Sari direct la conținut

Jumătate din locuințele din România se încălzesc cu lemne, dintre care 80.000 în București și Ilfov

HotNews.ro
Jumătate din locuințele din România se încălzesc cu lemne, dintre care 80.000 în București și Ilfov
Ioana Moise (75 de ani) primește lemne de la reprezentanții Crucii Roșii și ai Asociației Energia Inteligentă / Foto: Florentina Cernat, HotNews.ro

În România există la ora actuală aproximativ 3,5 milioane de gospodării care se încălzesc cu lemne de foc, adică jumătate din total, iar 80.000 sunt localizate în București și Ilfov. 7.300 dintre gospodării sunt locuite de familii vulnerabile, care nu au bani nici măcar pentru aceste lemne, iar încălzirea pe timpul iernii este o problemă acută, arată datele centralizate de Asociația Energia Inteligentă și Crucea Roșie Română.

Asociația Energia Inteligentă a lansat miercuri, la București, cea de-a doua ediție a proiectului „Case cu Căldură” prin care își propune să vină în sprijinul unor familii aflate în dificultate, prin distribuirea de lemne de foc necesare încălzirii locuințelor pe timp de iarnă.

Prima beneficiară în acest an a fost Ioana Moise de 75 de ani, care locuiește într-o casă mică din sectorul 3 al Capitalei, printre blocuri, la doar 5 minute de mers pe jos de la stația de metrou Dristor. Ea este singură și nu are alt venit cu excepția ajutorului social.

„Iarna fac focul doar seara și păstrez căldura până a doua zi seara. Mai pun o haină pe mine. Mă costă 1.400 de lei lemnele pentru o iarnă”, spune ea.

Nu este un caz aparte, astfel de situații sunt frecvente în marile orașe, ceea ce fac să adâncească discrepanța dintre imaginea ideală a unei mari metropole și realitatea care se găsește nu departe de centrul capitalei, spun reprezentanții asociației.

Ioana Moise (75 de ani) primește lemne de la reprezentanții Crucii Roșii și ai Asociației Energia Inteligentă / Sursa foto: Asociația Energia Inteligentă

În cadrul acestei acțiuni a fost lansat „Registrul Caselor fără Căldură”, realizat de Asociația Energia Inteligentă în parteneriat cu Crucea Roșie Română, o situație la nivel național, structurată pe județe, a locuințelor care folosesc ca sursă de încălzire sobe pe lemne, locuite de persoane sau familii vulnerabile precum bătrâni, persoane cu handicap, familii monoparentale sau familii cu copii numeroși și posibilități materiale limitate.

Încălzirea cu lemne este cea mai răspândită modalitate a oamenilor de a se încălzi în România.

Potrivit unei estimări a Asociației Energia Inteligentă, în România există la ora actuală aproximativ 3,5 milioane de gospodării care se încălzesc cu lemne de foc, dintre care circa 80.000 sunt localizate în București și Ilfov.

Peste 7.300 sunt locuite de familii vulnerabile, pentru care încălzirea locuințelor este o problemă reală.

Ioana Moise (75 de ani) primește lemne pentru iarnă / Foto: Florentina Cernat, HotNews.ro

Teleorman și Bacău sunt județele cu cele mai multe gospodării (1.600, respectiv 1.400) care folosesc ca sursă de încălzire sobe pe lemne și sunt locuite de persoane care trăiesc la limita sărăciei.

La polul opus se afla județele Argeș, Bihor, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Neamț, Satu Mare, Vâlcea și Vrancea cu cel mai mic număr de gospodării raportate ca fiind locuite de persoane vulnerabile, sub 100.

  • „Anul trecut, 8.200 de oameni au beneficiat de lemne pentru încălzire prin programul Case cu căldură. Anul acesta ne-am propus să depășim acest număr.
  • Împreună cu Crucea Roșie, am identificat la nivel național un număr de 7.333 de case care nu vor avea căldură în această iarnă fără un ajutor.
  • În momentul de față jumătate dintre români folosesc lemne de foc pentru a se încălzi. Lemnul de foc este o modalitate de energie curată, dar există modalități diferite de a folosi lemne de foc și modalități diferite de a le recolta”, a precizat Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.

În România 39% dintre români se găsesc în categoria oamenilor săraci energetici, a adăugat el.

„Este foarte posibil ca aceștia, în momentul în care nu au efectiv cu ce se încălzi, să folosească lemn verde cu o eficiență scăzută din punct de vedere energetic și care generează în atmosferă un grad mare de poluare, punând în pericol sănătatea populației sau să taie arbori protejați prin lege. Așadar, proiectul nostru, pe lângă latura socială, promovează reducerea emisiilor de CO2 și protejarea biodiversitații”.

La rândul său, Adrian Halpert, director Crucea Roșie România, a arătat că accesul la resursele esențiale, cum este încălzirea locuinței în sezonul rece, nu ar trebui să fie un lux pentru nimeni.

„Proiectul „Case cu Căldură” reflectă perfect valorile care ne ghidează pe noi, la Crucea Roşie Română. Am fost profund mișcați de poveștile familiilor care, în prag de iarnă, nu au siguranța că vor putea încălzi un loc numit acasă. Lipsa resurselor de bază poate adânci vulnerabilitățile și mai mult, afectând nu doar sănătatea, dar și demnitatea umană”, a afirmat el.

Reprezentanții Crucii Roșii și ai Asociației Energia Inteligentă distribuie lemne familiilor vulnerabile / Foto: Florentina Cernat, HotNews.ro

Proiectul „Case cu Căldură” este derulat de Asociația Energia Inteligentă în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România, sub umbrela Parteneriatului pentru Combaterea Sărăciei Energetice încheiat în toamna anului trecut între Asociația Energia Inteligentă și Ministerul Energiei, cu scopul de a identifica gospodăriile aflate în situația de sărăcie energetică extremă, de a prezenta programe și politici adecvate și de a propune soluții efective de reducere a acestui fenomen în România, într-o manieră sustenabilă.

INTERVIURILE HotNews.ro