Jurnal de bursa
“Febra” din piata interbancara (leul s-a apreciat cu 2,5% fata de euro si cu 3,5% raportat la dolar) are un efect indirect si la bursa: actiunile romanesti sint mai scumpe in valuta. Nu este un amanunt neglijabil avind in vedere ca, in perioadele de maxima efervescenta de la bursa, cu aprecieri ale indicilor si volume record, strainii au fost cei care au dat tonul.
In ciuda perioadei de raportari a rezultatelor la 9 luni, de regula destul de animata, indicii au avut variatii nesemnificative, iar valoarea tranzactiilor a continuat sa scada la bursa saptamina trecuta. Fara valoarea subscrierilor in cadrul emisiunii de obligatiuni Finansbank (450 miliarde lei), volumul tranzactiilor a fost de aproape 3 ori mai scazut decit in intervalul precedent.
Au dezamagit Azomures (profit in scadere) si Amonil (pierderi) care au scazut cu 8,1%, respectiv 9,3%. “Rezultatele la 9 luni au fost sub asteptarile investitorilor. Totusi, in contextul cresterii bursei din ultima perioada, corectiile negative au fost de mica amploare.
In saptamina urmatoare ma astept la o evolutie buna pentru SIF-uri, o data cu anuntarea pe 15 noiembrie a rezultatelor la 10 luni (Transilvania a vindut pachetul de actiuni detinut la Rompetrol Rafinare, Oltenia a cistigat din vinzarile de la SNP si Banat-Crisana, dupa ce si-a redus detinerile la BRD, pot apare cu un profit bun in contabilitate)”, spune Mihai Piscan, trader la Intercapital.
Rompetrol Rafinare a testat inca o data pragul de rezistenta de 690 lei, actiunile sale fiind printre cele mai cautate de la bursa pe fondul unor mutari in actionariat. Daca acest nivel e depasit, cotatiile si-ar putea continua sustinut cresterea.
BRD a trecut de perioada de acumulare in care s-a aflat in intervalul 15 iunie-15 octombrie si se afla pe un trend de crestere (actiunile au urcat cu 18% in ultimele doua saptamini).
Topurile saptaminii
Top 5+
1. Maillis Romania +21,4%
2. Alro Slatina +17%
3. Prodplast Bucuresti +14,8%
4. Petrolexportimport +10,7%
5. Vel Pitar Rm. Vilcea +10,6%
TOP 5-
1. Turbomecanica -10%
2. Amonil Slobozia -9,3%
3. Rulmentul Brasov -8,5%
4. Azomures Tg. Mures -8,1%
5. Electroaparataj -6,8%