Sari direct la conținut

Jumatate dintre atomii din corpul nostru s-a format in afara Caii Lactee si au fost adusi in galaxia noastra de vanturile intergalactice

HotNews.ro
Jumatate dintre atomii din corpul nostru s-a format in afara Caii Lactee si au fost adusi in galaxia noastra de vanturile intergalactice

Aproape jumatate din atomii din corpurile noastre s-au format in afara Caii Lactee si au ajuns in sistemul nostru solar adusi de vanturile intergalactice provocate de explozia unor stele gigantice, afirma astronomii, potrivitGuardian.

La aceasta concluzie s-a ajuns dupa simulari pe computer care arata cum galaxiile cresc prin absorbirea de cantitati enorme de material ce este aruncat din galaxiile invecinate cand stelele explodeaza la sfarsitul vietii lor.

Puternicele explozii ale supernovelor pot arunca milioane de milioane de tone de atomi in spatiu cu o asemenea ferocitate ca evadeaza din atractia gravitationala a galaxiei lor si ajung in vecinele lor mai mari sub forma unor enormi nori ce calatoresc cu sute de kilometri pe secunda.

Astronomii stiau de mult ca elementele create in stele pot calatori de la o galaxie la alta, dar ultimul studiu este primul ce arata ca pana la jumatate din materialul din Calea Lactee si alte galaxii de dimensiuni similare poate sa fi venit din galaxiile vecine mai mici.

Cercetatorii au facut simulari pe supercomputere pentru a vedea cum evolueaza galaxiile de-a lungul a miliarde de ani.

Ei au observat ca, pe masura ce stelele explodeaza in galaxiile mai mici, deflagratia arunca nori de elemente ce cad in galaxiile invecinate mai mari.

Calea Lactee absoarbe in fiecare an materie cat masa unui soare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro