitala. E urmat de Ilfov, Timiș, Argeș și Prahova.Vaslui, Mehedinți și Gorj stau la coada clasamentului.
La capitolul exporturi, tot București dictează ritmul dansului. Dar nu mai e urmat de Ilfov, ci de Timiș, Argeș și Brașov, fiecare județ având puternice companii străine care produc pentru export.Mehedinți, Gorj și Giurgiu au cele mai mici exporturi.
Ilfovul importă echivalentul a 115% din PIB
Ne-am mai uitat la un indicator: importurle ca pondere în PIB-ul fiecărui județ. Ilfovul e campion: importă 115% din cât produce. Alba e al doilea județ care pare dependent de importuri, cu aproape 62% din PIB marfă adusă din afara țării.
La capătul celălalt găsim Vaslui, Mehedinți și Gorj. Fără comentarii.
De asemenea, ne-am uitat la ponderea exporturilor în PIB-ul fiecărui județ. Argeș eputernic dependent de exporturi: peste 80% din PIB (echivalent) merge la export. Asta poate constitui și o vulnerabilitate, pentru că în cazul în care Renault (Dacia) se mută prin absurd în alt județ, exporturile argeșene se duc în nas.
La celălalt capăt al topului județelor găsim Teleormanul, Giurgiul și Gorjul.
Si ultimul grafic este cel al PIB/capita, județ cu județ. Un fel de grafic al bogăției/sărăciei locuitorilor României din fiecare județ.
Capitala e pe primul loc, urmată de clujeni și timișeni. Călărași, Covasna și Tulcea se află la polul opus.
Sursa foto: Max421, Dreamstime.com