Jurnal: Viata mea e un meeting-room (episodul 8)

Nu imi pot misca picioarele. Capul imi vuieste ingrozitor. Intind mana catre usa glisanta de sticla jivrata a blocului de birouri, imping, fortez, ma opintesc. Nimic. Verific adresa. Asta este. Din cauza fumului gros nu vad foarte bine numarul cladirii, doar numele strazii. Pare OK. Imi iau avant si ma arunc cu toata greutatea corpului in usa. Trec ca prin apa si cad greoi.

Ma prabusesc din ce in ce mai jos, dedesubt este un hau, iar deasupra valatucii negri de fum intuneca totul. In cadere ma lovesc de mouse-uri si tastaturi plutind in impoderabilitate. O cana plina ochi cu cafea se indreapta cu viteza spre mine, dar ma rateaza. Cafeaua se varsa in sus! Incerc sa ma feresc de un biblioraft rosu, ticsit cu hartoage.

Este randul meu sa ratez si iau lovitura drept intre ochi. “Lentilele de contact!” tip cu groaza. Gata, s-au dus. Au sarit cat colo.Ultima pereche, luate de pe net, ca sunt mai ieftine decat la Sover. Adio ochi verzi, bun venit sifoane. Aud in cadere o voce placuta, gen stewardesa lecturand lista cu parfumuri. Ma anunta ca sunt asteptata la camera 12.

Camera 12? Abisul asta are si camere? O caracatita exoftalmica ma inhata de umar. Ma uit mai bine. Bestia! Lupt, dau din picioare haotic si o musc de ochiul holbat oribil, intors catre mine…

“Auuu”, vocea ascutita de durere ma aduce la realitate. Fuck! am atipit in anticamera biroului HR Manager-ului. Sunt sifonata rau, ca altfel duduia pe care am pocnit-o in somn nu m-ar privi atat de compasiv. Fata imi arata usa. Camera 12. Intru intr-un birou somptuos.

Nici o legatura cu gaurile de sobolan cu pretentii de Sofitel, pavoazate cu fotografiile clientilor multumiti, in care mi-am facut veacul la Remy. Oricat de mahmura as fi, o recunosc din prima pe tipa care ma intampina. Carly Fiorina! God, daca voiai sa ma pedepsesti pentru dezmatul cu tequila si Victoras de noaptea trecuta, ai nimerit-o.

Femeia asta, de care depinde job-ul meu, ce mai, toata viata mea, este nimeni alta decat femeia a carei masina am busit-o in parcarea de la Mall acum doua luni. Seamana cu Carly Fiorina, se imbraca si are o masina de Carly Fiorina. Adica avea, pana sa iau eu un viraj idiot si sa confund acceleratia cu frana.

Asta a fost. Nu iau nici postul asta. Este cel mai tare din cate am gasit. Pay check adevarat, plus beneficii, plus “oportunitati de evolutie in cariera”, cum scria in oferta de job. Am fost o tampita perfecta, anesteziata de prostie. Carly Fiorina si-a facut elegant numarul cu intrebarile. Nimic stas, numai chestii de bun simt.

A dat-o si pe franceza, dupa care mi-a pus aparent aiurea niste intrebari banale in engleza. Tag Heuer, asta purta la incheietura fina. In rest, nimic, nici un inel, nici o bratara, nimic. Pe birou isi odihnea stralucirea discreta un Mont Blanc adevarat, alaturi de ochelarii cu rame Donna Karan si fisele de evaluare.

Bestia, cu CK-ul ei meschin, proptit pe bratul ca odgonul este la mii de kilometri distanta de ce va sa fie un executive adevarat. Toapa de cartier, cu casa de vacanta la Calugareni la socri si concedii in extrasezon la turci.

Nici mana nu am fost capabila sa i-o strang ca la carte. Retinerea scurta, dar ferma, privitul in ochi in timp ce te gandesti “tipa asta are ochi extraordinari” (ca sa vada in privirea ta admiratia), zambetul usor supus, toate trucurile pe care le-am tocit ca o disperata dintr-o carte cu tehnici de manipulare pe care am dat o gramada de bani nu fac nici doua parale.

“Ramane sa va cautam noi” mi-a spus sosia lui Carly Fiorina la plecare. Clar! Cunosc formula! Un fel de sut in fund cu sosete de frotir. Loser scrie pe mine.

Cat o castiga un taximetrist bucurestean? Ca la cum imi merge in ultima vreme s-ar putea sa fiu nevoita sa ma marit. Am sa studiez problema.

Citeste aici toate episoadele