Sari direct la conținut

Juncker propune ca marile platforme online să fie amendate dacă nu elimină conținutul extremist în cel mult o oră din momentul postării

HotNews.ro
Comisia Europeana, Foto: Hotnews
Comisia Europeana, Foto: Hotnews

Jean-Claude Juncker a propus ca Google, Facebook, Twitter și alte platforme online să fie amendate dacă nu înlătură într-o oră din momentul postării conținutul extremist, scrie Reuters. În martie Bruxelles-ul le dădea companiilor tehnologice trei luni pentru a dovedi că acționează pentru a înlătura tot mai rapid postările radicale, dar autoritățile UE par să fi ajuns la concluzia că progresele sunt prea lente fără legislație punitivă.

Comisia Europeană vrea să fie eliminate în cel mult o oră postările cu caracter extremist și cele care promovează ideile unor astfel de grupuri.

”O oră este fereastra de timp decisivă în care se poate produce cel mai mult rău”, a spus Jean-Claude Juncker, în discursul anual despre Starea Uniunii Europene.

Propunerea va trebui să aibă susținerea statelor UE, dar și a Parlamentului European. Platformele online vor trebui să ia și măsuri proactive pentru a dezvolta noi unelte prin care abuzurile să fie înlăturate rapid.

Furnizorii de servicii vor fi obligați să prezinte rapoarte anuale de transparență pentru a arăta cum s-au schimbat lucrurile. Pedeapsa maximă pentru cei care nu elimină în repetate rânduri la termen conținutul extremist este amendă ce poate atinge 4% din cifra de afaceri la nivel global.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro